Ciorbă de legume dreasă cu iaurt, gustoasă și răcoroasă

Dacă vrei să aduni toată savoarea legumelor de pe piață în același preparat, încearcă rețeta de ciorbă de legume dreasă cu iaurt. Este o ciorbă de vară gustoasă și răcoroasă.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 22 august 2023, 5:52

Ciorba este plină de vitamine, savoare și culoare, și te cucerește de la prima degustare. Adaosul de iaurt la final de preparare oferă ciorbei un plus de gust acrișor și o consistență cremoasă.

Sunt foarte gustoase, dar și foarte hrănitoare, ciorbele bogate în legume. Chiar dacă nu conțin carne, anumite legume oferă un plus de proteine și fac ca ciorba să fie sățioasă. Mazărea verde conține foarte multe vitamine și fibre, dar și proteine. Cartofii albi și cei roșii sunt, de asemenea, bogați în proteine, dar și în fibre dietetice și vitamine.

Prepară și tu o astfel de ciorbă bogată în vitamine, minerale, fibre și proteine, urmărind rețeta detaliată mai jos.

Ciorbă de legume dreasă cu iaurt – Ingrediente

  • 2 cepe
  • 1 morcov
  • 1 ardei gras, roșu
  • 1 dovlecel
  • 1 cartof
  • 350 g păstăi de fasole galbenă
  • 1/2 rădăcină de țelină
  • 1 rădăcină de păstârnac
  • 3 roșii de grădină
  • 100 gr mazăre
  • 100 ml ulei de floarea soarelui
  • 3,5 l apă
  • sare și piper
  • 200 g iaurt
  • 2 gălbenușuri
  • 2 linguri oțet
  • pătrunjel, mărar și frunze de țelină.
Reclamă

Rețeta ciorbei din legume și iaurt – Mod de preparare

Mai întâi, adună pe masa de lucru toate legumele enumerate în listă, pentru a le pregăti. Începe cu cele care necesită mai mult timp de curățare. Păstăile de fasole, de exemplu, le clătești bine în apă rece, le îndepărtezi capetele, apoi le rupi în bucăți mai mici. 

Ceapa o cureți, o clătești și o toci mărunt. Curăță și morcovul, păstârnacul și țelina, clătește-le cu apă rece și toacă-le în cuburi. Le poți da și pe răzătoarea mare, dacă le dorești mărunte și uniforme.

Toacă dovlecelul în cuburi, la fel și cartoful, după ce îl cureți și îl clătești bine. Ardeiul îl secționezi pe jumătate, îndepărtezi cotorul, nervurile și semințele și îl toci tot în cuburi.

Reclamă

Opărește roșiile în apă clocotită cu puțină sare, decojește-le, apoi le poți toca în cuburi.

Clătește bine verdeața și las-o să se scurgă până la finalul de preparare a ciorbei. Când ai toate aceste legume pregătite, poți porni aragazul pentru a prepara ciorba.

Cum prepari ciorbă de legume dreasă cu iaurt

Pune apa la fiert într-o oală încăpătoare. Când apa atinge punctul de fierbere, adaugă o linguriță de sare și amestecă până când aceasta se dizolvă.

Primele legume pe care le adaugi la fiert sunt păstăile de fasole. Le fierbi timp de 10 minute, sau până când se pătrund, fără a acoperi oala.

Între timp, într-o tigaie adâncă pune uleiul la încins. Adaugă în el ceapa și călește-o doar până când devine sticloasă. Apoi, urmează morcovii, păstârnacul și țelina. Le amesteci bine cu ceapa pentru a se pătrunde uniform. Mai adaugi și puțină supă din oala cu păstăi de fasole, pentru a nu se prăji legumele.

Când legumele sun călite suficient, le adaugi peste păstăile de fasole. Adaugă și cartoful, dovlecelul, mazărea și ardeiul gras. Acestea fierb cam în același timp.

Legume tocate și puse la fiert în oală
Legumele se adaugă pe rând, în funcție de timpul de fierbere al acestora / Rețetepentrutoategusturile.ro

După ce ai adăugat toate legumele, mai fierbe ciorba timp de 10-15 minute, la foc mic spre mediu. Adaugă roșiile și frunzele de țelină tocate mai mărunt. Pentru a drege ciorba, amestecă gălbenușurile cu iaurtul și oțetul într-un bol. Diluează amestecul cu puțină supă fierbinte și îl toarnă-l în ciorbă, amestecând energic pentru omogenizare.

Mai lasă delicioasa ciorbă de legume dreasă cu iaurt să fiarbă timp de 4-5 minute și potrivește-i gustul cu sare și piper. După stingerea focului adaugă verdeața tocată.

Dacă dorești o ciorbă delicioasă cu carne, încearcă rețeta de ciorbă de pui á la grec.

Ciorbă de legume dreasă cu iaurt, în oală
Iaurtul se amestecă cu oțet și gălbenușuri de ouă / Rețetepentrutoategusturile.ro
Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Jennifer Lopez în timp ce defilează pentru Versace la o prezentare de modă din 2020
Divertisment
Ce a făcut Jennifer Lopez pe scenă după ce a fost criticată pentru aparițiile sale. Gestul care a atras atenția
Fanii vorbesc intens despre ceea ce a făcut Jennifer Lopez pe scenă după ce a fost criticată pentru aparițiile sale. Gestul vedetei a atras atenția în mediul online, iar reacțiile nu au întârziat să...
2
PInk pe scenă în întuneric cu părul scurt și stând lângă microfon
Divertisment
O cântăreață și-a petrecut noaptea dintre ani în spital. Ce urmează pentru vedeta de 46 de ani
În timp ce familia ei se afla pe pârtie, artista a rămas singură. O cântăreață și-a petrecut noaptea dintre ani în spital. Ce urmează pentru vedeta de 46 de ani din punct de vedere...
3
Tommy Lee alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Fiica actorului Tommy Lee Jones a fost găsită fără suflare într-un hotel din San Francisco. Ce se știe până în prezent
Fiica actorului Tommy Lee Jones a fost găsită fără suflare într-un hotel din San Francisco. Personalul de urgență a efectuat o evaluare și a declarat o persoană decedată la fața locului. La intervenție au...
4
mai multe coșuri de diferite culori așezate pe o podea albastră
Horoscop
Culoarea norocoasă în 2026, în funcție de luna în care te-ai născut. Vezi ce arată astrele în noul an
Acest aspect al astrologiei continuă să se dezvolte. Citește despre culoarea norocoasă în 2026, în funcție de luna în care te-ai născut și vezi ce se schimbă în noul an. Pe măsură ce ne...
5
vedetă care stă cu spatele și poartă o perucă roșie scurtă
Divertisment
A devenit mămică în urmă cu o lună, dar nu se teme să apară așa în mediul online. Despre ce vedetă este vorba
În prezent are doi copii. A devenit mămică în urmă cu o lună, dar nu se teme să apară așa în mediul online. Într-o postare din mediul online, a mărturisit că noile activități o...
PARTENERI
×