Emma Stone, încântată de noul rol de mamă

Cunoscuta actriță de la Hollywood a devenit mamă pentru prima oară pe 13 martie 2021. Aceasta, împreună cu soțul ei, Dave McCary, și-a asumat cu entuziasm rolul de părinte. Emma Stone, încântată de noul rol de mamă, deși crezuse anterior că nu o să aibă copii niciodată.

Publicat: 25 aprilie 2021, 7:58

Stone și McCary și-au ferit relația de ochii publicului, încă din 2017, de când au început să se întâlnească. Ba chiar, cei doi s-au căsătorit în secret anul trecut, în 2020. Potrivit surselor citate, noii părinți pun accentul pe o viață sănătoasă și privată.

Emma și Dave au o căsnicie grozavă și amândoi își doreau un copil”, a declarat pentru revista People o sursă apropiată actriței, conform Harper’s Bazaar. „Sunt un cuplu foarte solid și privat și erau pregătiți pentru o familie. Emma este apropiată de familia ei și de prietenii buni, dar nu este genul de persoană care își etalează viața personală„, a declarat sursa pentru presa americană.

 „Dave respectă acest lucru la partenera sa, mai ales că și el este pe aceeași lungime de undă. Cei doi o viață excelentă împreună și se susțin reciproc„, au notat publicațiile străine.

Vezi mai multe imagini în Galeria FOTO!

Emma Stone încântată de noul rol de mamă

O altă sursă apropiată actriței a adăugat: „Emma a fost foarte încântată de copil. A spus că se simte grozav. Are întotdeauna un zâmbet imens când este alături de Dave„.

Dave McCary este scriitor și regizor al show-ului Saturday Night Live (SNL). Prima întâlnire a lui Stone și McCary a avut loc chiar pe platoul de filmare al emisiunii SNL.

O persoană care lucrează în industria cinematografică a spus: „Emma și Dave au o căsătorie puternică și respectuoasă. Un copil va adăuga o nouă dimensiune a fericirii amândurora„.

În luna mai, producția Disney, Cruella, va avea premiera pe canalul Disney +, dar și în cinematografe. Filmul de acțiune live despre personajul negativ al desenelor animate „101 Dalmațieni” o are în rolul principal pe Emma Stone, ce joacă o versiune punk a personajului.

Fimul prezintă istoria Cruellei. O poveste care se învârte în jurul unei tinere pe nume Estella, înainte de își prelua faimosul pseudonim. Potrivit producătorilor de la Disney, Estella este o „vagaboandă” care iubește moda, „o fată isteață și creativă, hotărâtă să-și facă un nume cu desenele sale”. După ce se împrietenește cu hoții londonezi, atrage atenția baronesei von Hellman, iar prietenia lor ia o întorsătură întunecată.

Emma Stone: „Credeam că nu o să am copii niciodată”

Sursa apropiată de Emma Stone a declarat că actrița este mai mult decât capabilă să jongleze atât cu maternitatea, cât și cu cariera sa artistică: „Este o profesionistă care își iubește și trăiește pentru asta. Dacă cineva poate fi bun la ambele lucruri, atunci această persoană este Emma. Este o persoană înzestrată, din toate privințele”.

Perspectiva Emmei Stone despre copii s-a schimbat pe măsură ce a înaintat în vârstă / Profimedia Images

Actrița din „La La Land” a declarat anterior pentru publicația ELLE că părerea ei despre întemeierea unei familii s-a schimbat de-a lungul anilor.

Perspectiva mea despre copii s-a schimbat pe măsură ce am înaintat în vârstă. Niciodată nu am fost babysitter. În adolescență, credeam că nu o să mă căsătoresc niciodată, că nu o să am niciodată copii. Apoi, pe măsură ce am îmbătrânit, am realizat că, de fapt chiar vreau să mă căsătoresc, chiar vreau să am copii.

– Emma Stone

Pentru a se inspira pentru rolul de mamă, Emma Stone ppoate urmări cum arată o zi din viața lui Kate Middleton și a copiilor săi.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei pare că a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an. Fosta jucătoare de tenis a reușit să piardă mai multe kilograme, iar acum...
2
Horoscop
Zodii care sunt destinate succesului. Nativii care au parte de recunoaștere din partea celor din jur
Există unele zodii care sunt destinate succesului. Acești nativi au pate de recunoaștere din partea celor din jur și se bucură de reușite ori de câte ori își propun să înceapă un nou proiect....
3
Divertisment
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista e fericită, în ciuda criticilor după concertul din Dubai
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista părea într-o dispoziție bună în Dubai, iar pozele cu ea și domnul misterios sunt pe primele pagini ale tabloidelor....
4
Horoscop
Nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Cine sunt zodiile norocoase ale anului
Jupiter, planeta abundenței, este în mișcare directă până în noiembrie 2025. Ai mai jos lista cu nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele....
5
Divertisment
Cum a fost surprinsă Shiloh după finalizarea divorțului părinților săi. Fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt și-a găsit un refugiu
Vezi mai jos cum a fost surprinsă Shiloh la câteva săptămâni după finalizarea divorțului părinților săi. Bătălia legală dintre cei doi foști soți a durat ani de zile și s-a lăsat cu acuzații grave....
PARTENERI