Reclamă

Plăcintă cu prune ca la bunica. Rețetă din copilărie

Cu toții ne amintim cu nostalgie de dulciurile din copilărie preparate de bunica cu multă dragoste. Unul dintre acestea poate fi o delicioasă plăcintă cu prune ca la bunica acasă, a cărei rețete v-o oferim mai jos.

Publicat: 24 august 2022, 6:50 / Actualizat: 9 august 2023, 11:54

Prunele fac parte din topul celor mai îndrăgite fructe, pentru gustul lor deosebit. Dar, pe lângă gustul delicios, acestea au și o serie de beneficii asupra sănătății organismului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cura cu prune în sezonul coacerii acestora este recomandată de specialiști pentru că ele au un număr redus de calorii, dar sunt bogate în fibre și nutrienți. Au un conținut ridicat de vitamina A și E, acid folic, fosfor, magneziu si complexul de vitamine B.

Din prune poți prepara o multitudine de rețete culinare atât din categoria deserturilor cât și a felurilor principale. Cea mai populară dintre acestea este rețeta de gem de prune. Gemul de prune este nelipsit din cămările românilor. Este delicios atât servit la micul dejun cât și inclus în diferite deserturi.

Dacă nu l-ai preparat încă, îți recomandăm să încerci rețeta clasică de gem de prune aromat. Iar dacă dorești un gem mai fin și mai dens, încearcă rețeta de marmeladă de prune.

Mai jos îți oferim rețeta completă cu listă de ingrediente și pașii necesari pentru plăcinta bunicii cu prune.

Reclamă

Plăcintă cu prune ca la bunica – Ingrediente

Ca pentru orice rețetă de plăcintă și pentru cea cu prune sunt necesare ingrediente pentru aluat și ingrediente pentru umplutură. Sunt ingrediente simple și foarte accesibile tuturor.

Pentru aluat de plăcintă:

  • 1 ou;
  • 200 gr unt;
  • 200 ml lapte;
  • 100 gr zahăr;
  • 550 gr făină;
  • 20 gr drojdie proaspătă;
  • un praf de sare.
Reclamă

Pentru umplutură:

  • 750 gr prune;
  • 50 gr zahăr vanilinat;
  • 1 linguriță cu pudră de scorțișoară;
  • 2-3 linguri de griș.

Rețeta bunicii de plăcintă cu prune – Mod de preparare

Începe cu prepararea aluatului pentru plăcintă, care necesită frământare și un timp de dospire.

Cum prepari aluat pentru plăcintă

Ia un bol mare și trece făina prin sită direct în el. În alt bol, mai micuț, pune drojdia sfărâmată și o linguriță de zahăr. Adaugă 2-3 linguri de lapte cald și amestecă până când drojdia și zahărul sunt diluate. Adaugă și o linguriță de făină pentru consistență și acoperă bolul cu un prosop. Lasă drojdia să se activeze pentru 10-12 minute, la loc cald.

În bolul cu făină, creează o adâncitură la mijloc și pune drojdia activată. Amestecă untul moale cu zahărul și oul și adaugă-le în bolul cu făină și drojdie. Toarnă în fir subțire și restul de lapte cald, în timp ce amesteci bine toate ingredientele din vas. Frământă aluatul pentru plăcintă în bol până când nu se mai lipește de mâini, adăugând făină dacă mai necesită.

Acoperă din nou bolul cu un prosop și lasă-l la dospit 45-50 de minute.

Cu 10 minute înainte de expirarea timpului de dospire, pornește cuptorul la 180 de grade Celsius și pregătește prunele. Spală prunele, șterge-le și taie-le în jumătăți, îndepărtează sâmburii, apoi mai taie-le odată.

Cum montezi și coci delicioasa plăcintă cu prune ca la bunica

Pune hârtie de copt în tava mare a aragazului. Împarte aluatul în două părți. Întinde prima parte de aluat cât dimensiunea tăvii, pe masa presărată cu făină. Folosește sucitorul de aluaturi și transferă aluatul în tavă. Înțeapă-l cu o furculiță din loc în loc.

Așază sferturile de prune peste aluat, cu decupajul în sus.

Vezi mai multe imagini cu plăcinta în GALERIA FOTO!

Colaj de poze cu pașii de montare a plăcintei cu prune
Prunele decupate în sferturi se așază peste aluat cu decupajul în sus / Profimedia Images

Presară peste prune scorțișoara, zahărul vanilinat și grișul. Grișul are rolul de a absorbi sucul prunelor rezultat în timpul tratamentului termic.

Acoperă prunele cu a doua foaie de aluat și coace plăcinta cu prune pentru 35-40 de minute, la 180 de grade Celsius. Las-o să se tempereze înainte de a o porționa și savura cu poftă alături de cei dragi.

Și dacă ți-am deschis apetitul pentru plăcinte cu fructe, îți oferim și o rețetă simplă și cu puține calorii de plăcintă cu mere fără zahăr.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Zendaya surprinsă într-o fotografie portret pe covorul roșu de la Met Gala 2025
Divertisment
Covorul roșu de la Met Gala 2025. Vedetele care au furat toate privirile cu ținutele lor
Pe covorul roșu de la Met Gala 2025 s-a respecat codul vestimentar și în acest an. Evenimentul a transformat treptele Muzeului Metropolitan de Artă din New York într-un spectacol de eleganță și creativitate, celebrând...
2
trei dintre membrii familiei britanice la un eveniment special pe un fundal deschis
Familia Regală
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei. Grimasele adorabile ale micuțului, din nou în prim-plan
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei desfășurată pe 5 mai 2025. Alături de părinții săi, Prințul William și Prințesa Kate, precum și de frații săi,...
3
O femeie frumoasă într-o rochie albastră și cu baloane în timp ce stă pe o pajiște
Horoscop
Trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor
Acestea sunt cele trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor. Unele semne zodiacale înaintează în vârstă cu multă grație, dar și cu mult farmec. Acești nativi au o frumusețe naturală...
4
actriță care zâmbește și se uită în fața camerei pe un fundal deschis
Divertisment
Cameron Diaz surprinde cu un look fără machiaj la 52 de ani. Actrița a luat cina cu soțul ei, Benji Madden
Actrița din „Back in action” a reușit să întoarcă privirile și de această dată, însă dintr-un motiv diferit. Cameron Diaz surprinde cu un look fără machiaj la 52 de ani. A luat cina cu...
5
Porții de plăcintă țărănească cu brânză și verdețuri
Rețete
Plăcintă țărănească cu brânză și verdețuri. Rețetă plină de savoare autentică
Această plăcintă țărănească cu brânză și verdețuri este genul de preparat care aduce aminte de mesele simple și bogate din satele românești. Ingredientele sunt puține, dar alese cu grijă, iar gustul este deplin. Este...
PARTENERI
×