Pilaf cu urzici. Rețetă de post plină de savoare și vitamine

Pentru că piețele sunt pline cu urzici, este momentul să le incluzi în alimentația ta zilnică. Una dintre rețetele simple și rapide cu urzici, pe care ți-o recomandăm pentru masa de prânz, este rețeta de pilaf cu urzici.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 18 martie 2024, 5:57

Este o rețetă simplă, ușoară și foarte rapid de preparat. Este ideală pentru atunci când când vii obosită de la birou și nu ai prea multe opțiuni pentru un prânz delicios. Este ideală și pentru zilele de post, pentru că este plină de savoare și este sănătoasă. În plus, combinația de ingrediente este consistentă și oferă sățietate pentru mai mult timp.

Orezul este unul dintre alimentele de bază atunci când dorești un preparat rapid, dar gustos. Îl poți prepara simplu sau îl poți combina în diferite moduri pentru gusturi delicioase. Una dintre rețetele simple și delicioase pe care ar trebui s-o prepari cel puțin o dată este rețeta de orez cu legume mexicane și lapte de cocos. Este tot din categoria rețetelor de post așa cum este și rețeta de azi, pe care ți-o oferim detaliată mai jos.

Pilaf cu urzici – Ingrediente

  • 350 gr de urzici proaspete
  • 150 gr de orez
  • 1 ceapă
  • 4-5 linguri cu ulei de floarea soarelui
  • sare și piper după gust
  • pătrunjel verde sau altă verdeață.
Reclamă

Rețeta pilafului cu urzici – Mod de preparare

Modul de preparare al rețetei este foarte simplu, însă urzicile necesită o atenție deosebită atunci când le cureți. În primul rând, nu uita să folosești mănuși chirurgicale, pentru a nu te înțepa frunzele urzicilor. Acestea produc urticarie la atingere.

Folosește doar frunze de urzici tinere, pentru că acestea sunt pline de gust și de vitamine. Separă-le de pe lujeri, apoi clătește-le bine în 3-4 ape sau până când ultima apa va fi limpede după scurgerea urzicilor. Având multe asperități pe frunze, urzicile colectează nisip sau alte impurități.

Este bine să te asiguri că sunt bine spălate. Abia după ce ai spălat și scurs bine urzicile poți aprinde aragazul pentru a prepara mâncarea.

Descoperă și o rețetă de piure de urzici cremos și delicios, perfectă pentru o masă de prânz sănătoasă.

Reclamă

Cum prepari rețeta de pilaf cu urzici

Pune 3-4 litri de apă într-o cratiță așezată pe flacăra aragazului. Lasă apa să atingă punctul de fierbere, apoi adaugă urzicile bine scurse. Opărește-le pentru 3-4 minute și transferă-le într-o sită, la scurs.

Într-o altă cratiță, pune uleiul la încins și adaugă ceapa tocată cât mai fin. Călește ceapa pentru 2-3 minute, la foc de intensitate minimă.

Toacă urzicile mărunt și adaugă-le peste ceapă. Amestecă-le bine, pentru a se întrepătrunde aromele, apoi adaugă orezul și completează cu apă fierbinte în proporție de 3:1 față de orez. dacă dorești ca pilaful să aibă un gust mai deosebit, poți înlocui apa cu supă de legume.

Lasă pilaful cu urzici să fiarbă până când orezul se hidratează și absoarbe tot lichidul din cratiță.

Orez cu urzici în cratiță
La final de preparare se va adăuga și verdeața preferată / Shutterstock

Potrivește gustul cu sare și piper, iar la final de fierbere adaugă și verdeața tocată.

Poți servi deliciosul pilaf cu urzici simplu sau ca garnitură la alte mâncăruri scăzute cu legume.

Porție de Pilaf cu urzici în farfurie cu furculiță și două felii de pâine
Pentru un gust deosebit, pilaful cu urzici se poate prepara cu supă de legume / Shutterstock

Și tot din categoria rețetelor cu orez, de post, mai poți încerca și rețeta de pilaf cu legume.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Cele 12 semne zodiacale, dispuse în cercuri concentrice, cu un soare stilizat în interior, pe un fundal în nuanțe de mov și albastru.
Horoscop lunar
Horoscopul lunii februarie 2026. Nativii își depășesc limitele
Horoscopul lunii februarie 2026 vine cu un amestec interesant de energie: pe de o parte, te provoacă să-ți gestionezi mai atent timpul, banii și emoțiile, iar pe de altă parte îți oferă momente de...
2
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 28 ianuarie 2026. Gemenii iau o decizie importantă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 28 ianuarie 2026 vine cu o vibrație specială, una care te invită să te oprești pentru câteva clipe și să te asculți cu adevărat. Fiecare zodie este ghidată de o lecție...
3
trei vedete care vorbesc pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
După ce a stat departe de substanțele interzise timp de 10 ani, actrița s-a recunoscut înfrântă. „Recuperarea e un proces care durează o viață”
A participat recent la Sundance Film Festival 2026, la scurtă vreme după marea dezvăluire. După ce a stat departe de subtanțele interzise timp de 10 ani, actrița s-a recunoscut înfrântă. „Recuperarea e un proces...
4
fată frumoasă într-o rochie neagră fără mâneci și cu flori roșii lângă ea pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
3 zodii au o săptămână norocoasă de pe 26 ianuarie până pe 1 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
Unul dintre cele mai profunde tranzite astrale are loc pe 26 ianuarie. Astfel, 3 zodii au o săptămână norocoasă de pe 26 ianuarie până pe 1 februarie 2026. Neptun intră în Berbec, ceea ce...
5
O bunică de 81 de ani care se joacă pe consolă Minecraft
Știri
La 81 de ani, a învățat Minecraft pentru a-și salva nepotul bolnav de cancer. Povestea care a emoționat internetul
La 81 de ani, a învățat Minecraft pentru a-și salva nepotul bolnav de cancer. Aceasta este povestea care a emoționat internetul. Sue Jacquot nu se aștepta să construiască o asemenea comunitate online atunci când...
PARTENERI
×