Cum poți să te pregătești pentru epilarea braziliană. Sfaturi pentru o piele fină și catifelată

Află cum să te pregătești pentru epilarea braziliană. Epilarea cu ceară este o formă de exfoliere profundă. Acest tip de exfoliere îndepărtează celulele moarte din stratul superior al pielii. Astfel, susține producția de colagen, iar eficacitatea tratamentelor topice este sporită.

Claudia-Ellena Ignat
Publicat: 23 noiembrie 2024, 5:35
Află cum să te pregătești pentru epilarea braziliană. Epilarea cu ceară este o formă de exfoliere profundă / Shutterstock

Dacă plănuiești să îți faci o programare pentru această procedură, sfaturile te vor ajuta să obții cele mai bune rezultate. Această formă de îndepărtare a părului este una dintre cele mai puțin iritante pentru piele.

Cum să te pregătești pentru epilarea braziliană

Metoda de epilare braziliană îndepărtează tot părul pubian, atât din fața osului pubian până în zona perineului. În funcție de preferințele tale, poți alege îndepărtarea totală a părului sau să lași o mică fâșie de păr în față, în zona denumită muntele lui Venus.

În funcție de specificul salonului, pot fi folosite tipuri diferite de ceară, atât fierbinte, cât și rece. Ambele funcționează la fel de eficient și smulg firele de păr de la rădăcină.

Alege cu atenție salonul și specialistul la care îți faci programarea pentru această procedură. Nu sari peste consultația inițială cu esteticianul în care îi oferi toate informațiile despre starea ta de sănătate și particularitățile pielii tale.

Dacă ai o piele sensibilă, ai anumite alergii sau urmezi un tratament prescris de medic, este foarte important să i le comunici. De asemenea, nu uita să îi oferi toate informațiile legate de experiențele anterioare legate de epilarea cu ceară.

Specialistul are nevoie de toate aceste informații pentru a aborda procedura eficient și fără riscuri. Comunicarea cu specialistul, pregătirea zonei și exfolierea pielii înainte de procedură te vor ajuta să obții cele mai bune rezultate. Iată câteva sfaturi pentru a avea o piele fină și catifelată.

Nu folosi lama de ras

Specialiștii îți spun cum să te pregătești pentru epilarea braziliană. Aceștia sunt de părere că nu este indicat să folosești lama de ras în zona respectivă înainte de programare. Timp de cel puțin două, trei săptămâni înainte de data programării, lasă firele de păr să crească.

Astfel, ceara se va aplica mai ușor. În plus, dacă firele de păr sunt prea scurte pentru a putea fi smulse, există riscul ca zona să se irite.

Tunde firele de păr

Deși nu este recomandat să razi părul din acea zonă, ceea ce poți face este să tunzi firele în apropierea datei în care ai programarea. Părul ar trebui să aibă aproximativ trei centimetri pentru ca epilarea cu ceară să fie eficientă.

Exfoliază pielea

Exfolierea zonei cu o zi, două înainte de programare este utilă pentru a înlătura celulele moarte și impuritățile de la suprafața pielii. De asemenea, exfolierea ajută la reducerea numărului de fire de păr crescute sub piele.

Dacă porii sunt curați, iar pielea este netedă, ceara se va aplica mai ușor, iar procedura va fi mai eficientă. Folosește un exfoliant delicat sau o perie uscată care să nu îți irite pielea.

Evită alcoolul și cofeina

Este recomandat să nu consumi alcool, cafea sau alte băuturi care conțin cofeină în ziua programării pentru epilare braziliană. Acestea pot face ca pielea să devină mai sensibilă.

Nu este recomandat să te programezi pentru o epilare braziliană dacă pielea a suferit recent arsuri solare. Acest lucru va face procesul de epilare mai dureros și îți poate sensibiliza pielea.

Dacă ai pielea foarte sensibilă, ai eczeme sau iritații apărute cu câteva zile înainte de data programării ar trebui să o amâni. Epilarea braziliană îți poate provoca și mai multe iritații, spun specialiștii în beauty.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei pare că a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an. Fosta jucătoare de tenis a reușit să piardă mai multe kilograme, iar acum...
2
Horoscop
Zodii care sunt mereu sincere. Nativii care nu pot avea secrete față de ceilalți
Există unele zodii care sunt mereu sincere. Acești nativi nu pot avea secrete față de ceilalți. Onestitatea lor îi pune de multe ori într-o lumină favorabilă, însă pot ajunge și să aibă probleme din...
3
Horoscop
Vârstele critice din viața ta, potrivit astrologilor. Care sunt etapele decisive
Indiferent că vorbim despre vise, tipuri de personalitate sau relații, este clar că mișcările planetelor ne influențează viața într-un mod unic. Află care sunt vârstele critice din viața ta, potrivit astrologilor, și vezi ce...
4
Horoscop
Nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Cine sunt zodiile norocoase ale anului
Jupiter, planeta abundenței, este în mișcare directă până în noiembrie 2025. Ai mai jos lista cu nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele....
5
Horoscop
Cum știi că cineva te înșală, potrivit astrologiei. Idei care te ajută să descoperi adevărul
Cu ajutorul trăsăturilor de personalitate ale fiecărei zodii, putem afla multe lucruri interesante. Cum știi că cineva te înșală, potrivit astrologiei, poți să citești în articolul de mai jos. Există anumite semne care ar...
PARTENERI