Reclamă

Antrenează-ți creierul pentru a face față problemelor

Ai fost învățată de mică să îți fie teamă de „probleme”. Visezi la ziua în care nu vei mai avea probleme și te poți în sfârșit relaxa. Trebuie să recunoști însă că rareori există perioade lungi de timp în care să nu ai absolut nicio problemă, de niciun fel, ca o făcută parcă mereu apare câte ceva. Poate de aceea, pentru a-ți dezvolta reziliența și a întâmpina cu serenitate eventualele dificultăți, antrenează-ți creierul pentru a face față problemelor.

Publicat: 6 aprilie 2021, 7:22

Trucul este să nu te lași înspăimântată de probleme și să le privești ca pe o „oportunitate”, astfel le vei face față mai ușor și nu le vei evita. Te-a pufnit râsul? Nu ar trebui. Iată de ce.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Social media influențează negativ foarte mult modul în care ne raportăm la probleme. Nici măcar cei mai transparenți influenceri nu își fac publice toate problemele pe care le întâmpină, și poate că nici nu ar trebui. Însă selecția de lucruri pe care acești oameni aleg să prezinte celor care îi urmăresc sugerează că odată ce ai atins un anumit nivel al succesului, toate problemele dispar. De aceea, în momentul în care te izbești de tot felul de probleme, te copleșește un sentiment de panică sau de eșec.

Antrenează-ți creierul pentru a face față problemelor

Înțelege modul în care funcționează creierul tău. Înainte de a-ți putea antrena creierul să nu te sperie problemele, trebuie mai întâi să conștientizezi de ce îi este acestuia frică.

Nu doar societatea te învață să eviți problemele. Acest lucru este deja programat în creierul tău.  Amigdala, acea parte a creierului responsabilă de frica pe care o trăiești, activează în fața unei probleme starea de „luptă sau de fugă”.

Amigdala nu știe că un e-mail primit de la un client nefericit nu este un dinozaur care aleargă după tine. Pentru această antică parte a creierului, orice fel de amenințare stârnește cele două tipuri de reacție amintite.

Reclamă

Amigdala joacă un rol esențial în supraviețuirea omului. Te ajută să nu pui mâna pe aragazul fierbinte – pentru că te-ar ars tare când erai mică. Însă amigdala „își amintește” și de sentimentul respingerii și disconfortul confruntării, și nu clasifică nivelul „pericolului” pe care îl întâmpini.

Creierul este ca o mașină reactivă care reacționează la fiecare stimul

Unul dintre cele mai dificile aspecte legate de antrenarea creierului este să practici modul în care le întâmpini, și nu să te temi de acestea. Din cauza fluxului mare de probleme care te înconjoară este greu însă să faci acest lucru. Auzi știri negative, despre catastrofe sau formulări apocaliptice. Mereu ești atenționată de cât de riscantă este o anumită idee și că actualul context economic nu îți permite să nu ai un loc de muncă stabil.

Reclamă

Nu poți schimba aceste lucruri, însă antrenează-ți creierul pentru a face față problemelor.

Problemele, mari sau mici, reprezintă o oportunitate pentru tine de a evolua. Iar evoluția, sau progresul, te fac fericită. Prin urmare: mai multe probleme, mai multă fericire.

Cum îți antrenezi creierul

Problemele sunt abordate cel mai bine atunci când ești entuziasmată să le rezolvi, mai degrabă decât atunci când te temi de ele. Ca și în cazul matematicii.

Fii confortabilă cu „frica”

Sau mai degrabă cu emoțiile false care par reale. Cu excepția cazului în care viața ta este în pericol fizic, frica pe care o simți este doar creierul tău de „șopârlă” care crede că ești urmărită de un dinozaur, potrivit Her Magazine.

Identificarea unei experiențe din trecut și rezultatul acesteia îți permit să realizezi două lucruri: ceva similar s-a întâmplat înainte și ai trăit pentru a spune povestea; dar și că acum ești mai în vârstă, mai înțeleaptă și poți rezolva lucrurile mai bine decât înainte.

Învață să respiri

Un alt lucru pe care îl fac automat corpurile noastre este să respire; dar nu o fac întotdeauna în mod optim! Multe dintre noi nu respiră suficient de adânc pentru a conferi corpului senzația de relaxare de care au nevoie. Acest lucru ne accentuează anxietatea sau atacurile de panică

Nu te speria de problemele tale

Nu există niciun truc pentru asta. De fiecare dată însă când apare o problemă, reacția noastră naturală este ceva de genul „Ce fac acum? De ce eu?„. Trebuie să schimbi acest mod de a gândi în: Aceasta este oportunitatea mea de a învăța.

Efectuarea acestei transformări necesită alegeri deliberate. De fiecare dată când te confrunți cu o problemă și ești pe punctul de a avea reacția ta naturală, trebuie în mod deliberat să adopți reacția învățată.

Fii răbdătoare cu tine și înfruntă-ți problemele cu serenitate. Mult succes!

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Georgina Rodriguez la Festivalul de film de la Cannes 2023
Divertisment
Festivalul de Film de la Cannes a interzis ținutele „indecente” de la ceremonia anuală. Covorul roșu de anul acesta ar putea arăta complet diferit
Festivalul de Film de la Cannes a interzis ținutele „indecente” la ceremonia sa anuală. Covorul roșu din acest an ar putea arăta complet diferit, iar vedetele ar putea fi puse într-o situație stânjenitoare. După...
2
Meghan Markle și Prințul Harry în timp ce se uită împreună la un meci
Familia Regală
Meghan Markle a distribuit o fotografie adorabilă cu copiii ei de Ziua Mamei. Ducesa de Sussex și-a emoționat fanii după ce a participat la concertul lui Beyonce
Meghan Markle a distribuit o fotografie adorabilă cu copiii ei, de Ziua Mamei. Ducesa de Sussex și-a emoționat fanii după ce a participat la concertul lui Beyoncé. Soția Prințului Harry este tot mai activă...
3
micuța numită cea mai frumoasă fetiță din lume pe podium într-o rochie colorată
Divertisment
Îți mai amintești de Thylane Blondeau, supranumită „cea mai frumoasă fetiță din lume”? La 6 ani cucerea lumea cu frumusețea ei, dar la 24 e total schimbată
A crescut în luminile reflectoarelor și în fața fanilor din lumea întreagă. Îți mai amintești de Thylane Blondeau, supranumită „cea mai frumoasă fetiță din lume”? Acum este o femeie în toată regula. Arată diferit,...
4
Harta astrală a cu violet în care este reprezentat horoscopul săptămânii
Horoscop săptămânal
Horoscopul săptămânii 12 mai – 18 mai 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele
Horoscopul săptămânii 12 – 18 mai 2025 aduce vești bune pentru cei mai mulți nativi din zodiac. Aceștia trec prin schimbări notabile pe parcursul acestei perioade. Jupiter, planeta norocului și a abundenței, aduce oportunități...
5
trei femei frumoase care stau una lângă cealaltă pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
3 zodii depășesc problemele personale până pe 18 mai 2025. Vezi dacă te numeri printre ele
Acești nativi reușesc să folosească gândirea critică în multe aspecte ale vieții. 3 zodii depășesc problemele personale până pe 18 mai 2025. Ies din zona de confort în care s-au afundat pentru o lungă...
PARTENERI
×