Tocană de cartofi cu pui. Mâncare ca la bunica acasă

Dacă ești nostalgică după gusturile copilăriei și vrei să prepari o mâncare ca la bunica acasă, îți oferim rețeta de tocană de cartofi cu pui, simplă și delicioasă.

Publicat: 6 ianuarie 2022, 6:50 / Actualizat: 16 ianuarie 2026, 12:34

Din ingrediente puține și mereu la îndemână, poți pregăti oricând preparate savuroase. Nu vei aloca nici timp îndelungat de gătire și nu sunt necesare nici cunoștințe de mare bucătar.

Carnea de pui este alegerea perfectă pentru a fi inclusă în meniul de zi cu zi. Iar cartofii sunt alimentele de bază în bucătăria românească. Așadar, combină-le într-un preparat cu gust de copilărie și te poți bucura de o masă copioasă. Urmărește mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas, pentru a găti și tu această rețetă de mâncare ca la bunica acasă.Rețetă de mâncare ca la bunica acasă – Ingrediente

  • 500 gr cartofi albi
  • 500 gr carne de pui (pulpe și piept de pui)
  • 2 cepe galbene
  • 2 căței de usturoi
  • 2 morcovi
  • 1 rădăcină de pătrunjel sau țelină
  • 2-3 linguri de ulei
  • 2-3 linguri cu bulion de roșii
  • 1 crenguță de cimbru
  • 2 foi de dafin
  • sare și piper, după gust
  • 1/2 linguriță boia de ardei dulce
  • apă cât să acoperi ingredientele
  • pătrunjel verde și frunze de busuioc, pentru decor.

Tocană de cartofi cu pui – Mod de preparare

Primul pas în prepararea unei rețete cu carne constă în pregătirea cărnii. Porționează carnea de pui în bucăți mai mici și condimenteaz-o cu sare și piper. Dacă optezi pentru pulpe de pui, este suficientă să separi partea superioară de cea inferioară. Pieptul de pui se taie mai întâi pe jumătate, apoi fiecare jumătate se taie în sferturi.

Când ai carnea pregătită, pune un ceaun sau o cratiță cu uleiul la foc mediu. Pune și o oală cu apă la fiert. Lasă uleiul să se înfierbânte și rumenește bucățile de carne în el. Întoarce-le de pe o parte pe cealaltă și rumenește-le uniform, pentru 3-4 minute. Scoate carnea în alt vas și păstreaz-o acoperită până o vei adăuga în mâncare.

Reclamă

Curăță ceapa și usturoiul, toacă-le mărunt și călește-le în uleiul de pe foc. Amestecă intens pentru a nu se arde. Lasă-le pe foc până când își schimbă culoarea, apoi adaugă morcovii curățați și feliați în rondele. Tot acum adaugă și rădăcina de pătrunjel curățată și tocată rondele. Poți înlocui rădăcina de pătrunjel cu țelină, dar ai grijă să nu pui o cantitate mare. Țelina are un gust mai accentuat și poate influența gustul preparatului.

Amestecă bine ingredientele pentru 1-2 minute, atât cât să-și degaje aroma în uleiul din vas. Pune înapoi carnea de pui și adaugă apă fierbinte atât cât să fie bine acoperite ingredientele. Acoperă vasul cu un capac și lasă ingredientele să fiarbă la foc de intensitate mai mică, pentru aproximativ 15 minute. Dacă se formează spumă deasupra, o înlături cu o spumieră.

Când se adaugă cartofii în tocană?

Reclamă

Cartofii se pătrund foarte rapid, comparativ cu ceapa sau morcovii. Se vor adăuga în mâncăruri după ce sunt bine pătrunse celelalte ingrediente.

Când carnea de pui se pătrunde bine la testul cu furculița, poți adăuga cartofii curățați și tocați în cuburi mai mari. Lasă-i să fiarbă aproximativ 8-10 minute și testează-i dacă sunt pătrunși, cu cu ajutorul unei furculițe. Dacă au început să se pătrundă, poți adăuga și bulionul amestecat cu puțină apă fierbinte și boiaua de ardei.

Tot acum adaugă foile de dafin și crenguța de cimbru. Acestea se adaugă spre final de fierbere pentru că au o aromă intensă și nu necesită fierbere îndelungată pentru ca aceasta să se degaje.

Gustă delicioasa tocană de cartofi cu pui și mai adaugă sare și piper dacă consideri că mai este nevoie. După adăugarea bulionului, mai lasă preparatul să fiarbă aproximativ 10 minute. Stinge focul și adaugă verdeața tocată mărunt.

Servește tocana fierbinte, alături de salata preferată. Spor și poftă bună!

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
fată frumoasă într-o rochie neagră fără mâneci și cu flori roșii lângă ea pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
3 zodii au o săptămână norocoasă de pe 26 ianuarie până pe 1 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Unul dintre cele mai profunde tranzite astrale are loc pe 26 ianuarie. Astfel, 3 zodii au o săptămână norocoasă de pe 26 ianuarie până pe 1 februarie 2026. Neptun intră în Berbec, ceea ce...
2
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 26 ianuarie 2026. Berbecii se simt descurajați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Nativii simt o energie calmă și sunt determinați să-și ducă planurile la bun sfârșit. Citește horoscopul zilei de 26 ianuarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Vor avea parte de momente simple, dar...
3
Georgina Rodriguez în timp ce pozează cu spatele la Festivalul de Film de la Veneția
Divertisment
„Sora geamănă” a Georginei Rodriguez, povestea unei mame singure care a cucerit internetul
Ea este considerată în prezent „sora geamănă” a Georginei Rodriguez. O mamă singură a trei copii a devenit cunoscută peste noapte. Totul s-a întâmplat datorită asemănării sale izbitoare cu partenera celebrului fotbalist Cristiano Ronaldo....
4
Elizabeth Hurley la un eveniment public din 2022
Divertisment
Vedeta care demonstrează că vârsta nu impune limite. La 60 de ani, poartă fără rețineri costume de baie minuscule
Ea este vedeta care demonstrează că vârsta nu impune limite. La 60 de ani, diva poartă fără rețineri costume de baie minuscule. Celebritatea din online și-a promovat recent cea mai nouă linie de costume...
5
O bunică de 81 de ani care se joacă pe consolă Minecraft
Știri
La 81 de ani, a învățat Minecraft pentru a-și salva nepotul bolnav de cancer. Povestea care a emoționat internetul
La 81 de ani, a învățat Minecraft pentru a-și salva nepotul bolnav de cancer. Aceasta este povestea care a emoționat internetul. Sue Jacquot nu se aștepta să construiască o asemenea comunitate online atunci când...
PARTENERI
×