Reclamă

Rutina zilnică ideală pentru tenul tău. Sfaturi utile de la dermatologi

Frumusețea implică un efort constant, care include rutina zilnică ideală pentru tenul tău. Învață cum să ai o rutină perfectă a pielii acasă, în funcție de tipul tău de piele. Dacă îți dorești o piele strălucitoare, cu o textură fină, cheia este o rutină perfectă.

Andreea Ivana
Andreea Ivana
Publicat: 2 noiembrie 2023, 7:22

Nu este ușor, în multitudinea de produse destinate pielii de pe piață și de sfaturi de pe rețelele sociale. Iată recomandările unor specialiști de top, care să te ghideze în conturarea unei rutine ideale pentru tine.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Rutina zilnică ideală pentru tenul tău

Ca să pui în valoare rutina ta, indiferent de tipul de piele, începe cu trei pași simpli, recomandă Ashley Magovern, dermatolog. Trioul de aur este: Curăță, Tratează, Hidratează, potrivit The Goodhousekeeping.

Dacă curățarea și hidratarea nu pun probleme, ce implică însă tratamentul pielii? Pe lângă faptul că îți menține pielea într-o formă de zile mari, scopul oricărei rutine a pielii este țintirea zonelor cu probleme.

A trata pielea înseamnă includerea unor seruri pline de ingrediente care aduc beneficii îngrijirii pielii, ca vitamina C, retinolul, alfa-hidro-acizii și altele, în funcție de tipul de piele și de rezultatele vizate.

„O etapă intermediară între curățare și hidratarea pielii este cu adevărat importantă. În timp poate face o diferență uriașă asupra sănătății, vârstei și tinereții pielii“, subliniază dr. Magovern.

Reclamă

Înarmează-te cu răbdare

Rutina de îngrijire a pielii are nevoie de timp, ca orice lucru bun. Chiar și cele mai calitative produse presupun timp pentru a-și face efectul.

Dacă te ții de rutina ta zilnică, cel mai probabil ai nevoie de 6-12 săptămâni ca să-i vezi beneficiile. Deseori e nevoie de cel puțin 3-4 luni ca să știi dacă noua rutină funcționează cu adevărat.

Reclamă

Etapele îngrijirii tenului dimineața

Iată recomandările dermatologilor de top pentru rutina ta de dimineață și seară, inclusiv etapele de bază care compun tehnicile de îngrijire a pielii pentru toate tipurile de ten: gras, uscat, mixt sau acneic.

Demachiantul

Demachierea feței este primul pas în orice rutină, căci elimină impuritățile și sebumul în exces, care pot obstrucționa porii și dau un aspect tern pielii. 

Însă atenție, avertizează dr. Magovern, nu folosi un demachiant prea dur, care poate distruge bariera protectoare a pielii. Dacă ai o piele uscată sau sensibilă, încearcă să o cureți doar seara și să îți clătești fața cu apă dimineața.

Formulele ideale de demachiante vor curăța delicat pielea fără să elimine uleiurile sănătoase. Dermatogologul Whitney Bowe recomandă un produs de curățare fără săpun, cu pH echilibrat, care să mențină bariera naturală a pielii.

Iată cele mai bune produse în funcție de tipul de ten:

  • Ten gras: Un demachiant cu spumă sau gel de curățare va asigura îndepărtarea murdăriei în exces și a sebumului. Ingrediente ca niacinamida sau acidul salicilic pot ajuta la reglarea cantității de sebum și îndepărtarea lui.
  • Ten acneic: Un produs de curățare spumant cu ingrediente anti-acneice ca: acid salicilic, acid glicolic, peroxid de benzoil sau sulfur.
  • Ten uscat: Caută o loțiune, cremă sau balsam cu ingrediente hidratante ca ceramidele, glicerina, acidul hialuronic sau uleiurile vegetale.
  • Ten sensibil: Încearcă o apă micelară sau un produs de curățare foarte delicat care include mici particule numite micelii. Acestea atrag impuritățile și le elimină, fără să îți usuce pielea.

