Carbohidrații pe care ar trebui să-i mănânci pentru un somn mai bun, potrivit nutriționiștilor

Lipsa somnului poate crește riscul de apariție a unor boli ca afecțiunile cardiovasculare, hipertensiunea arterială și diabetul de tip 2. Carbohidrații sunt o parte importantă a unei diete echilibrate. Iată carbohidrații pe care ar trebui să-i mănânci pentru un somn mai bun, recomandați de nutriționiști.

Andreea Ivana
Andreea Ivana
Publicat: 22 decembrie 2023, 7:23

Alegerea mai deasă a carbohidraților complecși și mai rară a celor rafinați are un impact asupra somnului. În general specialiștii recomandă menținerea unui program de somn regulat, reducerea cofeinei și închiderea ecranelor cu cel puțin 30 de minute înainte de a merge la culcare. Însă o soluție eficientă vine și din gestionarea dietei alimentare.

Carbohidrații pe care ar trebui să-i mănânci pentru un somn mai bun

Relația dintre dietă și somn este complexă, dar urmarea unui tipar alimentar sănătos, bogat în fructe, legume și cereale integrale are legătură cu o calitate mai bună a somnului, relevă o analiză din 2021 publicată în Sleep Medicine Review.  În egală măsură, important este și felul cum combinăm carbohidrații, susține dieteticianul Karman Meyer, citat de Eatingwell.

De exemplu, un studiu din anul 2020, publicat de American Journal of Clinical Nutrition, a arătat că femeile la menopauză, care au consumat mai multe zaharuri adăugate și carbohidrați rafinați, erau cu 11% mai predispuse să sufere de insomnie.

În viziunea lui Meyer, există multiple beneficii pentru somn în alimentele cu carbohidrați, precum vitamina B6 și fibre. Deseori carbohidrații complecși vor conține mai mult din acești nutrienți sănătoși comparativ cu cei rafinați (de ex. pâinea integrală vs. pâinea albă). 

Multe alimente pot îmbunătăți calitatea somnului precum laptele, peștele gras și sucul de cireșe. Cea mai bună alegere pentru somn din categoria carbohidraților este orezul. Deși are o reputație de carbohidrat negativ, acesta are multe de oferit din punct de vedere nutrițional. Este cel mai bun carbohidrat „rău“ pentru somn.

Reclamă

Orezul conține melatonină

Melatonina este hormonul somnului, reglând ceasul intern al organismului. Este produsă în mod natural de organism prin glanda pineală, însă îți poți crește nivelurile de melatonină și prin alegerile tale alimentare. 

Nutriționistul dietetician Julie Pace explică modul în care carbohidrații cu un indice glicemic ridicat pot ajuta producția de melatonină.

Reclamă

Aceștia lucrează prin creșterea nivelului de zahăr, stimulând triptofanul. Triptofanul la rândul lui crește serotonina, numită adesea hormonul stării de bine. Așadar stimulează producția de melatonină, facilitând adormitul mai ușor.

În plus, orezul conține anumite niveluri de melatonină. Combinația de carbohdirați și melatonină din orez este deosebit de benefică pentru somn.

Orezul furnizează magneziu, care facilitează un somn mai odihnitor

Pe lângă melatonină, magneziul este un alt factor popular de ajutor pentru somn.

„Magneziul joacă un rol în reglarea răspunsului organismului la stres, influențând producția hormonilor de stres precum cortizolul. Ajutând la reducerea nivelurilor de stres, magneziul poate încuraja un sentiment al calmului și relaxării, facilitând adormirea”, explică nutriționistul și dieteticianul Jamie Lee McIntyre.

Un studiu din 2022 care a inclus aproape 4.000 de participanți, publicat în Sleep, a arătat că cei care au luat magneziu au avut o calitate mai bună a somnului. În vreme ce orezul alb conține o anumită cantitate de magneziu, dacă vei consuma orez brun aportul tău de magneziu va fi optimizat.

Consumând o ceașcă de orez brun cu bob lung gătit, îți vei asigura 21% din valoarea zilnică recomandată de magneziu.

Orezul este versatil și prietenos cu bugetul

Orezul rămâne una dintre opțiunile cele mai avantajoase ca impact asupra bugetului. De asemenea, poate fi inclus în rețete foarte variate. Printre preparatele care îți pot asigura un somn mai bun se numără bolul de orez și edamame cu cireșe și nuci pecan preparat după metoda slow cooking. De asemenea, poți încerca la cină orez brun glutinos cu mango.

Așadar, orezul este un aliment generos și versatil, cu o nemeritată reputație de carbohidrat “rău“, în pofida nutrienților esențiali pe care îi furnizează.

Combinația de carbohidrați și magneziu din orez (în special din orezul brun) poate stimula producția de melatonină a organismului, cea care induce somnul. De adăugat că alte alimente care induc starea de somn sunt somonul sau fisticul.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×