Tort Bienenstich. Rețeta de tort Înțepătura albinei

Rețeta de tort Bienenstich este o rețetă tradițională germană și se traduce prin ”tort Înțepătura albinei”. Este un desert foarte popular în Germania și se prepară fie sub formă de tort, fie sub formă de prăjitură. Se găsește în majoritatea brutăriilor sau cofetăriilor germane.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 28 aprilie 2023, 6:47

Rețeta a apărut prin anul 1474, când locuitorii din Andernach s-au apărat de năvălitorii din Linz am Rhein aruncând în ei cu stupi de albine. În acele timpuri stupii de albine se găseau sub formă de cuiburi mai mici care atârnau de crengile copacilor. Năvălitorii au fost înțepați de albine și au abandonat atacul. Pentru a sărbătorii victoria, brutarii din Andernach au preparat acest delicios desert pe care l-au numit Bienestich - Înțepătură de albină.

Tortul are la bază aluat dospit precum cel de cozonac, dar glazurat la suprafață cu migdale caramelizate cu unt și miere, iar la interior umplut cu cremă de vanilie. Prepară-l și tu urmărind lista de ingrediente de mai jos și modul de preparare pas cu pas.

Tort Bienenstich – Ingrediente

Ai nevoie pentru acest tort de ingrediente pentru blat, ingrediente pentru glazură și ingrediente pentru crema de vanilie.

Pentru blat dospit:

  • 500 gr de făină
  • 20 gr de drojdie
  • 100 gr de zahăr
  • 250 ml de lapte cald
  • 1 ou
  • 100 gr de unt topit
  • 1 praf de sare
  • 1 plic de zahăr vanilat.
Reclamă

Pentru glazură:

  • 200 gr fulgi de migdale
  • 100 ml de smântână pentru frișcă
  • 50 gr de unt
  • 100 gr de zahăr
  • 2 linguri cu miere de albine
  • 1 plic de zahăr vanilat

Glazura este foarte importantă pentru aspectul final al tortului.

Reclamă

Pentru cremă:

  • 4 gălbenușuri
  • 150 gr de faina
  • 200 gr de zahăr
  • 750 ml de lapte
  • 1 praf de sare
  • 2 lingurițe cu esență de vanilie
  • 200 ml de smântână pentru frișcă.

Tort Bienenstich – Mod de preparare

Începe cu prepararea aluatului dospit care necesită un timp scurt de frământare și un timp de dospire. Înainte de a-l introduce în cuptor prepari și glazura pe care o vei aplica deasupra aluatului.

Cum prepari aluat dospit pentru tort

Încălzește laptele și dizolvă în el drojdia și zahărul. Lasă drojdia să se activeze 10-12 minute și pregătește celelalte ingrediente. Topește untul și lasă-l la temperat. Amestecă oul cu zahărul vanilat și sarea.

Pune făina într-un bol și creează o adâncătură la mijlocul ei. Adaugă acolo oul, untul topit și temperat și amestecul de lapte cu drojdie și zahăr. Amestecă bine toate aceste ingrediente cu făina din vas și frământă aluatul până când devine compact și nelipicios. Lasă-l la dospit timp de 30 de minute.

Între timp, pregătește glazura și pornește cuptorul la 200 de grade Celsius.

Pune într-o crăticioară smântâna, untul, zahărul și mierea. Pune crăticioara la foc de intensitate mică spre medie și amestecă până când toate ingredientele solide sunt diluate. Stinge focul și adaugă fulgii de migdale.

Transferă aluatul dospit într-o formă de copt cu diametrul de 25-26 cm. Pune hârtie de copt în interiorul ei. nivelează aluatul la suprafață presându-l cu mâinile. Apoi toarnă deasupra lui glazura cu fulgi de migdale.

Coace blatul pentru 35 de minute, la 200 de grade Celsius, sau până când se rumenește bine la suprafață.

Lasă-l să se răcească bine înainte de a-l secționa și prepară crema de vanilie.

Cum prepari crema pentru tort Bienenstich

Pune într-o crăticioară, așezată pe flacăra aragazului, gălbenușurile, făina, zahărul și un praf de sare. Amestecă bine aceste ingrediente turnând și puțin lapte rece.

Apoi diluează compoziția rezultată cu restul de lapte fierbinte. Fierbe crema amestecând continuu. După ce se îngroașă și clocotește pe margini stinge focul și adaugă esența de vanilie. Lasă crema să se răcească acoperită cu o folie de plastic.

Bate smântâna pentru frișcă până când capătă consistență și încorporeaz-o treptat în crema răcită.

Secționează blatul de tort în două, după răcire și pune crema la mijloc.

Pune tortul la rece pentru 5-6 ore sau cheia peste noapte. Se va porționa mult mai bine după ce blaturile se hidratează de la umiditatea cremei.

Tort Înțepătura albinei porționat pe platou
Specială la acest tort este glazura din fulgi de migdale caramelizați / Shutterstock
Porție de Tort Bienenstich
Fulgii de migdale se adaugă din belșug deasupra tortului / Shutterstock

Tot din bucătăria germană îți mai oferim și o rețetă de tort de mere Streusel.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026. Capricornii se bucură de reușite. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026 te încurajează să-ți asculți inima și să ai mai multă încredere în tine. Este o zi în care lucrurile par să se așeze firesc, fără presiune, dar cu...
2
un cal de culoare roșie pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
Când începe anul Calului de Foc 2026. Ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți
În luna februarie, Anul Nou lunar chinezesc aduce cu sine schimbări clare. Află când începe anul Calului de Foc 2026. Vezi ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți. Cei mai mulți vor...
3
Meghan Markle și Prințul Harry stau unul lângă celălalt și zâmbesc
Familia Regală
Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită să spună totul. Ce sumă ar primi Jessica Mulroney în schimbul informațiilor despre Meghan Markle
Meghan Markle și fosta ei prietenă apropiată, Jessica Mulroney, nu au mai vorbit de mult timp, dar se pare că stilista este pregătită să dezvăluie secretele regale. Fosta prietenă a Ducesei de Sussex, pregătită...
4
Blake Lively poartă un costum și părul desprins pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri
Încercarea s-a soldat cu un final neașteptat. Blake Lively și Justin Baldoni nu au ajuns la o înțelegere. Cei doi au petrecut șase ore în sala de negocieri. Procesul a fost stabilit pentru data...
5
James Van Der Beek poartă un costum deschis la culoare
Divertisment
James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani și suferea de cancer colorectal
A fost diagnosticat cu cancer colorectal în stadiul 3 în august 2023. James Van Der Beek a murit. Actorul avea 48 de ani. Era cel mai cunoscut pentru rolul lui Dawson Leery din Dawson’s...
PARTENERI
×