Pandișpan cu vișine și caise. Un desert spectaculos, de vară

Dacă adori combinațiile de fructe în deserturi, îți oferim pentru inspirație o rețetă de pandișpan cu vișine și caise. Vei obține un spectacol de culoare și savoare într-un desert de vară, delicios.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 2 august 2023, 6:43

Caisele și vișinele oferă pandișpanului un contrast de arome și de culori ce cuceresc atât gusturile cât și privirile. În plus prăjitura mai conține și un strat de biscuiți așezat la bază. Acest strat are rolul de a nu lăsa fructele să migreze la baza prăjiturii.

O altă prăjitură cu fructe, ușor asemănătoare o poți descoperi la rețeta de prăjitură bicoloră cu căpșuni și zmeură. Iar în cele ce urmează vei descoperii rețeta detaliată a pandișpanului cu fructe.

Pandișpan cu vișine și caise – Ingrediente

  • 8 ouă de mărime medie
  • 12 linguri de zahăr
  • 8 linguri de făină
  • 8 linguri de ulei
  • 1 praf de sare
  • 2 lingurițe cu extract de vanilie
  • 250 gr vișine fără sâmburi
  • 10-12 caise
  • 150 gr unt cu 82% grăsime
  • 350 gr biscuiți.
Reclamă

Rețeta pandișpanului cu fructe – Mod de preparare

Întrucât baza prăjiturii constă dintr-un strat de biscuiți cu unt, începe cu prepararea acestuia. Se prepară simplu, așa cum procedezi și la rețetele de cheesecake.

Descoperă aici și o rețetă de cheesecake fără coacere cu mango.

Pune untul la topit la bain marie sau la microunde. Apoi lasă-l să se tempereze ușor. Macină biscuiții fin și amestecă-i cu untul topit până când obții un aluat nisipos. Folosește o tavă de cuptor cu dimensiunile aproximative de 25/35 cm și așază hârtie de copt în ea. Răstoarnă peste hârtie aluatul nisipos și întinde-l într-un strat uniform. Pune tava cu stratul de biscuiți la frigider timp de 15 minute. În acest interval de timp untul se va întări, iar stratul de biscuiți va deveni ferm.

Între timp, ocupă-te de pregătirea fructelor și a compoziției de pandișpan. Clătește bine vișinele, îndepărtează-le sâmburii și pune-le într-o sită, la scurs. Clătește și caisele, șterge-le, apoi secționează-le în jumătăți și îndepărtează sâmburii. Lasă-le deoparte până când prepari compoziția de pandișpan.

Reclamă

Cum prepari blatul de pandișpan cu vișine și caise

Mai întâi separă în două boluri, albușurile de gălbenușuri.

Amestecă albușurile presărate cu sare folosind un tel sau mixerul. Adăugă treptat zahărul, în timp ce amesteci intens pentru a obține o bezea fermă.

Adaugă uleiul și vanilia peste gălbenușuri și amestecă-le doar până când obții o compoziție omogenă. Apoi amestecă această compoziție cu bezeaua de albușuri. La final, încorporează treptat făina.

Scoate tava cu stratul de biscuiți de la frigider pe masa de lucru. Întinde uniform blatul de pandișpan peste stratul de biscuiți din tavă. Așază vișinele bine scurse deasupra compoziției, dar cu partea laterală în sus. Așezate astfel sucul din ele nu se va scurge în timpul coacerii pandișpanului. Presează ușor vișinele în interiorul compoziției.

Așază și jumătățile de caise deasupra, cu decupajul în sus. Așezate astfel, sucul acestora va rămâne în interiorul lor.

Introdu tava la cuptor și coace deliciosul pandișpan cu vișine și caise pentru 25-30 de minute, la temperatura de 180 de grade Celsius. Pentru siguranța coacerii poți apela și la testul cu scobitoarea.

După coacere, lasă prăjitura să se răcească bine, presară zahăr pudră pe deasupra.

Pandișpan cu fructe de vară decorat cu zahăr
După răcire, pandișpanul se decorează cu zahăr pudră / Rețetefeldefel.ro

Porționează frumos pandișpanul și răsfață-i pe cei dragi cu el.

Porții de pandișpan cu vișine și caise pe un platou negru
Vișinele se așază cu partea laterală în sus, pentru a nu se scurge sucul din ele în blatul de pandișpan / Rețetefeldefel.ro

Iar pentru a prepara prăjitura și în sezonul rece, îți oferim o rețetă de compot de caise jumătăți.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Roata horoscopului cu toate cele 12 zodii pe un fundal întunecat
Horoscop
Aceste 4 zodii sunt de neoprit pentru restului anului 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Acestea sunt semnele astrologice „despre care vom auzi cel mai mult” pe parcursul anului. Aceste 4 zodii sunt de neoprit pentru restului anului 2026. Vezi dacă te numeri printre ele. Ele chiar sunt personajele...
2
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 21 februarie 2026. Gemenii sunt mai determinați ca niciodată. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Sâmbătă vine ca o promisiune. Citește horoscopul zilei de 21 februarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Astrele îi invită pe nativi să înceapă conversații blânde, fără ceartă. E important ca aceștia să...
3
Shia LaBeouf în timpul uneui festival de la Berlin
Știri
Despărțire secretă și scandal în plină stradă. Actorul a fost încătușat de polițiști după o altercație
Despărțire secretă și scandal în plină stradă. Aceasta este povestea actorului care a ajuns să fie încătușat de polițiști după o altercație violentă. Momentele au fost filmate de mai mulți martori și postate în...
4
fată frumoasă care își ține palmele la față pe un fundal dschis la culoare
Horoscop
Viața se schimbă pentru acești nativi până la finalul lunii februarie. Ce arată astrele
Trei semne zodiacale atrag o mare noroc între 9 și 15 februarie 2026. Viața se schimbă pentr acești nativi până la finalul lunii februarie. Cel mai important tranzit din zilele următoare este mutarea lui...
5
Eric Dane într-o scenă din Grey’s Anatomy
Știri
Eric Dane a murit. Actorul din „Grey’s Anatomy” s-a stins din viață la 53 de ani
Eric Dane a murit. Actorul din „Grey’s Anatomy” s-a stins din viață la 53 de ani. Dane a dezvăluit în anul 2025 că suferă de scleroză laterală amiotrofică. Presa internațională a confirmat vestea tristă....
PARTENERI
×