Tonifiantul

Tonifiantul se aplică pe pielea uscată înainte de a folosi tratamente speciale ca seruri sau produse hidratante. Un tonifiant bun asigură o piele curată și fără murdărie, dar are și o doză suplimentară de ingrediente active.

Deși nu este obligatoriu să-l folosești, tonifiantul are meritul de a echilibra pH-ul pielii, observă dr. Magovern. În plus, formulele actuale sunt mult evoluate față de cele astringente din trecut și conțin ingrediente benefice pentru ten.

Dacă ai un ten predispus la acnee, caută un tonifiant pe bază de hidroxiacizi, inclusiv acid salicilic și acid lactic, care stimulează regenerarea celulară. În cazul unui ten uscat sau sensibil, preferă un tonifiant hidratant fără alcool, care conține glicerină sau acid hialuronic.

Pentru tenul mixt, poți opta pentru exfoliante delicate, boostere de hidratare și antioxidanți ca vitamina C, vitamina E și ceai verde, care pot combate radicalii liberi și pot preveni deteriorarea tenului. În cazul unui ten gras, sunt de preferat tonifiantele astringente, care strâng porii, cum ar fi cel cu hamamelis.

Serul

Serul adaptat nevoilor tenului tău are un dublu rol, de tratament și protecție. Asigură cantități concentrate de ingrediente puternice, care țintesc multe probleme ale tenului, de la riduri la pete. Dacă ai mai multe probleme ale tenului, poți folosi diferite formule de ser. În prealabil citește cu atenție etichetele, căci sunt seruri recomandate dimineața, iar altele seara.

Serul care avantajează orice ten dimineața este cel antioxidant, care previne formarea radicalilor liberi și reduce semnele de îmbătrânire a tenului ce apar cu timpul.

Vitamina C este considerată antioxidantul de aur. „Oricine ar trebui să folosească vitamina C, indiferent de vârstă. Ajută la eliminarea multor daune aduse tenului de către soare și poluare“, punctează dr. Magovern.

În cazul unui ten mai închis, acesta se poate confrunta cu hiperpigmentarea. A recurge la vitamina C dimineața poate ajuta la diminuarea petelor întunecate, arată Jennifer David, un dermatolog din Philadelphia.

Pe lângă serurile antioxidante, poți încerca seruri anti-aging, cu diferite acțiuni benefice.

Serul cu acid hialuronic umidifică pielea, combate uscăciunea și pielea ternă, o notifică.

Niacinamida este un tip de vitamina B3 care iluminează pielea, stimulează producția de colagen și calmează inflamația.

Retinoidele stimulează regenerarea celulară în vederea creșterii producției de colagen și a reducerii ridurilor și hiperpigmentării. Retinolul are cele mai bune efecte noaptea.

Peptidele conțin aminoacizi care susțin acumularea de colagen și stimulează producția sa pentru netezirea liniilor și creșterea fermității.

Crema de ochi

Este diferită de crema facială, formula sa fiind destinată delicatei zone a ochilor, care îmbătrânește mai repede decât restul feței. Crema de ochi intră în categoria produselor de tratament.

Dacă ai cearcăne pronunțate, caută o cremă cu niacinamidă sau vitamina C. Pentru ochi umflați, folosește o formulă cu cafeină, recomandă dr. Marnie Nussbaum, dermatolog din New York. Dacă ai riduri și pleoape obosite, preferă creme cu peptide și retinol.

Pe de altă parte, vitamina K poate ajuta la decolorarea cearcănelor, în vreme ce acidul hialuronic hidratează pielea uscată din jurul ochilor, observă Deanne Mraz Robinson, dermatolog din Westport, asistent universitar la Yale School of Medicine.

Se recomandă aplicarea cremei de ochi dimineața și seara, prin tapotare delicată cu degetul drept.

