Înghețată de lămâie. Una dintre cele mai aromate rețete de vară

Dacă îți place înghețata și obișnuiești s-o prepari în casă, poate îți găsești inspirația cu rețeta noastră de înghețată de lămâie. Este una dintre cele mai aromate rețete de preparat în această vară.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 19 iunie 2023, 6:23

Cele mai adorate deserturi ale verii sunt înghețatele. Pe lângă efectul răcoros, acestea sunt și delicioase, iar cremozitatea lor cucerește și pe cel mai pretențios gurmand. Chiar dacă găsim în comerț o varietate vastă de înghețate, cele preparate în casă cu siguranță sunt mai sănătoase.

Rețetele sunt foarte versatile, de la simple la complexe și pe gustul tuturor. Poți prepara înghețată chiar și dintr-un singur ingredient. Pentru înghețata de banane poți folosi doar banane congelate pe care le mărunțești apoi cu robotul. La fel poți proceda și cu alte fructe.

Însă, atunci când dorești gust delicios și cremozitate, sunt necesare mai multe ingrediente. Îți oferim aici și o rețetă de  înghețată de vanilie, cremoasă și aromată. Iar mai jos, îți oferim rețeta detaliată pentru înghețata delicioasă și ușor acrișoară, din lămâie.

Înghețată de lămâie – Ingrediente

  • 2 ouă întregi
  • 2 gălbenușuri
  • 150 ml suc proaspăt de lămâie
  • coaja răzuită de la 2 lămâi
  • 200 gr zahăr
  • 1 praf de sare
  • 75 gr unt cu 82% grăsime
  • 400 ml smântână pentru frișcă.
Reclamă

Rețeta înghețatei de lămâie – Mod de preparare

Pentru reușita unei înghețate cu gust dulce-acrișor și aromă intensă de lămâie, va trebui să prepari mai întâi rețeta de lemon curd. Este rețeta celei mai populare creme de lămâie din bucătăria englezească. Crema se poate prepara și păstra în borcane la frigider până la 2 săptămâni. Se folosește și la umplerea prăjiturilor sau a torturilor. Pe lângă gust și aromă, crema va avea și o culoare deosebită.

Cum prepari lemon curd pentru înghețată de lămâie

Spală bine lămâile și șterge-le, apoi răzuiește-le coaja foarte fin, doar partea galbenă. Apoi, folosește un storcător clasic pentru citrice și stoarce sucul lămâilor.

Reclamă

Într-o cratiță mai mică adaugă ouăle întregi, gălbenușurile, zahărul și sarea. Pune cratița pe baie de aburi și amestecă intens ingredientele din cratiță, până când obții o compoziție omogenă. Adaugă coaja de lămâie răzuită și sucul de lămâie.

Fierbe crema de lămâie la foc de intensitate mică, amestecând continuu cu o spatulă timp de aproximativ 15-20 de minute. Când crema capătă textura unei budinci, adaugă untul tăiat în cuburi. Amestecă intens pentru a se topi untul și a pătrunde uniform în cremă.

Cratiță cu lemon curd alături de o farfurie cu trei ouă și un tel
Pentru prepararea înghețatei de lămâie se prepară mai întâi lemon curd / Shutterstock

Trece crema de lămâie fierbinte printr-o sită deasă și pune-o într-un bol. Așază la contact cu crema o folie de prospețime și lasă crema la răcit. Astfel vei împiedica formarea unei cruste la suprafață.

După ce ai preparat crema de lămâie și s-a răcit bine, pregătește smântâna pentru frișcă.

Adaugă smântâna rece în bolul mixerului și amestec-o energic până când începe să capete cremozitate. Nu este nevoie să capete fermitate, ci doar cremozitate. Amestecă frișca cu crema de lămâie până când se omogenizează bine compoziția.

Pune compoziția pentru înghețată de lămâie într-o într-o caserolă cu capac și dă-o la congelator. Las-o acolo timp de 4-5 ore, apoi o poți savura cu poftă.

Înghețată de lămâie în caserolă cu lingură specială
Înghețata de lămâie nu necesită amestecare după ce va fi pusă în congelator / Shutterstock

Dacă mai dorești și altă rețetă de înghețată, îți recomandăm să încerci rețeta de înghețată cu căpșuni și cireșe.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×