Grăsimea abdominală ar trebui să fie un motiv de îngrijorare pentru multe persoane. În timp ea poate duce la creșterea riscului de apariție a diabetului, dar și la diferite probleme cardiovasculare. Acumularea grăsimii în această zonă se datorează stilului de viață, dar și factorilor genetici. Iată cum poți reduce grăsimea din zona abdomenului cu ajutorul unor obiceiuri simple.
Sfaturi utile pentru reducerea grăsimii abdominale în mod sănătos și rapid
Grăsimea abdominală poate reprezenta un risc de apariție a multor boli. Spre deosebire de grăsimea subcutanată aceasta poate cauza probleme grave în timp. Stresul, dieta nesănătoasă, lipsa activităților fizice și multe alte elemente pot duce la acumularea în timp de grăsime în zona abdominală. Dacă te confrunți cu astfel de probleme, specialiștii îți vin în ajutor cu o listă simplă de lucruri pe care le poți adăuga treptat în stilul tău de viață. Cu răbdare și perseverență, în timp, vei ajunge să remarci rezultatele mult dorite.
Renunță la băuturile care conțin zahăr
Dacă scopul tău este reducerea grăsimii abdominale, atunci poți să începi prin renunțarea la băuturile cu un conținut ridicat de zahăr. De-a lungul timpului s-au efectuat mai multe studii care au demonstrat că zahărul din băuturi poate duce la apariția bolilor cardiovasculare, dar și a diabetului de tip 2. Chiar și sucurile dietetice conțin o cantitate îngrijorătoare de zahăr.
Zahărul rafinat este considerat de cei mai mulți medici ca fiind unul dintre cele mai nocive alimente. De cele mai multe ori consumul în exces al zahărului poate duce la dependență. Nutriționiștii îi sfătuiesc pe oameni să citească foarte bine eticheta unei băuturi înainte de a o consuma. În acest mod pot gestiona aportul zilnic de zahăr pe care îl consumă. Mai mult, pentru un stil de viață echilibrat, nutriționiștii recomandă renunțarea la băuturile îndulcite cu zahăr rafinat și optarea pentru băuturi cu un conținut scăzut de îndulcitori naturali.
Încearcă să faci mai multă mișcare
Ce mod mai bun pentru reducerea grăsimii abdominale decât abordarea unui stil de viață sănătos și activ. Sportul este esențial pentru a scăpa de kilogramele în plus, dar și pentru a-ți menține sănătatea. Exercițiile fizice ar trebui integrate în rutina zilnică a fiecărei persoane.
Cei mai mulți specialiști recomandă un minimum de 30 de minute de mișcare în fiecare zi. Grăsimea abdominală poate fi redusă cu ajutorul exercițiilor de aerobic, scrie publicația Eat This, Not That. Pe lângă exercițiile de aerobic, pot fi incluse în rutina zilnică și exercițiile de forță care vizează musculatura din zona abdominală.
Include în rutina ta de exerciții fizice antrenamentele cu greutăți
Deși exercițiile de cardio pot fi foarte eficiente, nu toți oamenii preferă o astfel de abordare. Specialiștii vin în ajutor cu o nouă recomandare. Dr. Mandy Hagstrom recomandă exercițiile fizice cu greutăți pentru reducerea grăsimii abdominale. Acestea ajută la arderea grăsimii, dar și la dezvoltarea și întărirea musculaturii. În acest fel vei pierde în greutate, iar corpul tău va fi mult mai tonifiat. Exercițiile cu greutăți te ajută să scazi din grăsimea abdominală fără să fie nevoie să ții o dietă strictă sau să-ți obosești corpul cu sesiuni lungi de alergat.
Fă-ți un program de somn
Un program de somn dezorganizat poate duce în timp la apariția multor probleme de sănătate. Studiile au demonstrat de-a lungul timpului că lipsa somnului crește riscul apariție demenței, dar și a bolilor cardiovasculare. În plus, conform publicației Eat This, Not That, un program de somn dezordonat poate duce la creșterea riscului de apariție a grăsimii abdominale. Corpul uman are nevoie de odihnă pentru a putea funcționa la capacitatea sa maximă.
Dacă te confrunți cu probleme de somn, poți încerca tehnica de respirație în șase pași care te ajută să adormi mai rapid. De asemenea, există nenumărate băuturi care te pot ajuta să ai parte de o noapte liniștită. În timpul somnului, corpul trece prin mai multe procese, odihna fiind vitală pentru a evita creșterea riscului de depunere al grăsimii abdominale.