Crema hidratantă

Hidratantul facial menține pielea moale și hidratată și îi întărește bariera de protecție. Dacă ai un ten gras sau acneic, optează pentru un hidratant mai ușor în timpul zilei, cum ar fi o loțiune sau un gel care se absord rapid și nu se scurg pe sub machiaj.

Dacă tenul tău e uscat, încearcă o formulă mai compactă cum ar fi o cremă. În orice caz, dermatologii recomandă produse hidratante pentru toate tipurile de ten folosite în permanență, hidratarea fiind crucială pentru tinerețea și sănătatea tenului.

Optează pentru ingrediente ca ceramidele sau acidul hialuronic, deoarece rețin umezeala în piele.

Masează crema pe măsură ce o aplici, căci vei crește gradul de absorbție și eficacitatea ei. În plus vei îmbunătăți circulația sângelui.

Iată cele mai bune formule de creme hidratante, în funcție de tipul de ten:

Pentru tenul uscat se recomandă o cremă onctuoasă, bogată în compuși emolienți, compuși umectanți și ceramide, cheia în frânarea uscăciunii tenului.

Pentru tenul gras sau acneic preferă loțiuni ușoare sau geluri cu eticheta non-comedogenic sau fără ulei.

Pentru tenul sensibil optează pentru formule hipoalergenice și fără compuși potențial iritanți ca parfumul și alcool.

Crema cu factor de protecție solară

Dermatologii susțin la unison: crema cu factor de protecție solară este cel mai important pas în rutina tenului pentru orice tip de ten și la orice vârstă.

“Dacă nu folosești o cremă de protecție solară, degeaba mai faci oricare dintre ceilalți pași. Soarele este motivul numărul 1 de îmbătrânire prematură a pielii”, punctează dr. Magovern. Mai mult, protejarea pielii de soare este importantă chiar și în casă, căci razele UV pot pătrunde prin ferestre.

Ca ultimă etapă a îngrijirii matinale, aplică o cremă cu factor de protecție SPF 30 sau chiar mai mult, inclusiv pe gât și pe spatele brațelor, cu 30 de minute înainte să ieși afară. Dacă dorești să reduci timpul de îngrijire dimineața, caută o cremă hidratantă cu SPF inclus.

Există două tipuri de astfel de creme:

  • Cremele cu factor de protecție solară chimic conțin ingrediente ca avobenzona și homosalatul, care absorb lumina UV care vine în contact cu pielea.
  • Cremele cu factor de protecție solară minerală conțin ingrediente minerale ca oxidul de zinc și dioxidul de titan, care îndepărtează reflexia luminii UV de pe piele.

Unele formule SPF includ atât ingrediente chimice, cât și minerale. Dacă ai o piele sensibilă, dermatologii recomandă un factor de protecție mineral și cu oxid de zinc pur.

Pentru tenul gras se recomandă formule non-comedogenice, fără ulei. Dacă ai ten uscat, evită sprayurile sau gelurile cu factor de protecție cu alcool. În cazul persoanelor cu ten mai închis, sunt de preferat produse cu factor de protecție chimic.  

Etapele rutinei de îngrijire seara

Rutina de seară este timpul ideal pentru a te asigura că pielea ta primește cât de mulți nutrienți și ingrediente active are nevoie, căci pielea se regenerează în timpul somnului, completează dr. Magovern. De aici vine formula somn de frumusețe. Deși respecți cele trei etape de aur matinale, structura rutinei de seară arată puțin diferit.

Curățarea

Mai întâi vei înlătura machiajul și murdăria. Începe prin aplicarea unui produs de curățare special pentru machiaj. Continuă cu același produs de curățare ca dimineața, din interiorul feței în sus, apoi în jos și lateral, de-a lungul liniei părului și până la bărbie.

Tonifierea

Dacă optezi pentru un tonifiant, aplică-l la fel ca dimineața. Deoarece sunt lichide, tonifiantele ar trebui să preceadă formule mai grele ca serurile și produsele de hidratare, astfel încât să fie absorbite de piele.

