În general, condimentul este folosit pentru a da savoare felurilor de mâncare în orice bucătărie. În plus, turmericul este și un remediu străvechi pentru problemele de sănătate. Oamenii îl foloseau înainte și pentru tot felul de practici spirituale.
Ce beneficii are ceaiul de turmeric pentru sănătate
India cultivă turmericul în proporție de 78 % la nivel global. Acesta are beneficii multiple asupra sănătății organismului. Stimulează imunitatea, protejează ficatul și este vindecător în anumite situații. Ingredientul activ din turmeric este curcumina. Aceasta îi oferă condimentului culoarea galbenă, greu de confundat. De asemenea, curcumina are proprietăți antiinflamatoare și susține sistemul imunitar, mai ales în sezonul rece.
Ceaiul de turmeric se poate realiza prin mai multe metode. Există diferite tipuri de ceai de turmeric. De la rădăcină rasă de turmeric, la pulbere pură sau ceaiuri cu turmeric la pliculeț, acestea sunt la fel de eficiente în tratarea și susținerea organismului.
Specialiștii care au testat acțiunea turmericului asupra corpului nu au făcut și o recomandare cu privire la aportul zilnic. Totuși, în funcție de afecțiunile pe care le ai, poți regla împreună cu medicul tău o anumită cantitate de ceai de turmeric pe care o poți consuma.
Totuși, organismul nu absoarbe foarte bine curcumina din turmeric, astfel încât cantitatea pe care o consumi este probabil mult mai mică decât cantitatea pe care cercetătorii o folosesc în studiile de laborator care investighează suplimentele concentrate de turmeric. Ceaiul de turmeric este o băutură nutritivă și foarte delicioasă plină de surprize.
Reduce simptomele artritei
Fiind un antiinflamator, curcumina poate reduce unele dintre cele mai grave simptome ale artritei. Un studiu din 2017 a constatat că, din 206 adulți din Statele Unite cu artrită reumatoidă declarată chiar de ei, 63% au folosit suplimente non-vitaminice pentru a-și gestiona simptomele.
Turmericul a fost cel mai popular produs în acele situații de tratare și vindecare, scrie Healthline.com.
Stimulează sistemul imunitar
Curcumina din compoziția turmericului are proprietăți antiinflamatoare, antivirale, antibacteriene și antioxidante. Cercetările au arătat, de asemenea, că turmericul acționează ca un modelator, ajutând la reglarea funcției celulelor imunitare împotriva cancerului.
Află ce alimente mai poți consuma pentru a-ți susține sistemul imunitar.
Luptă împotriva sindromului de colon iritabil
Oamenii folosesc de mult timp curcumina în medicina tradițională ca tratament pentru multe afecțiuni digestive. Cercetările arată că proprietățile antioxidante și antiinflamatorii ale condimentului pot ajuta la modularea bacteriilor intestinale.
Totuși, nu s-a dovedit și dacă ceaiul de turmeric poate sprijini organismul în cazul ulcerelor, scrie publicația Medical News Today.
Previne și tratează boala Alzheimer
Oamenii de știință au dovedit prin intermediul mai multor studii că turmericul ajută la scăderea riscului dezvoltării mai multor afecțiuni neurodegenerative. De asemenea, ceaiul de turmeric poate ajuta creierul să îmbătrânească lent și sănătos, ferindu-l de un declin cognitiv.
Ajută la tratarea și gestionarea afecțiunilor pulmonare
Cercetătorii consideră că proprietățile antiinflamatoare și antioxidante ale curcuminei pot ajuta și la ameliorarea simptomelor pulmonare cronice.
Un studiu medical realizat în anul 2017 susține că tratamentele cu turmeric pot ajuta la tratarea astmului sau a fibrozei pulmonare și a fibrozei chistice, a cancerului sau a leziunilor pulmonare și a bolii pulmonare obstructive cronice.