Negresă cu bezea. Una dintre cele mai adorate prăjituri, într-o variantă delicioasă

Prăjitura negresă face parte dintre cele mai adorate prăjituri din bucătăria românească. Dacă vrei să îi oferi un gust aparte și un aspect spectaculos, prepară și tu rețeta de negresă cu bezea.

Maria Udrea
Publicat: 29 martie 2024, 6:43

Rețeta de negresă este varianta românească a rețetei americane de brownie. Diferența constă în textura mai pufoasă, față de cea densă și lipicioasă a prăjiturii din bucătăria americană. Acest fapt se datorează adaosului de cacao în locul ciocolatei din rețeta originală.

Acest desert cu cacao se prepară ușor și este foarte versatil. Se poate adapta după gustul fiecăruia dintre noi, adăugând diferite ingrediente în compoziție, pentru gust, textură și aspect.

Cele mai apreciate rețete sunt cu adaos de fructe proaspete sau uscate. Descoperiți aici o variantă a acestei prăjituri, cu gutui din compot și nuci. În continuare, poți descoperi rețeta detaliată pentru varianta cu bezea.

Negresă cu bezea – Ingrediente

Pentru prepararea acestei variante de prăjitură negresă, vei folosi în blatul prăjiturii doar gălbenușurile. Albușurile le vei transforma în bezea. Așadar, ai nevoie de o listă de ingrediente pentru blatul de negresă și o altă listă pentru bezea.

Pentru blatul de negresă:

  • 5 gălbenuşuri
  • 200 gr zahăr tos
  • 125 gr unt
  • 200 ml lapte
  • 200 gr făină
  • 50 gr cacao
  • 1 praf de copt
  • 1 praf de sare.

Pentru bezea:

  • 5 albuşuri
  • 200 gr zahăr tos
  • un praf de sare
  • sucul de la 1/2 lămâie.

Rețeta de negresă cu bezea – Mod de preparare

Înainte de a începe amestecarea ingredientelor pentru blatul prăjiturii, va trebui să scoți untul de la rece și să-l lași o perioadă la temperatura camerei pentru a se înmuia. Dacă este moale se va putea amesteca foarte bine cu celelalte ingrediente, iar compoziția va fi una reușită.

Pentru ca bezeaua să fie la fel de reușită, albușurile au nevoie de un timp de relaxare la temperatura camerei. Separă-le de gălbenușuri și lasă-le 20-30 de minute să ajungă la temperatura recomandată. Descoperă și o rețetă de negresă cu cafea și alune.

Cum prepari blatul de prăjitură negresă

Înainte de a începe să amesteci ingredientele pentru blat, pornește cuptorul la 180 de grade Celsius. Pregătește și o tavă rotundă cu diametrul de 26 cm sau o tavă dreptunghiulară, în care așezi hârtie de copt.

Adaugă zahărul peste untul moale. Amestecă cele două ingrediente până când se dizolvă zahărul, iar compoziția devine cremoasă. Adaugă gălbenușurile separate anterior de albușuri și omogenizează compoziția.

Apoi, adaugă laptele și încorporează treptat făina amestecată cu praful de copt, un praf de sare și pudra de cacao. Omogenizează ușor compoziția.

Întinde compoziția în tava tapetată cu hârtie pentru copt. Introdu tava în cuptorul încălzit și coace blatul de negresă pentru 15-20 de minute.

Cum prepari bezeaua pentru prăjitura negresă cu bezea

Presară sare peste albușuri și amestecă-le până când devin spumoase și cristaline. Adaugă zahărul treptat, dar și sucul de lămâie, amestecând intens până când bezeaua devine fermă.

Scoate tava cu blatul din cuptor și întinde rapid bezeaua deasupra. Poți modela bezeaua cu o furculiță. Pune din nou tava în cuptor și mai coace prăjitura pentru încă 10 minute, reducând temperatura la 165 de grade Celsius.

Negresa cu bezea se coace în două etape / Shutterstock

După coacere, scoate prăjitura din tavă, așaz-o pe un platou și las-o să se răcească. Porționează prăjitura după preferințe, în forme triunghiulare, în cuburi sau dreptunghiuri.

Bezeaua se adaugă la prăjitură după ce se coace blatul pentru 3/4 din timpul total / Shutterstock

Descoperă și o rețetă de brownie cu banană și unt de arahide, care are proprietăți antiinflamatoare.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Barron Trump s-a întors la facultate, dar nu a revenit singur. Cine sunt bărbații care stau mereu pe urmele lui
Barron Trump s-a întors la facultate. Fiul cel mic al actualului Președinte SUA și al Melaniei Trump studiază în primul an la Universitatea din New York, dar statutul lui e diferit de al celorlalți...
2
Horoscop
Zodiile care nu se tem să fie „cringe”: semnele care îmbrățișează autenticitatea fără rușine
Fiecare dintre noi a avut momente „cringe” – acele situații în care comportamentul nostru pare exagerat, stânjenitor sau pur și simplu diferit de normele sociale. Dar pentru anumite semne zodiacale, aceste momente nu sunt...
3
Horoscop
Numerele îngerilor pentru fiecare zodie în parte în luna februarie. Ce spun astrele
Nativii vor fi ghidați de astre și în a doua lună a anului. Află care sunt numerele îngerilor pentru fiecare zodie în parte în luna februarie. Anul 2025 este înaintea noastră, astfel că planurile...
4
Horoscop
3 zodii care se căsătoresc cu cei mai buni prieteni. Ce spun astrele
Te-ai întrebat vreodată de ce unele cupluri se înțeleg atât de bine? Vezi care sunt cele 3 zodii care se căsătoresc cu cei mai buni prieteni și află motivul. Conexiunile ascunse între parteneri pot...
5
Horoscop
3 zodii care sunt de încredere. Nativii pe care te poți baza în orice situație
Acestea sunt cele 3 zodii care sunt de încredere. Astrologii susțin că nativii aceștia sunt descurcăreți și te poți baza pe ei în orice situație. Încrederea este un lucru special, ca o îmbrățișare caldă...
PARTENERI