Serurile fac minuni

Noaptea este ideală pentru a folosi produse cu ingrediente care elimină celulele moarte sau stimulează regenerarea celulată în timpul somnului, cum ar fi hidroxiacizii ca acidul glicolic sau retinolul, completează dr. Magovern.

Acestea netezesc textura, iluminează pielea și reduc porii. În cazul în care tratezi hiperpigmentarea, alternează un retinoid cu un ingredient activ pentru estomparea petelor cu hidrochinonă.

Crema de ochi

Masează delicat crema de ochi sau poți folosi alternativ un ser sau tratament facial în jurul ochilor. Nu trebuie folosit mult, dar odată ce aplici un tratament, vei vedea că pielea începe să tolereze produse mai active în jurul ochilor, iar schimbarea se va produce.

Tratamentul acneei

Dacă te confrunți în mod curent cu acnee, aplică un tratament anti-acneic. Pentru probleme cronice, acordă prioritate cu menținerea porilor curați. Dacă folosești un retinoid, lasă pielea să se adapteze înainte să încerci formule anti-acneice precum acidul salicilic.

Crema de noapte

Hidratarea este esențială noaptea, întrucât creează o barieră care fixează hidratarea naturală și orice ingrediente active care contracarează pierderea hidratării din timpul somnului. O formulă specială pentru noapte poate avea beneficii anti-aging, reparând daunele de peste zi.

Uleiul facial

Nu este un pas necesar, dar dacă totuși tenul tău simte nevoia, aplică un ulei facial. Poate fi un mod excelent de a ajuta hidratarea de peste noapte. Uleiul se aplică la finalul rutinei de seară, doar prin apăsarea ușoară pe piele, fără masare. 

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 1 decembrie 2024. Berbecii primesc vești bune. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 1 decembrie 2024 spune că nativii din zodia Berbecului primesc vești bune. Este o perioadă de bun augur pentru cele mai multe zodii. Jupiter, planeta norocului și a abundenței, este cea...
2
O femeie frumoasă care poartă o rochie albă și privește pe fereastră și reprezintă una dintre acele zodii care pot scăpa de ghinion în decembrie 2024
Horoscop
Zodii care pot scăpa de ghinion în decembrie 2024. Nativii care încheie un capitol dificil
Astrologii spun că există unele zodii care pot scăpa de ghinion în decembrie 2024. Acești nativi încheie un capitol dificil din viața lor și se pregătesc pentru o etapă importantă. Se anunță multe momente...
3
O femeie frumoasă, dar singură, care stă la o fereastră și privește pe geam în zare pentru a ilustra cum singurătatea se termină pentru aceste zodii
Horoscop
Singurătatea se termină pentru 3 semne zodiacale pe 1 decembrie 2024. Află dacă te numeri printre ele
Singurătatea se termină pentru 3 semne zodiacale pe 1 decembrie 2024. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute. Astrele spun că s-ar putea să-și găsească sufletul pereche, iar în perioada ce urmează să...
4
Cele 12 semne zodiacele, dispuse în cercuri, cu două inimi în centru
Horoscop lunar
Horoscopul dragostei pentru luna decembrie 2024. Nativii se vor lăsa influențați de către astre
Anul se apropie de sfârșit cu pași rapizi, astfel că nativii vor avea parte de surprize pe plan sentimental. Citește horoscopul dragostei pentru luna decembrie 2024 și vezi despre ce este vorba. Este sezonul...
5
Un castron negru în care se află fasole cu ciolan preparată cu un ingredient secret
Rețete
Ingredientul secret din fasolea cu ciolan. Ce să adaugi ca să-i schimbi complet gustul
De Ziua Națională a României ar trebui să te bucuri de câteva preparate tradiționale. Fasolea cu ciolan nu ar trebui să lipsească de pe mese în această perioadă. Pentru că ne dorim să o...
PARTENERI
×