Reclamă

Drob de ciuperci. Rețetă de drob vegetarian

Pentru că din meniurile Sărbătorilor Pascale nu lipsește drobul, îți oferim o alternativă mai simplă a drobulului clasic, o rețetă de drob de ciuperci.

Publicat: 2 aprilie 2021, 16:31 / Actualizat: 6 aprilie 2022, 12:10

Este o rețetă de drob vegetarian pe care o vei îndrăgi, chiar dacă ești consumatoare de carne. Nu ai nevoie de foarte multe ingrediente și nici de timp îndelungat pentru a pregăti acest aperitiv gustos. În plus, poți pregăti alte aperitive cu carne cum ar fi chiftelele, brioșele, etc. Vei avea astfel o varietate de gusturi și preparate pe platoul cu aperitive.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Drobul de ciuperci, poate fi preparat în două variante. Pot fi adăugate în compoziție ouă fierte, ca la drobul clasic, sau poate fi preparat simplu, ca un chec aperitiv. Îți oferim mai jos lista de ingrediente și pașii necesari pentru prepararea acestui aperitiv festiv.

Rețetă de drob vegetarian – Ingrediente

  • 1 kg de ciuperci champignon
  • 30 ml ulei de floarea soarelui
  • 2 legături de ceapă verde
  • 2 legături de usturoi verde
  • 1 legătură de pătrunjel
  • 1 legătură de mărar
  • 7 ouă
  • o linguriță de sare
  • 1/2 linguriță de piper
  • 50 gr pesmet
Reclamă

Drob de ciuperci – Mod de preparare

Începe prin a pune 4 ouă la fiert. Adaugă în apă și 1/2 linguriță de sare și o linguriță de oțet. Aceste ingrediente ajută ulterior la curățarea perfectă a cojilor de ouă. Sunt utile și pentru a nu se împrăștia albușul dacă se crapă coaja ouălor în timpul fierberii. Fierbe ouăle tari. După fierbere, pune-le în apă rece și sparge-le ușor pentru a se putea curăța perfect. Lasă-le acolo 10 minute, apoi le poți curăța.

Între timp, pregătește restul ingredientelor. Șterge bine ciupercile cu prosoape de hârtie umezite și toacă-le mărunt. Pune tigaia cu ulei la încins și adaugă ciupercile. Lasă-le să se prepare până se evaporă lichidul care se formează. La final, presară peste ele sare și piper și lasă-le la răcit.

Spală bine toate verdețurile și toacă-le mărunt. Amestecă-le cu ciupercile răcite. Adaugă și 2 ouă întregi plus un albuș și omogenizează bine compoziția. La final, în funcție de textura compoziției, încorporează pesmetul.

Ingrediente pentru prepararea drobului de ciuperci
Amestec de ingrediente necesare pentru drob de ciuperci / Retetefeldefel.ro
Reclamă

Poți adăuga și făină, dar este mai recomandat pesmetul pentru că se hidratează mai bine în timpul tratamentului termic.

Cum asamblezi pentru coacere acest drob de ciuperci

Pregătește o tavă de chec pe care o tapetezi cu hârtie de copt. Nu uita să pornești cuptorul la 180 de grade Celsius pentru a avea timp să se încălzească. Întinde uniform în ea jumătate din compoziția pentru drob. Așază ouăle fierte, unul lângă altul, pe lungime. Apoi întinde peste ele, în strat uniform, restul compoziției. Presează ușor compoziția la suprafață să poată pătrunde și printre golurile create de ouă.

Diluează gălbenușul oprit cu câteva picături de apă. Cu ajutorul unei pensule de patiserie, unge drobul de ciuperci la suprafață. Coace drobul vegetarian pentru 30-35 de minute la 180 de grade Celsius.

Lasă minunatul drob de ciuperci să se răcească bine în tavă, apoi transferă-l pe un grătar sau pe un platou. Se porționează foarte bine rece și lăsat la odihnit câteva ore. Altfel se poate sfărâma și nu va mai fi aspectuos.

Drob de ciuperci feliat, pe un platou tapetat cu frunze de salată
Porții de drob vegetarian din ciuperci pe frunze da salată verde / Shutterstock
Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Zendaya surprinsă într-o fotografie portret pe covorul roșu de la Met Gala 2025
Divertisment
Covorul roșu de la Met Gala 2025. Vedetele care au furat toate privirile cu ținutele lor
Pe covorul roșu de la Met Gala 2025 s-a respecat codul vestimentar și în acest an. Evenimentul a transformat treptele Muzeului Metropolitan de Artă din New York într-un spectacol de eleganță și creativitate, celebrând...
2
trei dintre membrii familiei britanice la un eveniment special pe un fundal deschis
Familia Regală
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei. Grimasele adorabile ale micuțului, din nou în prim-plan
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei desfășurată pe 5 mai 2025. Alături de părinții săi, Prințul William și Prințesa Kate, precum și de frații săi,...
3
O femeie frumoasă într-o rochie albastră și cu baloane în timp ce stă pe o pajiște
Horoscop
Trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor
Acestea sunt cele trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor. Unele semne zodiacale înaintează în vârstă cu multă grație, dar și cu mult farmec. Acești nativi au o frumusețe naturală...
4
actriță care zâmbește și se uită în fața camerei pe un fundal deschis
Divertisment
Cameron Diaz surprinde cu un look fără machiaj la 52 de ani. Actrița a luat cina cu soțul ei, Benji Madden
Actrița din „Back in action” a reușit să întoarcă privirile și de această dată, însă dintr-un motiv diferit. Cameron Diaz surprinde cu un look fără machiaj la 52 de ani. A luat cina cu...
5
Porții de plăcintă țărănească cu brânză și verdețuri
Rețete
Plăcintă țărănească cu brânză și verdețuri. Rețetă plină de savoare autentică
Această plăcintă țărănească cu brânză și verdețuri este genul de preparat care aduce aminte de mesele simple și bogate din satele românești. Ingredientele sunt puține, dar alese cu grijă, iar gustul este deplin. Este...
PARTENERI
×