Tăiței de casă. Rețetă de aluat pentru paste

Îți plac rețetele cu paste, dar nu te-ai încumetat încă să prepari aluatul în propria bucătărie? Încearcă rețeta de tăiței de casă, simplă și rapidă, pe care ți-o oferim mai jos.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 9 decembrie 2022, 5:17

Rețetele cu paste sunt cele mai versatile dintre toate rețetele culinare, pentru că pastele se pot combina cu o mulțime de ingrediente. Cu ajutorul pastelor poți găti preparate din toate categoriile de rețete culinare.

Poți adăuga paste în ciorbe și în supe, în feluri principale, dar și în diferite aperitive. Poți prepara chiar și deserturi cu paste făinoase. Iar atunci când pastele sunt preparate în casă, satisfacția este mult mai mare, iar gustul deopotrivă. Descoperă aici și rețeta pentru aluat de pizza preparat în casă.

Indiferent dacă optezi pentru tăiței, spaghete, tagliatelle sau alte tipuri de paste, preparatele homemade vor avea întotdeauna un gust mai bun deoarece tu ești cea care alege și organizează ingredientele folosite.

În plus, textura, gustul și culoarea sunt caracteristicile care pot defini pastele de calitate. Acestea pot fi obținute cel mai bine preparându-le acasă, cu ingrediente de calitate și multă pasiune.

Urmărește mai jos lista de ingrediente și pașii necesari preparării aluatului de paste.

Reclamă

Tăiței de casă – Ingrediente

Poți prepara pastele în două moduri: cu ouă sau în varianta vegană cu apă minerală. Indiferent de varianta aleasă, aluatul de paste va fi unul reușit, iar pastele vor fi delicioase.

Varianta cu ouă:

  • 1 ou de mărime mare
  • 100 gr de făină
  • 1 praf de sare
  • 20-30 gr de făină pentru masa de lucru.
Reclamă

Varianta simplă:

  • 100 gr de făină
  • 40 ml de apă minerală sau plată
  • 1 lingură cu ulei de măsline
  • 1 praf de sare
  • 20-30 gr de făină pentru masa de lucru.

Tăiței de casă – Mod de preparare

După cum ai observat, pentru prepararea aluatului de paste, ai nevoie doar de două ingrediente: ouă și făină, plus sarea, pe care oricum o ai întotdeauna în casă. În cazul variantei vegane, se folosește de obicei apă minerală în loc de ou, într-o cantitate similară cu gramajul unui ou. În plus, pentru elasticitate și gust bun, dar opțional, se mai adaugă și ulei de măsline.

Cum prepari aluat de paste cu ou

Trece făina prin sită și pun-o direct pe planșeta de lucru. Adaugă un praf de sare. Poți prepara aluatul și fără sare deoarece oricum vei adăuga sare în mâncare. Adaugă oul la mijlocul făinii și începe amestecarea celor două ingrediente.

Pentru început, amestecă ingredientele cu o lingură de lemn sau cu o spatulă din silicon. Abia după ce oul este încorporat în făină, poți frământa aluatul cu mâinile. Frământă aluatul bine de tot, timp de aproximativ 15 minute. Poți folosi robotul de bucătărie și vei scurta timpul de frământat la 5-7 minute.

Descoperă și rețeta celor mai fine foi de plăcintă, pe care le poți prepara acasă.

Când aluatul a devenit omogen, împachetează-l în folie și pune-l în frigider pentru 30 de minute. Prin procesul de răcire se va activa glutenul, iar aluatul va deveni mai elastic și îl vei putea modela cu ușurință.

Pentru a modela tăițeii de casă presară făină pe un blat din lemn și frământă din nou aluatul. Împarte-l în în 2-3 bucăți și întinde fiecare bucată în câte o foaie subțire, folosind sucitorul de aluaturi.

Aluat pentru paste preparat în casă
Aluatul pentru paste se întinde în foi subțiri / Rețetefeldefel.ro

Apoi taie foaia de aluat în fâșii subțiri sau late, după preferințe. Lasă fâșiile la uscat pe hârtie de copt, dacă nu le folosești imediat.

Paste preparate în casă, pe un tocător de lemn
Aluatul pentru paste poate fi preparat cu ouă sau cu apă minerală / Shutterstock

Cum prepari aluat pentru tăiței de casă fără ouă

Pentru varianta aluatului de paste vegan sau de post, înlocuiești oul cu apă și ulei. Amestecă apa cu uleiul și toarnă treptat lichidul obținut peste făina de pe planșetă. Amestecă bine cu spatula, apoi frământă aluatul cu mâinile, ca și la procedeul anterior. Pune aluatul la rece tot pentru 30 de minute, apoi întinde-l în foi subțiri și decupează tăițeii.

Iar după ce vei prepara tăițeii, îți oferim și o rețeta de ciorbă de cocoș cu castraveciori acri și tăiței de casă.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 6 februarie 2026. Peștii caută sinceritatea în relații. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Din moment ce Mercur intră în Pești fix în această zi, astrele aduc nativilor o perioadă extrem de interesantă. Citește horoscopul zilei de 6 februarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Mercur ajunge...
2
Îndrăgostiți care stau unul în fața celuilalt pe un fundal închis la culoare
Horoscop
3 zodii descoperă dragostea adevărată pe 6 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Jupiter retrograd îi face pe nativi să fie mult mai comunicativi. 3 zodii descoperă dragostea adevărată pe 6 februarie 2026. Vor vedea ce funcționează cu adevărat și ce nu într-o relație. Exact în această...
3
Ellen Pompeo și Eric Dane în timp ce apar împreună într-o scenă din grey's anatomy
Știri
Ellen Pompeo și Patrick Dempsey, alături de Eric Dane în lupta cu scleroza laterală amiotrofică: „Este sfâșietor”
Ellen Pompeo și Patrick Dempsey, alături de Eric Dane în lupta cu scleroza laterală amiotrofică. Ellen Pompeo a fost cea care a făcut dezvăluiri despre una dintre conversațiile sale cu Eric Dane. Actrița din...
4
Actor care stă cu spatele la cameră și bate palma cu fanii din public pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
A fost criticat mereu pentru kilogramele în plus, dar acum e de nerecunoscut. Cum arată după o slăbire spectaculoasă
Au trecut trei ani de când a jucat ultimul său rol, însă de atunci s-a pregătit intens pentru o nouă apariție în fața camerelor. A fost criticat mereu pentru kilogramele în plus, dar acum...
5
Kim Kardashian după ce s-a cazat într-un hotel din Paris
Divertisment
Kim Kardashian și Lewis Hamilton reaprind zvonurile unei posibile relații. Imaginile care spun totul
Kim Kardashian și Lewis Hamilton se află din nou în centrul atenției. Cei doi au fost surprinși împreună în mai multe destinații europene, reaprinzând zvonurile despre o posibilă relație amoroasă. Paparazzii au fost pe...
PARTENERI
×