Praline de ciocolată cu alune de pădure și marțipan

Pentru momentele în care prietenii vin în vizită și dorești să-i surprinzi cu ceva dulce, îți oferim o rețetă de praline de ciocolată cu alune de pădure și marțipan.

Maria Udrea
Publicat: 7 octombrie 2022, 6:47

Pralinele sunt un fel de bomboane pe bază de nuci, migdale sau alune, mărunțite sau întregi, învelite în ciocolată sau în zahăr caramelizat. Mai pot conține și diferite creme sau fructe uscate. Rețeta originară provine din America de Sud, însă a fost preluată și adaptată de multe alte bucătării ale lumii.

Cele mai cunoscute sunt pralinele belgiene, care au un miez moale, cremos și un înveliș crocant de ciocolată. Marțipanul, o compoziție din pastă de migdale și fondant, este una dintre umpluturile pralinelor belgiene. Acesta le și face de neegalat în fața rețetelor din celelalte bucătării.

Urmărește mai jos lista de ingrediente și pașii necesari pentru a prepara și tu una dintre rețetele de praline, inspirată din bucătăria belgiană.

Praline de ciocolată cu alune de pădure – Ingrediente

  • 100 gr alune de pădure
  • 100 gr zahăr tos
  • 1 lingură de apă
  • 200 gr marțipan alb
  • 300 gr ciocolată amăruie.

Rețeta pralinelor de ciocolată cu alune – Mod de preparare

Începe cu pregătirea alunelor de pădure, care necesită caramelizare, apoi măcinare.

Așază o tigaie pe flacăra aragazului aprinsă la intensitate mică și adaugă alunele de pădure în ea. Lasă-le până când se rumenesc și emană miros, ceea ce înseamnă că s-au degajat uleiurile din interiorul alunelor, iar aroma acestora va fi mai puternică. Dă tigaia cu alune deoparte de pe foc și așază în locul ei o crăticioară cu baza dublă. Pune o lingură de apă în crăticioară, apoi zahărul.

Lasă zahărul să se topească până când devine auriu. Amestecă doar spre final de topire, nu de la început, pentru a nu influența culoarea caramelului. Datorită apei adăugate, culoarea va fi aurie și nu maronie. Este important acest aspect, atât din punct de vedere al culorii, cât și al gustului. Adaugă 3/4 din alunele prăjite și amestecă-le bine prin zahărul topit. Procedează în același mod ca în cazul rețetei de prăjitură Krantz.

Pune o hârtie de copt pe masa de lucru și întinde alunele caramelizate pe ea. Întinde-le bine într-un singur strat, cu tot cu zahărul diluat. Lasă-le să de răcească, apoi rupe bucăți mici din tableta de zahăr cu alune. Pune-le într-un blender și transformă-le în firimituri.

Cum prepari praline de ciocolată cu alune de pădure și marțipan

Amestecă marțipanul cu firimiturile de alune caramelizate, până când obții o pastă moale și omogenă. Dacă ai timp și dorești să te aventurezi mai mult în bucătărie, poți prepara marțipanul în casă. Vezi aici cum se prepară acasă rețeta de marțipan.

După ce ai amestecat marțipanul cu alunele caramelizate, pune ciocolata amăruie la topit. Formează pralinele fie sub formă rotundă, fie alungită. Trece-le prin ciocolata topită și temperată și decorează-le cu alunele oprite, pe care le mărunțești. Pune câte puțină ciocolată și în interiorul pralinelor, pentru aspect, dar și pentru surpriza celor care le savurează.

Tot pentru momentele în care prietenii își manifestă dorința de a veni în vizită, mai poți prepara și rețeta de mousse de ciocolată cu lichior Sherry. Este o rețetă de desert la pahar care cucerește de la prima degustare.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei pare că a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an. Fosta jucătoare de tenis a reușit să piardă mai multe kilograme, iar acum...
2
Horoscop
Zodii care sunt destinate succesului. Nativii care au parte de recunoaștere din partea celor din jur
Există unele zodii care sunt destinate succesului. Acești nativi au pate de recunoaștere din partea celor din jur și se bucură de reușite ori de câte ori își propun să înceapă un nou proiect....
3
Divertisment
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista e fericită, în ciuda criticilor după concertul din Dubai
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista părea într-o dispoziție bună în Dubai, iar pozele cu ea și domnul misterios sunt pe primele pagini ale tabloidelor....
4
Horoscop
Nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Cine sunt zodiile norocoase ale anului
Jupiter, planeta abundenței, este în mișcare directă până în noiembrie 2025. Ai mai jos lista cu nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele....
5
Divertisment
Cum a fost surprinsă Shiloh după finalizarea divorțului părinților săi. Fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt și-a găsit un refugiu
Vezi mai jos cum a fost surprinsă Shiloh la câteva săptămâni după finalizarea divorțului părinților săi. Bătălia legală dintre cei doi foști soți a durat ani de zile și s-a lăsat cu acuzații grave....
PARTENERI