Obiceiuri prin care să reduci grăsimea abdominală. Ce exerciții fizice să faci

Recomandăm câteva obiceiuri prin care să reduci grăsimea abdominală, astfel încât să îți atingi obiectivele. În cazul în care grăsimea din zona abdomenului îți dă bătăi de cap, ai ajuns la locul potrivit. Îți sugerăm câteva exerciții fizice simple și eficiente.

Publicat: 26 ianuarie 2023, 6:04

Pentru a pierde din această grăsime supărătoare, trebuie să iei în considerare că și alimentația joacă un rol extrem de important în procesul de slăbire. Mai exact, cu cât ai mai puțină grăsime corporală, cu atât ești mai sănătoasă.

Obiceiuri prin care să reduci grăsimea abdominală

Există două tipuri principale de grăsime în abdomen. Grăsimea subcutanată este tipul care se află chiar sub piele. Această grăsime este depozitată pe tot corpul, inclusiv în zona mediană. Celălalt tip se numește grăsime viscerală și este localizată mai adânc în corp. Mai precis, este vorba de zona organelor din abdomen, scrie Healthline.com.

Poate părea foarte dificil să scapi de grăsimea din zona abdomenului, însă nu imposibil. Este foarte important de menționat că grăsimea viscerală se află în strânsă legătură cu probleme de sănătate serioase. Mai exact, boli hepatice, de inimă sau diabetul. Specialiștii susțin că nu există o activitate specifică pentru a elimina grăsimea de pe burtă. Totuși este posibil, doar prin intermediul antrenamentului de forță.

Setează-ți un scop specific

Primul pas pentru a demara procesul de slăbire este să-ți definești obiectivele pe care vrei să le atingi. Este important ca stilul de viață pe care îl alegi să te ajute să-ți duci la bun sfârșit obiectivele. De aceea, vei avea nevoie de motivație și spirit activ, dornic să facă aceste schimbări.

Reclamă

Aceste obiective clare te vor ajuta să înțelegi mai bine care vor fi pașii următori și ce nevoi ai. În plus, vor fi și simplu de urmat.

Antrenează mai multe grupe de mușchi

Chiar dacă nu pare deloc ușor, treptat vei fi din ce în ce mai determinată să-ți atingi obiectivele. În plus, este vorba despre niște exerciții simple, pe care le poți face și acasă. Atunci când antrenezi mai multe grupe de mușchi în același timp, vei ajuta organismul să ardă mai multe calorii. Așadar, nu trebuie să lipsească din lista cu obiceiuri prin care să reduci grăsimea abdominală.

Reclamă

Fie că vrei să faci ridicări cu greutăți, ridicări la piept sau tracțiuni, acestea implică grupe mari de mușchi. Chiar dacă nu antrenezi efectiv abdomenul, exercițiile te vor ajuta să reduci grăsimile acumulate din jurul stomacului. Antrenamentul abdominal este important pentru dezvoltarea mușchilor de bază, chiar dacă nu arde calorii, scrie Healthshots.

Deficit caloric

Reducerea numărului de calorii ingerate este cea mai bună cale pentru a pierde în greutate. Ulterior, pasul al doilea se referă la arderea mai multor calorii decât celor pe care le-ai consumat. Specialiștii susțin că, în mod normal, ar putea să fie nevoie să reduci 20-25% din aportul zilnic de alimente.

Plank (planșă)

Nu subestima niciodată puterea acestui exercițiu fizic. Plank-urile sunt solicitante și au puterea de a crește rezistența musculară. Acest exercițiu eficient, cu greutatea corpului, lucrează mușchii de bază mușchii drepți abdominali (abdominali), transversali (abdominali) și oblici), precum și partea superioară și inferioară a spatelui, umerii și fesele.

Mergi mai mult

Mergi cel puțin 12.000 de pași în fiecare zi. Dacă reușești să acoperi atât te mult, înseamnă că ești o persoană activă. Află mai multe despre cât de important este să ai un stil de viață activ.

Somn de calitate

Ai nevoie de odihnă pentru a te reface, așadar, ai grijă cât și cum dormi. Dacă dormi și te trezești la timp, corpul tău se va reface rapid. Astfel, șansele de a te îngrășa se vor reduce. Așadar, dormi cel puțin 7-8 ore în fiecare zi.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
fată frumoasă într-o rochie neagră fără mâneci și cu flori roșii lângă ea pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
3 zodii au o săptămână norocoasă de pe 26 ianuarie până pe 1 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Unul dintre cele mai profunde tranzite astrale are loc pe 26 ianuarie. Astfel, 3 zodii au o săptămână norocoasă de pe 26 ianuarie până pe 1 februarie 2026. Neptun intră în Berbec, ceea ce...
2
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 26 ianuarie 2026. Berbecii se simt descurajați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Nativii simt o energie calmă și sunt determinați să-și ducă planurile la bun sfârșit. Citește horoscopul zilei de 26 ianuarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Vor avea parte de momente simple, dar...
3
Georgina Rodriguez în timp ce pozează cu spatele la Festivalul de Film de la Veneția
Divertisment
„Sora geamănă” a Georginei Rodriguez, povestea unei mame singure care a cucerit internetul
Ea este considerată în prezent „sora geamănă” a Georginei Rodriguez. O mamă singură a trei copii a devenit cunoscută peste noapte. Totul s-a întâmplat datorită asemănării sale izbitoare cu partenera celebrului fotbalist Cristiano Ronaldo....
4
Elizabeth Hurley la un eveniment public din 2022
Divertisment
Vedeta care demonstrează că vârsta nu impune limite. La 60 de ani, poartă fără rețineri costume de baie minuscule
Ea este vedeta care demonstrează că vârsta nu impune limite. La 60 de ani, diva poartă fără rețineri costume de baie minuscule. Celebritatea din online și-a promovat recent cea mai nouă linie de costume...
5
O bunică de 81 de ani care se joacă pe consolă Minecraft
Știri
La 81 de ani, a învățat Minecraft pentru a-și salva nepotul bolnav de cancer. Povestea care a emoționat internetul
La 81 de ani, a învățat Minecraft pentru a-și salva nepotul bolnav de cancer. Aceasta este povestea care a emoționat internetul. Sue Jacquot nu se aștepta să construiască o asemenea comunitate online atunci când...
PARTENERI
×