Pumpkin Spice Latte. Rețeta unei băuturi delicioase, de toamnă

Pumpkin Spice Latte, întâlnită și sub denumirea scurtă PSL, este o băutură caldă și reconfortantă, ideală pentru zilele răcoroase de toamnă. Combină dulceața și cremozitatea piureului de dovleac cu un mix perfect de condimente, aducând un echilibru plăcut între aromele calde de scorțișoară și intensitatea cafelei. Laptele spumos și cremos completează textura, iar frișca și scorțișoara presărată adaugă un finisaj decadent. Fiecare înghițitură oferă un gust al sezonului de toamnă, transformând o dimineață obișnuită într-o experiență răsfățată.

Maria Udrea
Publicat: 14 noiembrie 2024, 5:53

Această băutură a devenit una dintre cele mai emblematice băuturi ale toamnei. Inspirația pentru băutură a venit din dorința de a aduce într-o cană gustul specific al plăcintei cu dovleac, un desert tradițional în America de Nord, consumat de obicei în preajma sărbătorii Thanksgiving.

De-a lungul anilor, Pumpkin Spice Latte a devenit mult mai mult decât o simplă băutură. A devenit un fenomen cultural. Combinația de cafea cu lapte și piure de dovleac, îmbogățită cu un amestec de condimente precum scorțișoara, cuișoarele, nucșoara și ghimbirul, evocă nostalgia toamnei și a serilor răcoroase.

Astfel, PSL a deschis calea pentru o întreagă industrie de produse aromatizate cu pumpkin spice, de la deserturi la lumânări parfumate. Descoperă mai jos rețeta pentru a te răsfăța și tu cu o băutură deosebită.

Pumpkin Spice Latte – Ingrediente

  • 2 linguri piure de dovleac (preferabil dovleac plăcintar copt)
  • 1/2 linguriță condimente pentru plăcintă de dovleac (amestec de scorțișoară, nucșoară, cuișoare și ghimbir)
  • 1-2 lingurițe zahăr brun sau după gust (se poate folosi și îndulcitor preferat)
  • 1 cană lapte (lapte de vacă sau vegetal – migdale, soia, ovăz)
  • 1 espresso sau 1/2 cană cafea tare
  • frișcă (opțional)
  • un praf de scorțișoară pentru decor.

Rețeta băuturii de toamnă cu dovleac – Mod de preparare

Mai întâi, te vei ocupa de coacerea dovleacului plăcintar. Poți coace mai mult dovleac și îl păstrezi la frigider în caserole cu capac pentru a te bucura de această băutură mai multe zile la rând.

Poți coace dovleacul direct aromatizat pentru a-i intensifica gustul. Descoperă aici cum poți face dovleac copt după rețeta turcească și de ce acesta este special.

După coacerea dovleacului prepară o cafea tare la espressor sau la ibric, după preferințe. Prepară cafeaua după propriul gust.

Cum prepari Pumpkin Spice Latte

În recipientul unui blender sau în bolul mixerului, pune piureul de dovleac cald împreună cu condimentele și zahărul. Amestecă intens pentru a se omogeniza și a intensifica aromele, timp de aproximativ 1-2 minute.

Adaugă laptele ușor fierbinte. Îl poți adăuga și rece, dar apoi vei încălzi amestecul rezultat fără a-l aduce la fierbere. Poți folosi în locul blenderului sau mixerului de mână un tel pentru a obține un lapte spumos.

Toarnă amestecul de lapte și dovleac peste cafeaua fierbinte și amestecă ușor pentru a menține compoziția spumoasă.

Dacă dorești ca răsfățul să fie maxim, adaugă frișcă deasupra și presară puțină scorțișoară pentru un aspect festiv. Savurează băutura caldă, simplă sau alături de biscuiți crocanți și aromați.

Dacă mai dorești și alte rețete în care dovleacul va fi vedetă, avem pentru tine 6 idei de deserturi cu dovleac. Sunt rețete ideale de prăjituri de încercat toamna și pe tot parcursul sezonului rece.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei pare că a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an. Fosta jucătoare de tenis a reușit să piardă mai multe kilograme, iar acum...
2
Horoscop
Zodii care sunt destinate succesului. Nativii care au parte de recunoaștere din partea celor din jur
Există unele zodii care sunt destinate succesului. Acești nativi au pate de recunoaștere din partea celor din jur și se bucură de reușite ori de câte ori își propun să înceapă un nou proiect....
3
Divertisment
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista e fericită, în ciuda criticilor după concertul din Dubai
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista părea într-o dispoziție bună în Dubai, iar pozele cu ea și domnul misterios sunt pe primele pagini ale tabloidelor....
4
Horoscop
Nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Cine sunt zodiile norocoase ale anului
Jupiter, planeta abundenței, este în mișcare directă până în noiembrie 2025. Ai mai jos lista cu nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele....
5
Divertisment
Cum a fost surprinsă Shiloh după finalizarea divorțului părinților săi. Fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt și-a găsit un refugiu
Vezi mai jos cum a fost surprinsă Shiloh la câteva săptămâni după finalizarea divorțului părinților săi. Bătălia legală dintre cei doi foști soți a durat ani de zile și s-a lăsat cu acuzații grave....
PARTENERI