Matthew Perry a fost găsit fără suflare în casa lui din Los Angeles. Vestea i-a luat prin surprindere pe admiratorii acestuia. Actorul a avut un parcurs plin de suișuri și coborâșuri, mai ales în urma problemelor din cauza consumului de substanțe interzise. Cu toate acestea, în interviurile din trecut Matthew declara că își dorește o familie.
Ce relații a avut Matthew Perry de-a lungul timpului
Matthew Perry a avut relații cu unele dintre cele mai frumoase femei din lume. Una dintre iubitele sale cunoscute este Julia Roberts. Matthew a fost foarte aproape de căsătorie. Acesta s-a logodit în anul 2020, însă a pus capăt relației la scurt timp.
Matthew Perry a fost îndrăgostit de Jennifer Aniston
Publicația Marca scrie că Matthew Perry a fost îndrăgostit de colega sa de platou, Jennifer Aniston. Declarațiile actorului au fost făcute chiar în cartea pe care a scris-o, „Friend, Lovers and the Big Terrible Thing”. În carte, Matthew și-a confesat sentimentele reale față de blondină.
„Am fost fermecat de ea din primele momente. Cum aș fi putut să nu o plac. Avea ceva care mă intriga și am sperat că poate și ea mă place într-un fel. A fost printre primele persoane pe care le-am sunat atunci când am început să joc în serial, dar cred că și-a dat seama că o plac mai mult decât ar trebui și a devenit rece”.
Vezi mai multe imagini în Galeria Foto!
„Am agravat lucrurile atunci când i-am cerut o întâlnire. Jennifer m-a refuzat, dar mi-a spus că i-ar plăcea să fim prieteni. Eu i-am spus că nu putem fi prieteni. A durat multă vreme până ce am reușit să trec peste asta”, a scris actorul în cartea lui de memorii.
Matthew a revenit într-un alt pasaj și a declarat că a reușit să treacă peste această dezamăgire. În anul 1998, Jennifer a început o relație cu Brad Pitt, iar ea și Matthew erau la acel moment prieteni buni. Între Matthew și Jennifer a fost o prietenie foarte strânsă.
Actorul a declarat în trecut că aceasta i-a rămas aproape chiar și după încheierea filmărilor pentru serial. Jennifer ar fi fost prima care l-a confruntat în ceea ce privește consumul de substanțe interzise.
Matthew Perry s-a iubit cu Julia Roberts
Tot în cartea sa de memorii, Matthew a dezvăluit cât de mult a ținut la actrița din Pretty Woman. Cei doi au avut o relație de aproape trei luni și au jucat împreună într-o scenă din Friends. Julia a apărut ca un invitat surprinză într-unul dintre episoadele serialului.
Matthew a fost fermecat de energia actriței. Actorul a declarat că i-a trimis actriței un buchet uriaș de trandafiri atunci când a aflat că va urma să joace alături de ea. Cei doi s-au plăcut imediat și au început o relație frumoasă.
La trei luni după ce s-au cunoscut, Matthew a anunțat că a pus capăt relației. Actorul a declarat că „s-a despărțit de Julia pentur că era știa că aceasta îl va părăsi la un moment dat”.
Se pare că vedeta din Friends obișnuia să-și părăsească primul iubitele din teama de a nu fi ele cele care îi spun adio.
Matthew Perry ar fi avut o relație cu Yasmine Bleeth
Multe femei frumoase au ajuns să fie iubitele comediantului. Actorul din Friends era un mare fan al serialului Baywatch, iar una dintre actrițele principale au ajuns să se întâlnească cu el.
Conform publicației PageSix, Matthew și Yasmine și-au început relația după ce actorul s-a despărțit de Julia. Cei doi ar fi avut o relație scurtă, de doar câteva luni.
Doi ani mai târziu, Matthew a declarat că este într-o relație cu Neve Campbell. Relația lor nu a durat mult, iar ulterior s-a zvonit că are o relație serioasă cu Maeve Quinlan.
Actorul din Friends a avut o relație cu Rachel Dunn
Presa de peste hotare scrie că Matthew s-a întîlnit în trecut cu jucătoarea profesionistă de volei. Cei doi ar fi avut o relație de aproape doi ani. De-a lungul timpului au avut mai multe apariții publice. Actorul a declarat în trecut că Rachel l-a ajutat să se schimbe și să fie mult mai atent la relațiile sale.
„Cu Rachel în viața mea am realizat că pot fi mult mai implicat în relații, nu acel bărbat egoist care vrea doar să stea cu prietenii lui. Vreau să-mi petrec timpul cu iubita mea și să explorăm împreună. Vreau să aflu alături de ea ce înseamnă să ai o relație mult mai apropiată”, spune actorul într-un interviu din trecut.
Perry s-a iubit cu actrița Lizzy Caplan
Dacă relația cu Rachel nu a mers, Matthew a încercat să treacă peste dezamăgire și să-și găsească o nouă parteneră. Actorul era mult mai implicat și nu mai avea relații de câteva luni. Alături de Lizzy a trăit o poveste de iubire de aproape șase ani.
Cei doi au început să se întâlnească în anul 2006. Cu toate acestea, relația lor s-a terminat în termeni dureroși pentru actor. Lizzy a declarat că nu putea să suporte atenția pe care cei doi o primeau din partea presei și că acesta ar fi fost unul dintre motivele pentru care au ales să pună capăt relației.
Actorul din Friends a fost logodit cu Molly Hurwitz
Matthew Perry și Molly s-au logodit în anul 2020. Molly era managerul acestuia, iar Matthew declara, într-un interviu pentru People, că Molly este „cea mai minunată femeie din lume”. Cei doi au început să se întâlnească încă din anul 2018, scrie presa internațională.
Deși relația lor a avansat frumos, la scurt timp după logodnă au decis să meargă pe drumuri separate. Actorul spunea atunci că „îi dorește tot ce este mai bun” fostei sale partenere.
Motivul pentru care Matthew Perry nu s-a căsătorit niciodată
Există un motiv pentru care Matthew Perry nu s-a căsătorit niciodată, iar acesta a fost dezvăluit în cadrul cărții pe care a scris-o. Actorul din Friends a avut o viață amoroasă tumultoasă. Acesta declara în trecut că s-a temut mereu de frica de a fi părăsit, fiind unul dintre motivele pentru care a preferat să nu aibă relații foarte lungi.
„Prefer să fiu primul care pleacă din relație. Mă tem că vor afla că nu sunt suficient de bun, că nu contez pentru ele, că sunt un om care are nevoie de multă atenție și nu vreau să fiu cel care este părăsit”.
”Nu-mi doresc să mă mai confrunt cu dependențele. O despărțire m-ar anihila și ar trebui să mă întorc la el, iar asta m-ar putea ucide. Este unul dintre motivele pentru care am preferat să mă despart de aceste femei minunate care mi-au trecut prin cale”.