Vitamina ideală pentru sănătatea inimii. Cum să o incluzi în stilul tău de viață

Inima este motorul vieții, iar buna funcționare a acesteia poate fi îmbunătățită și cu ajutorul nostru. Există o vitamină ale cărei efecte stimulează sănătatea cardiacă. Află care este vitamina ideală pentru sănătatea inimii, dar și alți nutrienți cu efecte benefice pentru inimă.

Andreea Ivana
Andreea Ivana
Publicat: 25 aprilie 2024, 6:42
Două mâini care țin o formă de inimă
Află care este vitamina ideală pentru sănătatea inimii, dar și alți nutrienți cu efecte benefice pentru inimă / Shutterstock

Deși se consideră pe scară largă că vitaminele pot fi furnizate în organism de suplimente, medicii recomandă să ne procurăm anumite vitamine din alimentație. Inclusiv pe cele cruciale pentru sănătatea inimii.

Vitamina ideală pentru sănătatea inimii

În viziunea medicului cardiolog Bradley Serwer, o dietă bine echilibrată este de o importanță vitală pentru condiția generală de sănătate și funcția cardiacă. Există numeroase carențe de vitamine care pot slăbi inima, o pot mări sau pot antrena hipertensiune arterială și un nivel ridicat de colesterol.

Iată vitamina pe care specialistul citat o recomandă cu toată convingerea. Acesta consideră că trebuie să ne asigurăm permanent că o avem în farfurie.

Vitamina D ajută mult inima, potrivit unui cardiolog american

Vitamina D joacă un rol esențial în reglarea tensiunii arteriale, a inflamației și a funcției vasculare, explică dr. Serwer. De fapt, medicii recomandă ca oamenii de până la 70 de ani să consume 15 mcg de vitamina D zilnic. Cei peste 71 de ani ar trebui să crească aportul zilnic de vitamina D la 20 mcg.

Reclamă

Deficiența acestei vitamine se leagă de un risc crescut de boli cardiovasculare, notează Parade.

Ce efecte are vitamina D asupra inimii

Potrivit Institutului Național pentru Sănătate din SUA, vitamina D este o vitamină solubilă în grăsime care se găsește în anumite alimente – fie pe cale naturală sau în alimente fortificate cu această vitamină (cum sunt unele cereale). Soarele produce de asemenea vitamina D.

Reclamă

Recunoscută și pentru meritele ei în sănătatea oaselor, această vitamină ajută în mod dovedit la reglarea presiunii arteriale. Ea acționează la nivelul celulelor endoteliale care conectează vasele de sânge și celulele musculare netede. Acestea la rândul lor susțin fluxul sanguin.

Deficiența de vitamina D este asociată cu riscuri crescute de boli cardiace, dar și de hiperlipidemie (valori ridicate de lipide, cum ar fi colesterolul și trigliceridele). Potrivit unui studiu din 2017, o valoare mai mare de vitamina D este asociată cu un risc mai scăzut de incidente cardiovasculare. Iată sunt principalele semne că ai o inimă sănătoasă.

Surse de vitamina D și cum le poți include în alimentație

Această vitamină se află în mai multe alimente, dintre care se remarcă somonul, păstrăvul, ouăle, ciupercile și laptele. De exemplu, poți servi la cină somon cu ciuperci. Combină resturile rămase de la cină cu omletă, a doua zi la micul dejun. Poți adăuga și un pahar de lapte. 

De asemenea, ca să-ți asiguri necesarul de vitamina D, poți petrece mai mult timp afară. Un studiu din anul 2021 a demonstrat că expunerea brațelor, mâinilor, feței și picioarelor la soare între 5 și 30 de minute, de la ora 10 la ora 16, ar putea fi de ajutor pentru procurarea necesarului de vitamină D.

Deși suplimentele cu vitamina D sunt foarte accesibile, specialiștii nu le recomandă  pentru sănătatea cardiacă.

Aceștia citează cercetări care arată că suplimentele cu vitamina D nu ajută la reducerea riscului de boli cardiovasculare la persoanele cu niveluri scăzute ale acesteia. Abordarea de bază rămâne alimentația, subliniază dr. Serwer. A

Alți nutrienți cu efect benefic pentru sănătatea inimii

Totuși, un singur nutrient nu este de ajuns pentru a reduce riscul bolilor cardiace. De aceea e necesar și un aport de vitamina B9, cunoscută și ca acid folic. Aceasta ajută la scăderea nivelurilor de homocisteină din sânge, proces asociat cu un risc mărit de boli cardiovasculare și de accident vascular cerebral, mai observă specialistul. 

Alimentele bogate în acid folic sunt spanacul, salata, avocado și sparanghelul. Foarte utili pentru sănătatea cardiacă sunt și acizii grași omega-3. Aceștia pot scădea nivelurile trigliceridelor, inflamația vasculară, dar și riscul de aritmie (bătăi anormale ale inimii). Poți procura acești nutrienți vitali din somon, semințe de in și nuci.

Dacă suspectezi că ai o carență de vitamine, consultă medicul de familie. Acesta poate determina dacă se impune o suplimentare a acestora și a altor nutrienți esențiali ca vitamina D. Află ce implicații pentru sănătate mai are o deficiență a “vitaminei soarelui“.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×