Pui cu găluște în sos picant de ceapă caramelizată

Pentru momentele în care se adună familia la masa de prânz, îți recomandăm o rețetă de pui cu găluște în sos picant de ceapă caramelizată. Este o mâncare consistentă și delicioasă care nu mai necesită pâine la masă.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 11 mai 2023, 6:34

Carnea de pui este fragedă și suculentă, iar găluștele sunt dense, dar ușor pufoase. Nu se prepară din griș, precum clasicele găluște din supe, ci din făină cu ouă și unt. Puțin praf de copt adăugat le face mai pufoase. Se fierb separat în apă cu sare.

Tot separat se prepară și carnea de pui, apoi se adaugă în sosul delicios și picant.

Rețeta este ușor asemănătoare cu rețeta de papricaș de pui cu smântână, însă este mai simplă și mai săracă în ingrediente. Prepar-o și tu urmărind lista de ingrediente și pașii necesari, pe care îi poți descoperi mai jos.

Pui cu găluște în sos picant – Ingrediente

Rețeta se compune din trei elemente, care se prepară separat, dar se servesc împreună. Împarte lista de ingrediente în funcție de aceste trei elemente.

Reclamă

Pentru prepararea fripturii:

  • 1 kg pulpe de pui
  • sare și piper
  • 3-4 linguri de ulei.

Pentru sos:

  • uleiul rămas de la prepararea pulpelor
  • 2 cepe de mărime medie
  • 1 linguriță de zahăr
  • 2 lingurițe de oțet balsamic
  • 1 linguriță de boia iute
  • 1 linguriță de boia dulce
  • 1 linguriță de boia afumată
  • 500 ml supă de pui mai concentrată
  • 25 gr unt
  • 1 lingură de făină
Reclamă

Pentru găluște:

  • 50 gr unt
  • 2 ouă
  • 150 ml de lapte
  • 300 gr de făină
  • 1 linguriță cu praf de copt
  • sare și pipe după gust
  • apă și sare pentru fiert.

Pui cu găluște în sos picant – Mod de preparare

Primul pas constă în pregătirea pulpelor de pui. Acestea se prepară la tigaie sau pe un grill, condimentate cu sare și piper și unse bine cu ulei. Se rumenesc bine pe toate părțile, apoi se transferă în alt vas și se păstrează la cald, acoperite.

Cum prepari sosul picant de ceapă caramelizată

În uleiul care rămâne de la prepararea pulpelor de pui vei prepara și deliciosul sos. Mai adaugă o lingură de ulei, dacă este puțin și lasă-l să se înfierbânte.

Apoi, adaugă ceapa tocată mărunt. Presară și puțină sare peste ceapă pentru a o ajuta să se pătrundă mai repede. Călește-o ușor și uniform amestecând-o să nu se ardă. Când devine ușor transparentă adaugă zahărul și amestecă intens pentru a se topi și a se carameliza ceapa. Imediat după topire adaugă oțetul balsamic și boiaua de ardei. Amestecă energic pentru timp de 1 minut, apoi adaugă supa de pui fierbinte. Fierbe sosul de ceapă timp de 7-8 minute la foc de intensitate mică spre medie.

Dacă îți lipsește supa de poți o poți înlocui cu supă de legume sau cu apă.

Adaugă pulpele de pui în sos, acoperă cratița cu un capac și lasă carnea să fiarbă în sos pentru 10-12 minute.

Într-un bol, amestecă untul moale cu făina și diluează amestecul cu câte puțin sos fierbinte. Când amestecul devine fluid, adaugă-l în sosul cu carne de pe foc. Amestecă intens pentru a se omogeniza sosul și mai fierbe mâncarea pentru 7-8 minute, la foc de intensitate minimă.

Colaj de poze cu pașii de preparare a cărnii de pui în sosul picant
Carnea de pui se prepară separat, apoi se adaugă în sos / Profimedia Images

Cum prepari găluștele pentru mâncarea de pui cu găluște în sos picant

Amestecă untul moale cu cele două ouă, sare și piper într-un bol. Adaugă lapte și făina trecută prin sită împreună cu praful de copt.

Așază pe flacăra aragazului o oală cu aproximativ 2 litri de apă. Adaugă și o linguriță de sare și lasă apa să fiarbă.

Ia câte o lingură din compoziția pentru găluște și adaugă în apa care fierbe. Lasă găluștele să fiarbă până când se ridică singure la suprafața apei. Transferă-le cu o spumieră într-un bol de servire și acoperă-le pentru a se mai hidrata.

Colaj de poze cu pașii de preparare a găluștelor
Găluștele se fierb în apă cu sare, apoi se servesc cu pulpele de pui și sosul picant / Profimedia Images

Servește mâncarea de pui cu găluște în sos picant de ceapă caramelizată, presărată cu pătrunjel verde.

Dacă adori preparatele cu carne e pui, îți recomandăm să încerci și rețeta de friptură de pui în sos picant de roșii.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Mai multe semne din zodiacul chinezesc pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
Horoscopul chinezesc pentru luna februarie 2026. Previziuni pentru fiecare zodie în parte
Luna începe cu energia Șobolanului și cu Anul Nou Lunar pe 17 februarie. Citește horoscopul chinezesc pentru luna februarie 2026. Vezi previziunile pentru fiecare zodie în parte. De pe 1 februarie până pe 16...
2
Ellen Pompeo și Eric Dane în timp ce apar împreună într-o scenă din grey's anatomy
Știri
Ellen Pompeo și Patrick Dempsey, alături de Eric Dane în lupta cu scleroza laterală amiotrofică: „Este sfâșietor”
Ellen Pompeo și Patrick Dempsey, alături de Eric Dane în lupta cu scleroza laterală amiotrofică. Ellen Pompeo a fost cea care a făcut dezvăluiri despre una dintre conversațiile sale cu Eric Dane. Actrița din...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 7 februarie 2026. Capricornii știu cum să gestioneze eșecul. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Cu Mercur în Pești există foarte multe schimbări de tip logistic. Citește horoscopul zilei de 7 februarie 2026 și vezi despre ce este vorba. Planeta Mercur este considerată a fi fără apărare în zodia...
4
Channing Tatum surprins la un eveniment pe scenă din 2018
Știri
Cine este actorul care a ajuns de urgență pe mâna medicilor. Fotografia care a făcut înconjurul internetului
Cine este actorul care a ajuns de urgență pe mâna medicilor. Vestea a fost făcută publică chiar de către acesta, prin intermediul conturilor sale de social media. Bărbatul a postat o fotografie alb-negru de...
5
Kate Middleton în timpul unei discuții cu mai mulți amdiratori regali
Familia Regală
Kate Middleton, mesaj tulburător despre „momentele de frică” de Ziua Mondială a Cancerului. Cum i-a încurajat Prințesa de Wales pe cei aflați în suferință
Kate Middleton, mesaj tulburător despre „momentele de frică” de Ziua Mondială a Cancerului. Prințesa de Wales i-a încurajat pe cei aflați în suferință. Soția Prințului William și-a amintit de momentele dificile prin care a...
PARTENERI
×