Zarzavat pentru ciorbe, conservat pentru iarnă

Ciorbele de vară sunt foarte gustoase pentru că poți adăuga în ele toate zarzavaturile din grădină. Dacă vrei ca și iarna să obții același delicios gust, nu ezita să prepari câteva borcane cu zarzavat pentru ciorbe.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 5 septembrie 2022, 6:32

Rețeta nu este complexă, iar ca ingrediente poți opta pentru legumele pe care obișnuiești să le incluzi în ciorbe. Tot ce ai de făcut este să te înarmezi cu răbdare pentru a le curăța pe toate. Apoi le vei toca sau da pe răzătoare, așa cum obișnuiești să le adaugi în ciorbe.

Nu trebuie să omiți nici pașii pentru sterilizarea borcanelor și înainte de umplere și ulterior când sunt pline.

Îți oferim mai jos lista de ingrediente și pașii necesari preparării acestei conserve de legume, care nu ar trebui să lipsească din cămară.

Zarzavat pentru ciorbe – Ingrediente

  • 1 kg de ardei multicolori, din toate soiurile
  • 1 kg de morcovi
  • 300 gr de păstârnac
  • 300 gr de rădăcină de pătrunjel
  • 300 gr țelină
  • 3 kg de roșii
  • 2 legături de pătrunjel verde
  • 2 crenguțe de țelină
  • 2 linguri cu sare pentru murături, neiodată.
Reclamă

Rețeta zarzavatului de legume – Mod de preparare

Primul pas în prepararea rețetei constă în pregătirea legumelor. Procesul de spălare și curățare necesită mai mult timp, motiv pentru care îți recomandăm să te înarmezi cu răbdare.

Cum pregătești legumele pentru a le conserva

Curăță morcovii, țelina, păstârnacul și pătrunjelul. Clătește-le cu apă rece și pune-le în site la scurs. După scurgere, toacă-le sau răzuiește-le, așa cum obișnuiești să le adaugi în ciorbe.

Reclamă

Spală și ardeii, apoi curăță-i și toacă-i după preferințe. Spală verdeața și las-o la scurs.

Pentru a curăța roșiile, mai întâi pune apa într-o cratiță pe foc până atinge punctul de fierbere. Scufundă roșiile în apă și lasă-le să se opărească pentru aproximativ un minut. Cu o spumieră, transferă roșiile în alt vas cu apă foarte rece. Este necesar acest pas pentru a stopa procesul termic. Apoi poți decoji roșiile. Le secționezi în jumătăți pentru a îndepărta cotoarele, apoi le toci în cuburi. Descoperă aici cum se prepară și rețeta de bulion de roșii cu ardei copți.

Toacă mărunt și frunzele de țelină cu lujeri cu tot, dar și pătrunjelul verde.

Când ai toate legumele și verdețurile tocate, pune-le într-un bol încăpător, adaugă sarea și amestecă-le bine. Lasă-le 10-15 minute în bol pentru a pătrunde bine sarea în ele și a se forma lichid.

Cum conservi zarzavat pentru ciorbe la borcan

În timp ce legumele sunt amestecate cu sare în bol, poți steriliza borcanele și capacele.

Apoi, scurge bine legumele de sucul lăsat și îndeasă zarzavatul în borcanele sterilizate. Toarnă și câte puțin suc peste acestea, până la umplerea borcanelor. Închide ermetic borcanele cu capacele din dotare.

Vezi mai multe imagini din timpul preparării în GALERIA FOTO!

Pasul de umplere a borcanelor cu zarzavat
Zarzavatul se scurge de suc și se îndeasă bine în borcane / Shutterstock

Sucul scurs de la legume nu se aruncă. Pune-l în sticle la frigider și îl poți folosi ulterior în diferite rețete de ciorbă sau supă.

După ce ai umplut toate borcanele cu zarzavat și le-ai închis ermetic, urmează sterilizarea acestora.

Într-o cratiță cu pereții mai înalți decât borcanele, așază un ștergar curat. Apoi, pune borcanele în cratiță și toarnă apă până la gâtul acestora. Aprinde flacăra aragazului la intensitate medie și așază cratița cu borcane pe ea. Fierbe borcanele cu zarzavat pentru ciorbe pentru aproximativ 50-60 de minute, de când apa din cratiță începe să fiarbă.

Lasă borcanele în apă, după ce ai stins flacăra, până când se vor răci complet. Apoi le scoți din apă, le ștergi și le etichetezi frumos pentru a le depozita pe raftul din cămară.

Îți vor fi de mare folos aceste borcane cu zarzavat conservat, mai ales când nu vei avea suficient timp de petrecut în bucătărie. Desfaci borcanul și adaugi zarzavatul în oala cu ciorba pe care dorești să o prepari.

După ce ai terminat cu zarzavatul pentru ciorbe, trece pe lista pentru preparat și rețeta de dulceață de ardei iuți.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
2
Cele 12 semne zodiacele, dispuse în cercuri, cu două inimi în centru
Horoscop lunar
Horoscopul dragostei pentru luna martie 2026. Nativii sunt în căutarea iubirii
Horoscopul dragostei pentru luna martie 2026 aduce o energie specială în viața ta amoroasă, invitându-te să privești mai atent relațiile și sentimentele care contează cu adevărat. Este o perioadă în care intuiția ta emoțională...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 26 februarie 2026. Gemenii sunt atenți la cei pe care îi numesc prieteni. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 26 februarie 2026 te provoacă să-ți asculți ambițiile și să acționezi în direcția care îți aduce împlinire. Nu mai este o zi a ezitărilor sau a compromisurilor făcute din obligație. Simți...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Fiica actorului Martin Short s-a sinucis. Katherine avea 42 de ani
Reprezentanții acestuia au confirmat vestea. Fiica actorului Martin Short s-a sinucis. Katherine avea 42 de ani. Cei doi au apărut în repetate rânduri la evenimente mondene. În vârstă de 42 de ani, Martin Short...
5
O femeie care se află la dermatolog pentru a-și analiza tenul
Sănătate
Principalul factor care îți îmbătrânește pielea. Specialiștii spun că nu are nicio legătură cu expunerea la soare
Specialiștii spun că acesta este principalul factor care îți îmbătrânește pielea, iar surpriza este că nu are legătură directă cu expunerea la soare. Deși razele UV sunt adesea considerate inamicul numărul unu al pielii,...
PARTENERI
×