Écrasé de cartofi. Rețetă de garnitură din bucătăria franțuzească

Écrasé de cartofi este un preparat francez rafinat, dar simplu și ușor, care constă în cartofi fierți și zdrobiți ușor, pentru a păstra o textură rustică și bogată. Spre deosebire de piureul de cartofi, care este cremos și omogen, acest preparat are o consistență diferită, cu bucăți mai mari de cartofi.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 27 iunie 2024, 6:32

Acest fel de mâncare este perfect echilibrat în arome și texturi. Cartofii sunt îmbogățiți cu smântână și unt pentru cremozitate, dar și cu ulei de măsline pentru o notă de rafinament. Usturoiul adăugat oferă o aromă subtilă, iar pătrunjelul proaspăt tocat oferă o notă de prospețime. Acest preparat franțuzesc este adesea servit ca garnitură pentru diverse feluri de carne sau pește, dar poate fi savurat și ca atare, pentru a aprecia pe deplin bogăția sa simplă și reconfortantă.

Tot din bucătăria franțuzească ne mai bucurăm și de popularii cartofi Duchesse, a căror rețetă o poți descoperi aici.

În continuare, îți oferim rețeta cartofilor zdrobiți, detaliată pas cu pas.

Écrasé de cartofi – Ingrediente

Reclamă
  • 1 kg cartofi albi
  • 100 ml smântână pentru gătit
  • 50 g unt
  • 2 linguri ulei de măsline extravirgin
  • 2 căței de usturoi zdrobiți (opțional)
  • sare și piper după gust
  • câteva fire de pătrunjel proaspăt.

Rețeta de cartofi zdrobiți – Mod de preparare

Mai întâi, vei pregăti toate ingredientele, pe care le aduni pe masa de lucru, pentru a le avea la îndemână.

Curăță cartofii de coajă, clătește-i bine cu apă rece și taie-i în cuburi mari. Pune-i într-o oală mare și adaugă apă peste ei, cât să fie bine acoperiți. Mai adaugă și sare, apoi fierbe-i până când se pătrund foarte bine, timp de aproximativ 15-20 de minute.

Curăță usturoiul, clătește-l bine și trece-l prin presă sau toacă-l mărunt cu cuțitul.

Reclamă

Spală pătrunjelul verde, scurge-l bine și toacă-l mărunt.

Descoperă și alte 3 rețete franțuzești cu cartofi.

Cum prepari écrasé de cartofi

După fierbere, scurge cartofii de apă și lasă-i să se mai prepare puțin în oală, la foc mic, timp de 1-2 minute. Acest pas ajută la eliminarea excesului de apă, asigurând o textură mai pufoasă.

Într-o cratiță mică, așezată pe flacăra aragazului, încălzește smântâna pentru gătit împreună cu untul, până când untul este complet topit. Adaugă usturoiul zdrobit, dacă folosești, și lasă-l să se infuzeze la foc mic pentru câteva minute. Usturoiul este opțional, însă va aduce un plus de gust și de aromă cartofilor.

Folosește o furculiță sau un zdrobitor de cartofi pentru a zdrobi cartofii, până când obții o textură rustică, cu bucăți mai mari și altele mai mici. Nu folosi mixerul sau blenderul, deoarece ar putea face cartofii prea lipicioși.

Femeie pasând cartofi fierți în cratiță
Cartofii se pasează cu dispozitivul special sau cu o furculiță / Shutterstock

Adaugă treptat amestecul de smântână și unt, continuând să zdrobești și să amesteci, până când cartofii ajung la consistența dorită.

La final, adaugă uleiul de măsline extravirgin, sare și piper după gust și amestecă ușor pentru a nu transforma cartofii în piure. Dacă nu agreezi uleiul de măsline, poți adăuga unt topit.

Transferă deliciosul écrasé de cartofi într-un bol de servire și presară pătrunjel tocat pe deasupra pentru un plus de prospețime și culoare.

Écrasé de cartofi în bol
Textura acestor cartofi este mai grunjoasă, comparativ cu cea a piureului clasic / Shutterstock

Dacă îți plac preparatele pe bază de cartofi, mai consistente, îți mai recomandăm să încerci și rețeta de cartofi gratinați cu cașcaval și șuncă afumată.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 10 februarie 2026. Vărsătorii își găsesc liniștea. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Venus intră în Pești, ceea ce aduce un semnal colectiv către iubire necondiționată și sensibilitate. Citește horoscopul zilei de 10 februarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Pești că Pești este un semn...
2
fată frumoasă care își ține palmele la față pe un fundal dschis la culoare
Horoscop
Viața se schimbă pentru acești nativi până la finalul lunii februarie. Ce arată astrele
Trei semne zodiacale atrag o mare noroc între 9 și 15 februarie 2026. Viața se schimbă pentr acești nativi până la finalul lunii februarie. Cel mai important tranzit din zilele următoare este mutarea lui...
3
Harta astrală a cu violet în care este reprezentat horoscopul săptămânii
Horoscop săptămânal
Horoscopul săptămânii 9 februarie – 15 februarie 2026. Descoperă ce îți rezervă astrele
Energia cosmică este dominată de romantism. Citește horoscopul săptămânii 9 februarie – 15 februarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Nativii sunt mult mai sensibili, intuiția primează, iar planetele sunt pregătite pentru ceea...
4
Justin Timberlake surprins la Gala Premiilor Emmy din 2018
Știri
Mesaj emoționant la jumătate de an după ce s-a aflat că Justin Timberlake suferă de boala Lyme. Soția artistului, dezvăluiri neașteptate
Jessica Biel a postat un mesaj emoționant la jumătate de an după ce s-a aflat că Justin Timberlake suferă de boala Lyme. Soția artistului a publicat în mediul online o fotografie care i-a luat...
5
Johnny Depp în timp ce este transportat cu o dubiță
Divertisment
Unul dintre cei mai râvniți burlaci de la Hollywood este complet transformat. Fanii au rămas fără cuvinte
Unul dintre cei mai râvniți burlaci de la Hollywood este complet transformat. Fanii au rămas fără cuvinte atunci când l-au văzut în cele mai recente imagini surprinse de paparazzi. Actorul este cunoscut pentru faptul...
PARTENERI
×