Ardei umpluți cu orez și ciuperci: rețetă de post

Din categoria rețetelor de post delicioase, îți oferim o rețetă de ardei umpluți cu orez și ciuperci, simplă și ușoară. Nu ai nevoie de prea multe ingrediente sau de tehnici de mare bucătar pentru a pregăti această rețetă de post. Însă trebuie să ții cont de câteva reguli necesare pentru reușita preparatului.

Publicat: 9 aprilie 2021, 16:54

Este esențială alegerea ardeilor pentru umplut. Când mergi la piață, alege cei mai frumoși ardei pe care îi găsești. Să fie fermi și cărnoși, fără pete de alterare sau fisuri. Alege ardei multicolori deoarece aceștia vor da o savoare aparte preparatului.

A doua regulă constă în alegerea orezului. Ideal pentru acest preparat este orezul tip bob cu bob sau un orez cu bobul rotund. Se va hidrata mai frumos și se va asorta mai bine cu restul ingredientelor. Îți oferim mai jos rețeta detaliată, alături de lista de ingrediente, și pașii necesari pentru a te bucura de un preparat delicios de post.

Ardei umpluți cu orez și ciuperci – Ingrediente

  • 6 bucăți ardei gras, roșii și verzi
  • 300 gr ciuperci champignon albe
  • 1 ceapă
  • 3 căței de usturoi
  • 1 morcov
  • 200 gr orez bob cu bob
  • 30 ml ulei
  • sare și piper
  • 1 crenguță de cimbru
  • 2 foi de dafin
  • 500 ml suc de roșii
  • 500 ml apă
  • 1 legătură de pătrunjel verde
  • 1 legătură de mărar verde

Rețetă de ardei umpluți de post – Mod de preparare

Primul pas în prepararea ardeilor umpluți constă în pregătirea umpluturii. După pregătire, aceasta necesită puțin timp pentru a se răci.

Reclamă

Cum prepari umplutura pentru ardei umpluți cu orez și ciuperci

Spală bine orezul în două ape, apoi lasă-l la hidratat în apă rece, cât timp pregătești restul de ingrediente.

Curăță ceapa, toac-o mărunt și pune-o la călit, într-o tigaie cu ulei încins. Adaugă și doi căței de usturoi curățați și tocați rondele. Șterge bine ciupercile cu prosoape de hârtie umezite, apoi toacă-le mărunt. Adaugă-le în tigaie, când ceapa devine sticloasă. Adaugă și un morcov curățat și dat pe răzătoare.

Reclamă

Lasă ingredientele să se prepare până când se evaporă lichidul lăsat de ciuperci. Nu uita să le amesteci constant. Adaugă 2 foi de dafin și o crenguță de cimbru pentru a da savoare ingredientelor. Înlătură foile de dafin după 10 minute, altfel devin amare.

Scurge bine orezul și amestecă-l cu ingredientele din tigaie. Nu uita să înlături și crenguța de cimbru, înainte de a adăuga orezul. Nu o arunca, o adaugi în sosul de roșii, ulterior. Mai lasă ingredientele 5 minute pe foc, adaugă puțină sare și puțin piper, apoi stinge focul. Pune tigaia la loc răcoros, pentru a se răci amestecul de ingrediente.

Din categoria rețetelor de post cu orez, mai poți opta pentru rețeta de pilaf cu legume, foarte simplă și rapidă.

Cum pregătești ardeii pentru umplut

Spală bine ardeii și lasă-i la scurs sau șterge-i cu prosoape de hârtie. Taie un capac de 2 mm de la ardei, cel cu codița. Curăță-l pe interior de semințe pentru că îl vei folosi la fierberea ardeilor umpluți.

Cu o linguriță, răzuiește nervurile din interiorul ardeilor și scutură-l pentru a scăpa de acestea și de semințe. Poți clăti ardeii în interior, apoi îi pui la scurs într-o sită.

Spală verdeața, toac-o mărunt și pune trei sferturi din ea în compoziția pentru umplut ardeii. Omogenizează compoziția, mai adaugă sare și piper și umple ardeii cu ea, până aproape de margini. Acoperă-i cu capacele decupate anterior și așază-i frumos într-o oală, cu capacele în sus. Amestecă sucul de roșii cu apa și toarnă-l în oala cu ardei.

Pune oala cu ardei umpluți cu orez și ciuperci la fiert, la foc mediu pentru aproximativ 30 de minute. Adaugă în sosul de roșii sare și piper, dar și crenguța de cimbru, păstrată. Dacă ți-a mai rămas compoziție de la umplut ardeii, adaug-o în sos. Spre final de fierbere, mai adaugi un cățel de usturoi răzuit. Va da un plus de aromă sosului.

Dacă totuși nu ții post, poți opta pentru rețeta de ardei umpluți cu carne tocată.

După ce s-au fiert ardeii, stinge focul și adaugă în sos restul de verdeață tocată. Poți opta pentru a o presăra peste ardei în timpul servirii. Va conferi o notă de prospețime preparatului.

Șase ardei umpluți cu orez și ciuperci, acoperiți cu capacele lor, în sos de roșii
Ardeii umpluți se acoperă cu capace decupate de la cotoare și se fierb în sos de roșii / Shutterstock

Dacă ți-am stârnit pofta, îți dorim spor la preparat rețeta de ardei umpluți cu orez și ciuperci și poftă bună la savurat!

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026. Capricornii se bucură de reușite. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026 te încurajează să-ți asculți inima și să ai mai multă încredere în tine. Este o zi în care lucrurile par să se așeze firesc, fără presiune, dar cu...
2
un cal de culoare roșie pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
Când începe anul Calului de Foc 2026. Ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți
În luna februarie, Anul Nou lunar chinezesc aduce cu sine schimbări clare. Află când începe anul Calului de Foc 2026. Vezi ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți. Cei mai mulți vor...
3
Meghan Markle și Prințul Harry stau unul lângă celălalt și zâmbesc
Familia Regală
Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită să spună totul. Ce sumă ar primi Jessica Mulroney în schimbul informațiilor despre Meghan Markle
Meghan Markle și fosta ei prietenă apropiată, Jessica Mulroney, nu au mai vorbit de mult timp, dar se pare că stilista este pregătită să dezvăluie secretele regale. Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită...
4
Blake Lively poartă un costum și părul desprins pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri
Încercarea s-a soldat cu un final neașteptat. Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri. Procesul a fost stabilit pentru data...
5
James Van Der Beek poartă un costum deschis la culoare
Divertisment
James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani și suferea de cancer colorectal
A fost diagnosticat cu cancer colorectal în stadiul 3 în august 2023. James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani. Era cel mai cunoscut pentru rolul lui Dawson Leery din Dawson’s...
PARTENERI
×