Friptură din mușchiuleț de porc împletit. Rețetă pentru o masă festivă

Pentru o masă festivă, din categoria rețetelor de friptură, îți recomandăm să prepari rețeta de friptură din mușchiuleț de porc împletit. Te vor cuceri atât gustul și frăgezimea cărnii, cât și aspectul interesant al fripturii.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 24 decembrie 2023, 6:39

Mușchiulețul de porc are cea mai fragedă carne și este potrivit pentru orice tip de friptură: la cuptor, la tigaie sau pe grătar. Carnea se pătrunde într-un timp scurt, este gustoasă și are o textură foarte atrăgătoare. Mușchiulețul de porc se mai poate prepara și umplut sau glazurat cu muștar, sos barbeque și alte sosuri delicioase.

Descoperă și o rețetă de friptură de porc cu bere, preparată la cuptor. Iar în continuare îți oferim rețeta completă, pentru prepararea mușchiulețului împletit de porc.

Friptură din mușchiuleț de porc împletit -Ingrediente

  • 2 buc. mușchiuleț de porc
  • 100 ml de vin roșu
  • 100 ml de vin roze
  • 100 ml de vin alb
  • 1 sfeclă roșie
  • sare și piper după gust
  • puțină boia de ardei dulce
  • 1 lingură cu muștar boabe
  • 3-4 căței de usturoi
  • 100 ml de ulei
  • 1 lingură de miere
  • sucul de la o lămâie.

Rețetă de friptură din mușchiuleț de porc – Mod de preparare

Primul pas pentru prepararea fripturii constă în pregătirea mușchiuleților de porc. Aceștia necesită curățare de grăsime și de pielițele protectoare. Apoi, pregătești un amestec de condimente și ulei, cu care vei unge bucățile de carne. După această etapă, carnea se lasă la marinat, la rece, timp de 1-2 ore, pentru a pătrunde bine aromele condimentelor în ea.

Reclamă

Descoperă și un articol cu sfaturi despre cum să marinezi carnea de porc, pentru un gust delicios și un plus de frăgezire.

Cum prepari friptură din mușchiuleț de porc împletit

După ce ai curățat mușchiuleții, secționează-i în jumătăți. Apoi, cu vârful unui cuțit ascuțit, crestează fiecare jumătate de mușchiuleț în câte trei fâșii longitudinale. Lasă capătul mai gros al bucăților de carne nesecționat.

Reclamă

Pune într-un bol puțin ulei cu suc de lămâie, sare, piper, boia de ardei dulce și muștar cu boabe. Amestecă bine toate aceste ingrediente și unge fiecare fâșiie din mușchiuleții de porc cu acest amestec. Apoi, le poți împleti mai strâns. Fixează capetele împletiturilor cu scobitori sau leagă-le cu sfoară de bucătărie. Sucul de lămâie are rolul de a deschide porii bucăților de carne, iar aromele condimentelor pot pătrunde în interiorul acestora.

Ia un bol sau o caserolă cu capac și amestecă cele trei tipuri de vin în ea. Adaugă mușchiuleții de porc împletiți în caserolă și închide-o cu capacul din dotare. Agită ușor caserola pentru a pătrunde vinul printre împletiturile de carne. Apoi, pune caserola la frigider pentru cel puțin o oră. Fiecare tip de vin are aroma lui specifică, iar amestecate vor oferi cărnii de porc un gust nebănuit de bun.

Pregătește o tavă de cuptor sau un vas termorezistent. Toarnă ulei în tavă și o ceașcă de apă și adaugă mușchiuleții împletiți. Printre aceștia adaugă și cățeii de usturoi necurățați, dar ușor striviți. Introdu tava în cuptor și prepară friptura din mușchiuleț de porc împletit pentru aproximativ 40-50 de minute, la 175 de grade Celsius. Mai întoarce mușchiuleții pe partea cealaltă, în ultimele 15-20 de minute de preparare. Dacă deții o tavă grill, ar fi ideal să prepari friptura în ea.

Din amestecul de vinuri și condimente rămase în urma marinării mușchiuleților, prepară un sos delicios. Adaugă în sos și o sfeclă mică curățată și tăiată în felii, pentru un plus de gust, dar și de culoare. Lasă sosul să fiarbă până când se reduce consistent. După stingerea focului, lasă sosul să se tempereze 10 minute și adaugă mierea.

Cu acest sos vei glazura friptura din mușchiuleț de porc împletit, în timpul servirii.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
2
Cele 12 semne zodiacele, dispuse în cercuri, cu două inimi în centru
Horoscop lunar
Horoscopul dragostei pentru luna martie 2026. Nativii sunt în căutarea iubirii
Horoscopul dragostei pentru luna martie 2026 aduce o energie specială în viața ta amoroasă, invitându-te să privești mai atent relațiile și sentimentele care contează cu adevărat. Este o perioadă în care intuiția ta emoțională...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 26 februarie 2026. Gemenii sunt atenți la cei pe care îi numesc prieteni. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 26 februarie 2026 te provoacă să-ți asculți ambițiile și să acționezi în direcția care îți aduce împlinire. Nu mai este o zi a ezitărilor sau a compromisurilor făcute din obligație. Simți...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Fiica actorului Martin Short s-a sinucis. Katherine avea 42 de ani
Reprezentanții acestuia au confirmat vestea. Fiica actorului Martin Short s-a sinucis. Katherine avea 42 de ani. Cei doi au apărut în repetate rânduri la evenimente mondene. În vârstă de 42 de ani, Martin Short...
5
O femeie care se află la dermatolog pentru a-și analiza tenul
Sănătate
Principalul factor care îți îmbătrânește pielea. Specialiștii spun că nu are nicio legătură cu expunerea la soare
Specialiștii spun că acesta este principalul factor care îți îmbătrânește pielea, iar surpriza este că nu are legătură directă cu expunerea la soare. Deși razele UV sunt adesea considerate inamicul numărul unu al pielii,...
PARTENERI
×