Spumă de căpșuni cu frișcă, un desert ușor și delicios

Pentru a te bucura de gustul dulce și aromat al căpșunilor proaspete, include-le în cât mai multe delicii culinare. Poți începe cu rețeta de spumă de căpșuni cu frișcă, simplă, rapidă și delicioasă.

Maria Udrea
Publicat: 31 mai 2024, 5:58

Spuma de căpșuni este unul dintre cele mai simple deserturi, dar este foarte gustos și are un aspect spectaculos. Poți prepara acest desert în mai multe moduri, folosind atât frișcă lichidă, cât și cu bezea de albușuri de ouă. Bezeaua de albușuri poate fi preparată simplă, la rece, dar și ușor gătită pe baie de aburi. Mai poți găti bezeaua și folosind zahărul sub formă de sirop fierbinte.

Descoperă aici și rețeta spumei de căpșuni, în varianta cu bezea de albușuri. În continuare îți oferim rețeta spumei de căpșuni cu frișcă, pentru a o prepara și tu și a-i surprinde pe cei dragi cu un desert delicat, savuros și răcoritor.

Spumă de căpșuni cu frișcă – Ingrediente

  • 500 gr căpșuni proaspete
  • 200 gr zahăr
  • sucul de la o lămâie mică
  • 300 ml frișcă lichidă
  • câteva căpșuni întregi pentru decor.

Rețeta spumei de căpșuni – Mod de preparare

Mai întâi, vei pregăti căpșunile, care necesită spălare, scurgere și curățare de frunze și codițe. Căpșunile trebuie scurse bine după spălare pentru a nu afecta textura spumei. Le poți tampona cu prosoape de hârtie pentru a te asigura că nu mai sunt umede.

Apoi, taie căpșunile în bucăți mai mici și pune-le în recipientul unui blender sau într-un robot de bucătărie. Căpșunile se vor cântări după curățare.

Cum prepari spumă de căpșuni cu frișcă

Adaugă zahărul și sucul de lămâie peste căpșunile din recipientul blenderului. Pornește aparatul electric și mixează căpșunile până când obții un piure consistent și omogen. Trece piureul de căpșuni printr-o sită deasă, pentru a mai elimina din semințe. Nu se vor elimina complet, dar vor rămâne doar cele foarte mici. Este opțional acest pas, dar este util pentru aspectul fin și delicat al desertului.

Pentru a deveni mai fin, piureul de căpșuni se trece prin sită / Shutterstock

După ce ai pregătit piureul de căpșuni, poți pregăti și frișca.

Pune frișca lichidă rece într-un bol mare și amestec-o cu mixerul până când capătă volum și textură spumoasă. Ai grijă să nu o mixezi prea mult, altfel frișca se poate transforma în unt. Descoperă și o rețetă de spumă din căpșuni, cu bezea italiană.

Amestecă piureul de căpșuni cu frișca, adăugându-l peste aceasta în mai multe etape. Folosește o spatulă de silicon pentru a amesteca ușor, astfel încât piureul să se încorporeze în frișcă și să se înglobeze și aer în compoziție. Astfel vei obține o spumă mai voluminoasă și mai aerată.

După preparate, distribuie spuma de căpșuni cu frișcă în pahare, în cupe de înghețată sau boluri individuale.

Spuma de căpșuni se servește în pahare, în cupe de înghețată sau în boluri individuale / Shutterstock

Decorează fiecare porție cu căpșuni întregi sau felii de căpșuni.

Dacă dorești să o servești rece, poți acoperi paharele și le poți pune la frigider pentru cel puțin 15 minute. Este revigorantă servită mai rece, iar aroma căpșunilor va avea timp să se intensifice.

Pentru zilele călduroase de vară, când vei dori să te răcorești cu un preparat delicios, îți recomandăm cea mai simplă rețetă de înghețată de banane și căpșuni, preparată în casă.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Emily Ratajkowski are formele perfecte și le etalează într-un dans senzual în vacanță în Mexic. Fanii cred că are o posibilă relație cu Austin Butler
Emily Ratajkowski are formele perfecte și le etalează într-un dans senzual în vacanță în Mexic. Fanii cred că are o posibilă relație cu Austin Butler, fostul iubit al fiicei lui Cindy Crowford, Kaia Gerber....
2
Divertisment
Imagini de la nunta lui Donald Trump cu Melania Trump. Cei doi au aniversat 20 de ani de la evenimentul fastuos
Imagini de la nunta lui Donald Trump cu Melania Trump. Cei doi s-au căsătorit pe 22 ianuarie 2005, iar anul acesta au sărbătorit 20 de ani de la marele eveniment din viața lor. Cuplul...
3
Horoscop
4 zodii au o personalitate magnetică. Află dacă te numeri printre ele
Astrologii au dezvăluit care sunt cele 4 zodii care au o personalitate magnetică. Acești nativi au o energie puternică și reușesc să-i impresioneze pe cei din jurul lor cu ușurință. Zodiile acestea radiază de...
4
Horoscop
4 zodii care vor lua decizii importante în 2025. Află dacă te numeri printre ele
Astrologii vorbesc despre cele 4 zodii care vor lua decizii importante în 2025. Acești nativi vor avea parte de un an excepțional din multe puncte de vedere. Astrele arată o schimbare importantă în viața...
5
Familia Regală
Ducii de Sussex se despart? Echipa lui Meghan Markle s-a interesat cât de mult „ar vinde” o carte privind viața ei după separarea de Prințul Harry
Ducii de Sussex au fost destul de prezenți în presa internațională în ultimul timp. Pe măsură ce aparițiile lor sunt din ce în ce mai discutate, apar noi detalii controversate despre ei. Recent s-a...
PARTENERI