Foile de viță sunt mai ușor de modelat deoarece nu se rup precum foile de varză. În plus, dau gust și o aromă plăcută umpluturii.
Găsești în magazinele alimentare pachete cu foi de viță congelate sau marinate la borcan. Indiferent pentru care dintre cele două variante optezi, sarmalele vor fi cu siguranță delicioase și foarte aromate.
Urmărește mai jos lista de ingrediente și pașii necesari pentru a prepara și tu o rețetă dietetică de sarmale.
Sarmale de post în foi de viță – Ingrediente
- 25-30 foi de viță congelate sau din saramură
- 200 gr orez pentru sarmale
- 500 gr ciuperci champignon, proaspete
- 2 buc. ceapă de mărime medie
- 1 morcov, mediu
- 250 gr suc de roșii
- 1 crenguță de cimbru uscat
- 1 linguriță de piper boabe
- sare și piper măcinat, după gust
- 50 ml ulei
- 1- 2 foi de dafin.
Sarmale de post în foi de viță – Mod de preparare
Începe cu pregătirea ingredientelor pentru umplut sarmalele. Curăță ceapa și toac-o mărunt, curăță morcovul și dă-l pe răzătoarea mare. Șterge ciupercile cu un prosop de hârtie umezit cu apă, apoi toacă-le mărunt. Nu spăla ciupercile sub jet de apă, pentru a nu pătrunde apa în ele.
Pune uleiul într-o tigaie așezată pe flacăra aragazului și lasă-l la încins. Adaugă mai întâi ceapa tocată și călește-o până devine sticloasă. Presară și puțină sare peste ea pentru a-i intensifica gustul dulce. Adaugă morcovul răzuit și continuă călirea celor două ingrediente timp de un minut.
Adaugă apoi ciupercile tocate și amestecă-le cu ingredientele din tigaie. De obicei, după adăugarea ciupercilor se formează lichid în vas. Fierbe ingredientele până când acesta se va evapora. Când se evaporă aproximativ jumătate din lichid, adaugă orezul. Amestecă bine toate ingredientele și mai lasă-le să se prepare timp de 1-2 minute. Presară puțin piper măcinat, acoperă tigaia cu un capac și lasă ingredientele la răcit. Orezul se va mai hidrata pe parcurs.
Între timp, scoate foile de viță din saramură și lasă-le în apă caldă aproximativ 10 minute. Scurge-le și clătește-le cu apă rece, cu mare atenție să nu le rupi.
Vezi mai multe imagini cu sarmalele în foi de viță accesând GALERIA FOTO!
Cum împăturești sarmalele de post
După ce ingredientele pentru umplutură s-au răcit, poți forma delicioasele sarmale de post în foi de viță. Pune foaia de viță pe blatul de lucru și așază o lingură din umplutură la unul dintre capete. Rulează foaia de viță peste umplutură. Marginile libere ale foii le introduci ușor în interior, presându-le cu degetul.
Într-o cratiță încăpătoare pune la bază o crenguță de cimbru și un strat din sucul de roșii. Presară câteva boabe de piper apoi așază un rând de sarmale. Adaugă din nou suc de roșii, boabe de piper și un rând de sarmale. Completează cu apă atât cât să fie sarmalele ușor scufundate.
Pune cratița la cuptor la 165 de grade Celsius pentru maxim două ore. Servește-le calde, cu mămăliguță sau cu pâine de casă. Sunt delicioase cu ardei iute și o smântână vegetală. Îți oferim și o rețetă de smântână din caju preparată în casă, perfectă pentru a fi servită cu sarmalele de post.
Poftă bună!