Poți folosi ciuperci clasice, champignon albe, dar poți folosi și un mix de ciuperci de pădure. Ciupercile fac parte dintre alimentele cu un conținut ridicat de fibre, vitamine si minerale. Printre acestea se numără vitaminele din complexul B, acidul folic, dar si minerale precum: fier, magneziu, sodiu, potasiu, cupru, și fosfor. Ciupercile au în conținutul lor amidon care, ajută sistemul digestiv și în același timp, ajută la menținerea unui intestin sănătos.
Smântâna adăugată oferă preparatului gust și cremozitate, iar usturoiul îi desăvârșește gustul. Poți savura mâncarea simplă, cu pâine prăjită, dar poți opta și pentru o mămăliguță clasică, ca la mama sau la bunica, acasă. Urmărește mai jos lista de ingrediente și pașii necesari pentru a pregăti și tu celor dragi un preparat simplu și foarte gustos.
Ciuperci cu smântână și usturoi – Ingrediente
- 500 gr ciuperci champignon;
- 1 ceapă medie;
- 2 căței de usturoi;
- 50 gr unt + 1 linguriță de ulei;
- 400 ml smântână de gătit;
- 1 lingură de făină;
- 1 legătură pătrunjel verde;
- sare și piper alb.
Rețetă de ciuperci cu smântână și usturoi – Mod de preparare
Pune untul la topit în puțin ulei de floarea soarelui, pentru a nu se arde. Untul are dezavantajul că se topește foarte rapid și există riscul să se ardă. Însă, dacă adaugi puțin ulei poți evita acest risc. Când untul este înfierbântat adaugă ceapa tocată solzișori împreună cu un cățel de usturoi tocat rondele. Păstrează un cățel de usturoi pentru finalul de preparare.
Când ceapa este ușor pătrunsă și devine sticloasă, adaugă ciupercile feliate și amestecă-le pentru a se pătrunde uniform.
Amestecă făina cu smântâna de gătit, apoi adaugă și puțin din sucul lăsat de ciuperci. Amestecă intens aceste ingrediente pentru a echilibra temperatura cu cea a ciupercilor din vasul de pe foc. Apoi, toarnă acest amestec peste ciuperci și amestecă intens pentru omogenizarea sosului.
Mai fierbe mâncarea de ciuperci cu smântână și usturoi pentru maxim 10 minute, reglând intensitatea focului la minim. Condimentează preparatul cu sare și piper, proaspăt măcinate. Înainte de a stinge focul, mai adaugă un cățel de usturoi răzuit. Acesta adăugat la final își păstrează aroma și va da gust delicios și ușor picant preparatului.
Cum poți servi mâncarea de ciuperci
Savurează mâncarea de ciuperci presărată cu verdeață pentru un plus de prospețime. Fiind un preparat cu sos, poți adăuga lână acesta o garnitură de cartofi, orez, paste, sau chiar o friptură. Friptura de pui este ideală a fi servită cu un astfel de preparat pe bază de ciuperci.
Însă, dacă vrei să savurezi preparatul, ca la mama acasă, poți pregăti rapid și o mămăliguță. Nimic nu se compară cu gustul de odinioară al ciupercilor servite cu mămăliguță.
Îți oferim și rețeta simplă și rapidă de mămăligă, așa cum o prepara bunica.
Iar dacă te-am convins cu așa mâncare delicioasă, îți dorim spor la preparat și poftă bună la savurat!