Frigănele sau pâine prăjită cu ouă, pentru mic dejun

Dacă ești nostalgică după preparatele pe care le savurai în copilărie, te poți răsfăța cu frigănele sau pâine prăjită cu ouă, pentru mic dejun, dulci sau sărate, după preferințe.

Publicat: 29 iulie 2021, 7:45

Rețeta frigănelelor face parte din colecția de rețete vechi, de la mama sau bunica. Se prepară foarte rapid, din ingrediente simple și mereu la îndemână. Frigănelele pot fi servite dulci, glazurate cu miere sau dulceață de fructe. Dar pot fi servite și sărate, cu brânzeturi și legume proaspete. Indiferent de combinație, sunt delicioase și foarte apreciate, mai ales de cei mici.

Iar dacă le-ai adorat în copilărie, fă în așa fel încât rețeta să dăinuie mai departe. Prepară frigănelele și celor dragi, prietenilor și copiilor. Îți oferim mai jos rețeta clasică de frigănele, cu lista completă de ingrediente și mod de preparare pas cu pas.

Rețetă de frigănele – Ingrediente

  • 1 pâine feliată
  • 3 ouă
  • 300 ml lapte
  • 150 ml ulei
  • sare
  • miere sau dulceața preferată

Frigănele sau pâine prăjită cu ouă – Mod de preparare

Pe cât de simple și ieftine sunt ingredientele, pe atât de simplu este modul de preparat rețeta frigănelelor. Ai nevoie pe masa de lucru de un bol și o tigaie antiaderentă cu baza dublă. Baza dublă a tigăii protejează preparatele împotriva arderii, sau rumenirii rapide.

Reclamă

Începi prin a sparge ouăle în bol și presară sare peste ele. Amestecă-le bine ca pentru omleta clasică. Poți adăuga și un praf de piper, pentru un gust ușor picant. Chiar dacă le servești dulci, poți adăuga puțin piper pentru că nu va influența gustul foarte mult. Adaugă și laptele în amestecul de ouă și omogenizează bine compoziția.

Cum prepari frigănelele

Pune tigaia la foc mediu și adaugă uleiul în ea. În timp ce uleiul se încinge în tigaie, scufundă feliile de pâine în compoziția de ouă cu lapte. Nu le lăsa să se îmbibe, ci doar să se înmoaie ușor.

Reclamă

Scoate-le cu o spatulă și așază-le în tigaia încinsă. Rumenește feliile de pâine pe prima parte până devin aurii, apoi întoarce-le. Dacă vezi că se rumenesc prea rapid, mai redu din intensitatea focului. Însă nu o reduce la minim pentru că frigănelele se pot îmbiba cu ulei și nu vor mai fi gustoase.

Lasă frigănelele să se rumenească frumos și pe a doua parte, apoi scoate-le pe un platou tapetat cu prosoape de hârtie, absorbante.

Servește delicioasele frigănele sau pâine prăjită cu ouă, calde, în varianta dulce sau sărată. Poți adapta rețeta de frigănele după propriile gusturi. Poți adăuga în compoziția de ouă și puțin parmezan răzuit, sau verdeață, dacă le savurezi în varianta sărată. Poți adăuga condimentele preferate.

Dacă le preferi în varianta dulce, poți adăuga în compoziția de ouă pudră de scorțișoară, pudră de cacao sau diferite arome.

Frigănelele se pot servi și sub formă de sandvișuri, umplute cu diverse creme aperitiv și legume proaspete. pot fi umplute cu cremă de ciocolată, sau crema preferată. În funcție de gusturi și imaginație, frigănelele se pot combina cu diverse ingrediente pentru a obține gustul optim.

Spor și poftă bună!

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×