Regina Mary și Regele Frederik au luat o decizie controversată. Ce le-au transmis danezilor cu privire la domnia lor: „Fără îndoială vor fi supărați”

Regina Mary și Regele Frederik au luat o decizie controversată. Ce le-au transmis danezilor cu privire la domnia lor probabil i-a înfuriat. Cei doi au dorit să facă altceva după luni de speculații că au probleme în căsnicie.

Andrada Marinică
Publicat: 5 iunie 2024, 6:41

Noua familie regală daneză a decis să reducă numărul de organizații caritabile și grupuri comunitare care pot fi sprijinite de instituția pe care o conduc. Procedând astfel, 118 grupuri au fost eliminate de pe lista oficială a patronatelor regale. În acest moment, doar 140 o să mai fie reprezentate de familie.

Regina Mary și Regele Frederik au luat o decizie controversată

„Prin patronajul nostru regal, dorim să sprijinim eforturile care promovează cultura, știința și întreprinderea, ne protejează natura și dăm voce celor marginalizați și vulnerabili din societatea noastră”, scrie într-o declarație a Regelui și Reginei.

„Această tradiție de lungă durată servește pentru a ne aduce împreună în comunități mici și mari.”

Grădina Zoologică din Copenhaga a fost eliminată de pe lista patronajelor susținute de Regina Mary. Mulți s-au întrebat deja ce se va întâmpla cu secțiunea care a fost numită după numele ei.

Au fost de asemenea eliminate Uniunea Daneză de Golf, Uniunea Daneză de înot, Festivalul de flori de la Odense, Fondul de timbre de Crăciun din Groenland și Asociația Audierilor.

De asemenea, Familia regală va avea un mandat de patronaj de doar cinci ani pentru orice grup. Odată ce acest termen se încheie, organizația va trebui să depună cerere pentru a fi luată în considerare din nou.

„Limitarea de timp înseamnă că va exista o oportunitate continuă pentru Familia Regală de a prelua noi patronaje pe măsură ce societatea se dezvoltă”, a spus cuplul regal.

Este pentru prima dată de la preluarea tronului când o decizie legată de atribuțiile cuplului a eclipsat presupusele tensiuni ale cuplului.

Regele Frederik al X-lea și Regina Mary a Danemarcei au sărbătorit noua domnie / Profimedia Images

Ce spun experții regali despre această schimbare

Expertul regal și istoricul danez Sebastian Olden-Jørgensen a susținut că schimbarea va supăra pe mulți și va avea un impact financiar enorm asupra organizațiilor care au fost eliminate.

Cu toate acestea, el crede că noul rege și noua regină optează pentru mai puține patronaje ca să poată depune mai mult efort în fiecare dintre ele.

„Acum trebuie să fie la înălțimea asta. Familia regală trebuie să arate că atunci când ești membru al Casei Regale, te angajezi efectiv în protectorate. Iar faptul că vor fi limitate în timp este din nou o promisiune că va fi activitate”, a mai spus el.

Ce organizații susțin suveranii danezi

În calitate de Prințesă moștenitoare, Mary a avut 36 de patronate în numele ei. Acum, ca regină, are doar 23, iar unele nu au mai fost reprezentate niciodată de coroană.

Regina a adăugat Danish Hospital Clowns, un grup despre care a postat anterior pe Instagram, și WeShelter, care se concentrează pe grupurile deosebit de dezavantajate și vulnerabile din țară.

Ea a optat, de asemenea, să reprezinte Fondul Independent de Cercetare Danemarca. Va rămâne angajată și față de UNEP pentru Biodiversitate și Fondul Danez pentru Natură.

Regina a primit patronajul Academiei Regale Daneze de Muzică, al Societății Daneze de Cancer și al Diakonissestiftelsen, o organizație de asistență medicală înființată în 1863 de Regina Louise de la Regina Margrethe.

Doar 16 grupuri din portofoliul ei anterior au supraviețuit schimbărilor drastice.

Portofoliul Regelui Frederik s-a schimbat, de asemenea, dramatic. El va păstra doar opt dintre vechile sale patronaje. Numărul lor a scăzut de la 32 la 27 în total.

Regele și-a asumat 14 patronaje ale mamei sale, inclusiv Fundația Americano-Scandinavă, Societatea Biblică Daneză, Confederația Sportivă a Danemarcei (DIF), Casa Groenlandeză și Societatea Regală Daneză Geografică.

El a optat, de asemenea, să devină „patron al Casei Atlanticului de Nord din Odense și al Projekt Koltur din Insulele Feroe, ambele având obiectivul de a promova cunoașterea culturii și naturii tărâmului, precum și al Centrului Danez de Arhitectură, Premiul Brain și Premiul pentru muzică Léonie Sonning, care se concentrează fiecare în felul său pe designul, știința și cultura daneze într-un context internațional.

Regele își extinde implicarea în agenda ecologică în calitate de patron al Ministerului Climatic de la Copenhaga.

Mama lui, Regina Margrethe, a suferit și ea o reducere uriașă a portofoliului său. Ea mai are acum doar 20 de grupuri și organizații din 81.

Regele și Regina Danemarcei au peste 500 de evenimente regale pe an

Toate patronajele au fost suspendate pe 14 ianuarie, când Regina Mary și Regele Frederik au urcat pe tron. De atunci, casa regală a discutat despre cum ar trebui să fie împărțiți și cu cine ar trebui să lucreze.

Regele Frederik și Regina Mary vor să afirme clar că vor continua să lucreze în afara patronajelor lor. Deși lista de patronaje a fiecărui regal reflectă pasiunile și interesele sale, este „departe de o privire de ansamblu completă”.

Majoritatea celor peste 500 de evenimente oficiale anuale ale programului Familiei Regale constă în vizite la instituții, organizații, companii și autorități care nu fac parte din portofoliul de patronat.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei pare că a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an. Fosta jucătoare de tenis a reușit să piardă mai multe kilograme, iar acum...
2
Horoscop
Zodii care sunt destinate succesului. Nativii care au parte de recunoaștere din partea celor din jur
Există unele zodii care sunt destinate succesului. Acești nativi au pate de recunoaștere din partea celor din jur și se bucură de reușite ori de câte ori își propun să înceapă un nou proiect....
3
Divertisment
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista e fericită, în ciuda criticilor după concertul din Dubai
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista părea într-o dispoziție bună în Dubai, iar pozele cu ea și domnul misterios sunt pe primele pagini ale tabloidelor....
4
Horoscop
Nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Cine sunt zodiile norocoase ale anului
Jupiter, planeta abundenței, este în mișcare directă până în noiembrie 2025. Ai mai jos lista cu nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele....
5
Divertisment
Cum a fost surprinsă Shiloh după finalizarea divorțului părinților săi. Fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt și-a găsit un refugiu
Vezi mai jos cum a fost surprinsă Shiloh la câteva săptămâni după finalizarea divorțului părinților săi. Bătălia legală dintre cei doi foști soți a durat ani de zile și s-a lăsat cu acuzații grave....
PARTENERI