Chiftele din carne cu legume. Rețeta bunicii

Din categoria rețetelor de preparate cu carne, vechi și mult adorate, vă oferim rețeta bunicii de chiftele din carne cu legume. Chiftelele pot fi savurate ca aperitiv, sau pot fi răsfățate în diverse sosuri de roșii, de brânzeturi, după preferințe.

Publicat: 26 iulie 2021, 7:19 / Actualizat: 12 mai 2025, 17:04

Rețetele de chiftele sunt variate, se pot prepara dintr-un singur tip de carne, sau din amestec de diferite tipuri de carne. Cele mai gustoase sunt chiftelele din amestec de carne de porc și carne de vită. Foarte bine se combină carnea macră de vită cu carnea de porc suculentă și împănată cu puțină grăsime.

Chiftelele se pot prepara la tigaie, în grăsime încinsă, dar și la cuptor. Chiar dacă sunt mai sănătoase chiftelele preparate la cuptor, preferatele tuturor rămân chiftelele prăjite. Sunt mai gustoase, mai crocante și mai apetisante. Urmărește mai jos lista de ingrediente și pașii necesari pentru a prepara și tu rețeta de chiftele ca la bunica acasă.

Chiftele din carne cu legume – Ingrediente

  • 1 kg carne tocată, amestec ( porc+ vită)
  • 2 cepe medii
  • 1 căpățână de usturoi
  • 2 morcovi
  • 4 cartofi
  • 3 ouă
  • 1/4 linguriță de cimbru uscat
  • 1/4 linguriță de busuioc uscat
  • sare și piper, după gust
  • 1 legătură de pătrunjel verde
  • ulei pentru prăjit

Rețetă de chiftele din carne cu legume – Mod de preparare

Începi prin a pregăti carnea pentru chiftele. Toacă cele două tipuri de carne, dacă nu le-ai achiziționat direct tocate și amestecă-le bine. După ce le amesteci, ar fi indicat să le mai treci odată prin mașina de tocat pentru omogenizare. Curăță ceapa și usturoiul și clătește-le cu apă rece. Dă ceapa pe răzătoarea mare, iar usturoiul pe răzătoarea mică și adaugă-le peste amestecul de carne tocată.

Reclamă

Curăță cartofii și morcovii și trece-i prin mașina de tocat, sau dă-i pe răzătoarea mare. Scurge bine morcovii și cartofii răzuiți, presându-i în mâini. Adaugă-i peste carnea tocată, apoi amestecată cu ceapa și usturoiul. Adaugă sare și piper, cimbru și busuioc și omogenizează bine amestecul de ingrediente. Toacă și pătrunjelul mărunt, după ce l-ai clătit cu apă rece. Adaugă-l peste ingredientele amestecate, apoi încorporează unul câte unul, ouăle. Lasă compoziția pentru chiftele din carne cu legume la rece pentru cel puțin 30 de minute, să se întrepătrundă bine aromele.

Cum formezi și prepari chiftelele

După ce compoziția pentru chiftele s-a odihnit suficient la rece, scoate vasul pe masa de lucru. Pune apă într-un bol, și umezește-ți mâinile în ea. Ia cu o lingură din amestecul de ingrediente și modeleaz-o în mâinile umezite până îi dai formă rotundă. Repetă procedeul până modelezi toate chiftelele de dimensiuni aproximativ egale.

Reclamă

După ce le-ai modelat pe toate, pune o tigaie adâncă la foc mediu și adaugă ulei în ea. Când uleiul este încins, așază în tigaie chiftelele, una lângă alta până acoperi toată baza tigăii. Rumenește bine chiftelele pe prima parte, apoi întoarce-le și rumenește-le frumos și pe a doua parte.

Le scoți pe un platou tapetat cu prosoape de hârtie și prepari următoarea rundă de chiftele. Sunt delicioase atât calde, servite ca gustare, cât și reci, pe platoul cu aperitive.

Dacă nu știi, încă, ce să pregătești și pentru porția de desert, îți recomandăm o rețetă de sufleu de ciocolată, inspirată din bucătăria franțuzească.

Spor și poftă bună!

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Un cal ornamental care stă lângă cifrele anului 2026
Horoscop
6 zodii chinezești atrag norocul și prosperitatea pe 23 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Luni este o zi completă a Dragonului de Pământ, și este genul de zi în care lucrurile par mai mari decât de obicei. 6 zodii chinezești atrag norocul și prosperitatea pe 23 februarie 2026....
2
Reprezentații chinezești pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
3 zodii chinezești au parte de abundență din plin de pe 23 februarie până pe 1 martie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Ultima săptămână din februarie este una foarte aglomerată pentru toate semnele zodiacale. 3 zodii chinezești au parte de abundență din plin de pe 23 februarie până pe 1 martie 2026. Vezi dacă te numeri...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 23 februarie 2026. Taurii sunt pregătiți să ierte. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Luna în creștere te invită să observi începuturile și să îngrijești lumina slabă din interiorul tău. Citește horoscopul zilei de 23 februarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Acea margine luminoasă îți cere...
4
Roata horoscopului cu toate cele 12 zodii pe un fundal întunecat
Horoscop
Aceste 4 zodii sunt de neoprit pentru restului anului 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Acestea sunt semnele astrologice „despre care vom auzi cel mai mult” pe parcursul anului. Aceste 4 zodii sunt de neoprit pentru restului anului 2026. Vezi dacă te numeri printre ele. Ele chiar sunt personajele...
5
Loni Willison în timp ce caută prin tomberoane
Divertisment
Drama unei actrițe după divorț. Vedeta din imagini trăiește acum din resturile găsite în tomberoane
Drama unei actrițe după divorț. Vedeta din imagini trăiește acum din resturile găsite în tomberoane. Paparazzi au surprins-o pe străzile din Los Angeles în timp ce împingea un coș de cumpărături. Vedeta din imagini...
PARTENERI
×