6 semne că un mariaj s-ar putea termina cu un divorț. Ce spun specialiștii în relații

Iată care sunt cele 6 semne că un mariaj s-ar putea termina cu un divorț. Dacă relația ta de cuplu trece printr-o perioadă tensionată, ar fi bine să nu neglijezi aceste semne. Chiar și cele mai puternice relații întâmpină probleme în timp.

Claudia-Ellena Ignat
Publicat: 18 iulie 2024, 7:27
Iată care sunt cele 6 semne că un mariaj s-ar putea termina cu un divorț. Relația ta de cuplu trece printr-o perioadă tensionată / Shutterstock

Evitarea problemelor care ar putea semnala un divorț iminent poate duce la pierderea relației care este atât de importantă pentru tine. Află ce trebuie să faci ca să eviți un final dureros al căsniciei tale.

6 semne că un mariaj s-ar putea termina cu un divorț

În timp ce unele divorțuri au loc din cauza unor evenimente majore precum infidelitatea, multe cupluri ajung să divorțeze din cauza unei acumulări lente de probleme nerezolvate. Adesea, semnele sunt subtile la început. Acestea trebuie abordate corespunzător și rezolvate, înainte să fie prea târziu.

Lipsa intimității

Intimitatea într-un cuplu cuprinde mai mult decât actul sexual în sine. Este vorba despre apropierea, afecțiunea și legătura emoțională pe care le ai cu partenerul tău. Atunci când intimitatea începe să dispară într-o căsnicie, aceasta indică adesea probleme mai profunde.

Fără intimitate, nu vă veți mai raporta unul la celălalt ca iubiți și parteneri. Astfel, există riscul ca în timp să deveniți doar prieteni sau colegi de apartament. Refacerea intimității trebuie să devină o prioritate, chiar și în perioadele aglomerate sau stresante, în care vă confruntați cu provocări specifice legate de job sau probleme ale copiilor.

Fă-ți timp doar pentru voi doi și exprimă-ți aprecierea pentru partenerul tău. Învață din nou cum să comunici eficient. Acest lucru vă poate consolida relația.

Infidelitatea

Infidelitatea rămâne unul dintre principalii precursori ai divorțului. Atunci când pactul de infidelitate este încălcat de unul dintre parteneri îi cauzează celuilalt o durere emoțională profundă, alături de sentimentul de trădare. În acest fel, securitatea emoțională și încrederea scad în intensitate în cadrul relației.

Recâștigarea încrederii pierdute este un proces dificil, care vă poate pune în pericol relația. Potrivit studiilor făcute de specialiști de la Forbes, infidelitatea nu este doar un act fizic. Ceea ce produce ruptura între parteneri este, de fapt, încălcarea angajamentului emoțional și a integrității față de cealaltă persoană.

Gelozia

Gelozia excesivă reflectă adesea probleme de stimă de sine scăzută, teamă de abandon sau traume nerezolvate. Astfel, apar gândurile obsesive prin care îl acuzi pe celălalt, în încercarea de a deține controlul asupra acțiunilor lui.

În timp, gelozia va eroda legătura emoțională dintre voi doi. Ceea ce face ca reconectarea să fie cu atât mai dificilă. Poți face terapie de cuplu alături de partener, pentru a aborda cauzele profunde ale geloziei. Este important să învățați cum să gestionați gelozia în mod constructiv, pentru a putea reconsolida legăturile relaționale.

Neînțelegerile financiare

Unul dintre cele 6 semne care ar putea anunța un divorț este legat de obiceiurile iresponsabile de cheltuire a banilor ale unuia dintre parteneri. Pot apărea frustrări între voi dacă unul ia în mod constant decizii fără să îl consulte pe celălalt.

Stabiliți de comun acord un buget care să fie confortabil pentru amandoi. Astfel, vei evita apariția unor probleme mai profunde, cum ar fi lipsa de respect sau de obiective comune în relație. Nu cumpăra lucruri pe ascuns și nu încuraja astfel de acțiuni nici din partea lui.

Schimbările subite de dispoziție

Volatilitatea emoțională a unui dintre parteneri poate aduce tensiuni nedorite în relație. Indiferent de nivelul de stres sau de alte dezechilibre emoționale, nu lasa factorii externi să intervină în relația ta. Există riscul să apară distanțare emoțională între voi și puteți întâmpina dificultăți în rezolvarea cu calm a disputelor.

Atunci când apar fluctuații de dispoziție, partenerul se poate simți neglijat emoțional. Acest sentiment constant de insatisfacție poate duce în timp la ruperea relației, spune Parade.

Obiceiurile iritante

În timp, cu siguranță ai observat că te deranjează anumite comportamente ale partenerului, pe care la început le puteai tolera. Aceste obieciuri aparent minore pot deveni surse semnificative de iritare și tensiune într-o căsnicie. Învață să comunici deschis orice aspect care te deranjează. Fie că este vorba despre lăsarea hainelor murdare prin toata casa sau faptul că întârzie constant.

Abordează cu calm fiecare situație de acest gen și explică-i partenerului că este un comportament care te deranjează. Apelează la strategii de negociere care să te ajute să porți discuția într-o manieră constructivă. Promovează înțelegerea reciprocă și compromisul ca metode prin care să vă puteți întâlni la mijloc, înainte să apară tensiuni între voi. Acesta este secretul fericirii în cuplu.

Comunicarea este cheia tuturor provocărilor care apar în relație. Abordează deschis fiecare aspect care te nemulțumește în cuplu, înainte ca tensiunile să producă ruptura dintre voi. Într-o căsnicie nu este esențial să ai mereu dreptate, ci să știi când să faci compromisuri constructive. Astfel vei înțelege și accepta și punctul celuilalt de vedere.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei pare că a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an. Fosta jucătoare de tenis a reușit să piardă mai multe kilograme, iar acum...
2
Horoscop
Zodii care sunt mereu sincere. Nativii care nu pot avea secrete față de ceilalți
Există unele zodii care sunt mereu sincere. Acești nativi nu pot avea secrete față de ceilalți. Onestitatea lor îi pune de multe ori într-o lumină favorabilă, însă pot ajunge și să aibă probleme din...
3
Horoscop
Vârstele critice din viața ta, potrivit astrologilor. Care sunt etapele decisive
Indiferent că vorbim despre vise, tipuri de personalitate sau relații, este clar că mișcările planetelor ne influențează viața într-un mod unic. Află care sunt vârstele critice din viața ta, potrivit astrologilor, și vezi ce...
4
Horoscop
Nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Cine sunt zodiile norocoase ale anului
Jupiter, planeta abundenței, este în mișcare directă până în noiembrie 2025. Ai mai jos lista cu nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele....
5
Horoscop
Cum știi că cineva te înșală, potrivit astrologiei. Idei care te ajută să descoperi adevărul
Cu ajutorul trăsăturilor de personalitate ale fiecărei zodii, putem afla multe lucruri interesante. Cum știi că cineva te înșală, potrivit astrologiei, poți să citești în articolul de mai jos. Există anumite semne care ar...
PARTENERI