Negresă de post cu apă minerală și gem de prune

Se apropie perioada de post și deja îți faci lista cu rețetele pe care poți să le prepari? Adaugă la categoria de deserturi și rețeta de negresă de post cu apă minerală și gem de prune. Îți vei răsfăța familia cu o prăjitură, pe cât de simplă, pe atât de savuroasă.

Maria Udrea
Publicat: 6 martie 2024, 5:57

Și în post te poți răsfăța cu deserturi savuroase, dacă sunt preparate corect, respectând pașii necesari. Chiar dacă nu folosești ouă, lapte sau unt, sunt o mulțime de alte ingrediente pe care le poți adăuga în aluaturi.

Poți obține blaturi de prăjituri delicioase cu texturi pufoase, dense sau ușor umede, ca în cazul prăjiturilor clasice. Poți folosi diferite băuturi vegetale sau apă minerală în loc de lapte, iar untul îl poți înlocui cu uleiuri vegetale. Poți prepara prăjituri simple, plăcinte sau tarte, torturi și multe alte deserturi cu ingrediente de post.

Descoperă și o rețetă de prăjitură de post cu vișine din compot, delicioasă, aromată și cu un aspect cuceritor.

În continuare vei putea urmări rețeta pas cu pas pentru negresa de post, pentru a o prepara și tu. 

Negresă de post cu apă minerală – Ingrediente

  • 450 gr făină
  • 30 gr de pudră de cacao
  • 10 gr praf de copt
  • 2 gr bicarbonat de sodiu
  • 100 gr de zahăr
  • 150 ml apă minerală
  • 150 ml de ulei
  • 150 gr gem de prune
  • un praf de sare
  • 1 linguriță cu esență de rom.

Rețeta negresei de post – Mod de preparare

Înainte de a începe amestecarea ingredientelor pentru blatul de negresă, pornește cuptorul la 180 de grade Celsius. Apoi, pune hârtie de copt într-o tavă cu dimensiunile aproximative de 26/36 cm. Nu este nicio problemă dacă tava ta este mai mică sau mai mare. În funcție de dimensiunile acesteia, blatul de negresă va fi mai înalt sau mai scund.

Adună pe masa de lucru toate ingredientele necesare, pentru a le avea la îndemână. Astfel, vei scurta din timpul de pregătire a blatului de negresă. Descoperă și o rețetă de tartă de post cu gem de zmeură și ulei de cocos.

Cum prepari prăjitura negresă de post cu apă minerală

Ia un bol încăpător și adaugă zahărul în el. Toarnă și uleiul și amestecă bine cu mixerul, până când zahărul este aproape dizolvat. Adaugă apa minerală și omogenizează bine compoziția. Apoi, poți adăuga gemul de prune și omogenizează din nou compoziția.

Diluează bicarbonatul de sodiu în suc proaspăt de lămâie și adaugă-l peste amestecul de ingrediente.

Nu uita să adaugi și un praf de sare, dar și esența de rom sau altă aromă preferată. Poți adăuga scorțișoară sau o aromă de migdale, care se asociază bine cu gemul de prune. Compoziția obținută va avea textura puțin mai consistentă, decât aluatul clasic pentru chec.

Întinde compoziția în tavă, nivelează-i suprafața uniform și pune tava în cuptor.

Coace delicioasa negresă de post cu apă minerală și gem de prune pentru 40-45 de minute, la 180 de grade Celsius. Las-o să se răcească bine înainte de a o porționa. Opțional, o poți decora cu zahăr pudră.

Prăjitura se va porționa după răcirea completă / Shutterstock

Dacă mai dorești să prepari și alte deserturi din această categorie, îți recomandăm să încerci și rețeta de prăjitură de post cu mere și nuci, aromată cu scorțișoară.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei pare că a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an. Fosta jucătoare de tenis a reușit să piardă mai multe kilograme, iar acum...
2
Horoscop
Zodii care sunt destinate succesului. Nativii care au parte de recunoaștere din partea celor din jur
Există unele zodii care sunt destinate succesului. Acești nativi au pate de recunoaștere din partea celor din jur și se bucură de reușite ori de câte ori își propun să înceapă un nou proiect....
3
Divertisment
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista e fericită, în ciuda criticilor după concertul din Dubai
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista părea într-o dispoziție bună în Dubai, iar pozele cu ea și domnul misterios sunt pe primele pagini ale tabloidelor....
4
Horoscop
Nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Cine sunt zodiile norocoase ale anului
Jupiter, planeta abundenței, este în mișcare directă până în noiembrie 2025. Ai mai jos lista cu nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele....
5
Divertisment
Cum a fost surprinsă Shiloh după finalizarea divorțului părinților săi. Fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt și-a găsit un refugiu
Vezi mai jos cum a fost surprinsă Shiloh la câteva săptămâni după finalizarea divorțului părinților săi. Bătălia legală dintre cei doi foști soți a durat ani de zile și s-a lăsat cu acuzații grave....
PARTENERI