Kate și-a obișnuit fanii purtând unele dintre cele mai elegante și rafinate ținute. De cele mai multe ori a fost apreciată pentru alegerile ei vestimentare. În plus, criticii consideră că Prințesa de Wales se inspiră din stilul vestimentar al Prințesei Diana, lucru care îi avantajează aparițiile.
Kate Middleton a purtat o pereche de pantofi sport albi în cadrul unui eveniment
Prințesa de Wales a luat parte la o vizită a Școlii Landau Forte din Derby, Marea Britanie. De această dată a apelat la o ținută simplă, comodă, dar elegantă, potrivită pentru un asemenea eveniment. Kate Middleton a purtat o pereche de pantofi sport albi pe care i-a asortat cu un sacou în aceeași nuanță. Kate este cunoscută pentru stilul ei vestimentar delicat și rafinat. De data aceasta a ales să schimbe unghiul de abordare și i-a ieșit de minune. Ținuta i-a venit foarte bine și i-a scos în evidență aspectul impecabil.
Vezi mai multe imagini de la eveniment în GALERIA FOTO!
Descoperă ce ținute a mai purtat Kate Middleton în cadrul evenimentelor regale.
În cadrul acestui eveniment, Kate a renunțat pentru câteva minute la imaginea regală și s-a transformat într-o adevărată sportivă. Prințesa de Wales a acceptat provocarea de a trage anvelope folosindu-se de greutatea corpului.
Imaginile vorbesc de la sine și se vede pe chipul lui Kate că s-a simțit foarte bine făcând acest exercițiu. Una dintre anvelopele pe care Kate a trebuit să le miște din loc cântărea 20 de kilograme, scrie publicația Sky.com. De asemenea, a avut atașat de brâu un ham care a fost folosit de Chandi în anii săi de antrenamente.
După ce a terminat provocarea, Kate a glumit: „Trebuie neapărat să fac niște antrenamente”.
Cine este Harpreet Chandi
Ofițerul Harpreet Chandi în vârstă de 34 de ani este unul dintre cele mai cunoscute personalități din Marea Britanie.
Căpitanul Chadi s-a întors recent dintr-o expediție în Antarctica. Ofițerul de armată, în ianuarie a doborât recordul mondial pentru cea mai îndepărtată expediție polară la care a participat pe cont propriu. Aceasta a parcurs aproape 1.500 de kilometri în 70 de zile, schiind până la 15 ore pe zi. Performanță a fost realizată cu doar cinci ore de somn pe zi, scrie Smh.com.au.
De asemenea, femeia și-a cărat singură echipamentul și proviziile care cântăreau în jur 120 kilograme. În această expediție a fost nevoită să îndure vântul de până la 100 de kilometri pe oră și temperaturi de până la -30 de grade Celsius.
Kate a felicitat-o pe Chandi cu ocazia acestei întâlniri: „Cred că este incredibil ceea ce ați reușit să realizați.”, referindu-se la expediția uimitoare.
De asemenea, în timpul acestei vizite, atât Kate cât și Harpreet Chandi au ținut un discurs în fața tuturor fetelor prezente la eveniment. Ulterior, Kate i-a înmânat un premiuu lui Simrat Soggi, una dintre cele 11 câștigătoare ale unui concurs național pentru a concepe o figurină din lego.