Zonele în care nu e indicat să aplici parfum, potrivit specialiștilor

Substanța pe care o vedem în sticlele elegante din magazine nu explică știința din spatele modului în care este fabricat parfumul. Și pentru că este unul dintre cele mai utilizate produse de îngrijire, află care sunt zonele în care nu e indicat să aplici parfum.

Publicat: 6 februarie 2023, 7:09
Pentru a obține doar un kilogram de ulei de parfum poate fi nevoie de mii de kilograme de flori / Shutterstock

Ceea ce începe ca uleiuri esențiale luate din plante trece printr-un proces atent de distilare, diluare, răcire, filtrare și ambalare. Pentru a obține doar un kilogram de ulei de parfum poate fi nevoie de mii de kilograme de flori. Acest lucru demonstrează cât de prețios este cu adevărat produsul final.

Zonele în care nu e indicat să aplici parfum

Având în vedere un proces de fabricație atât de meticulos, nu este de mirare că prețuiești și vrei să profiți la maximum de parfumurile scumpe pe care le achiziționezi. Te dai cu parfum cu speranța să miroși bine toată ziua.

Specialiștii în parfumuri au venit cu o mulțime de sfaturi care vor face parfumul tău să dureze mai mult. Și, deși există anumite părți ale corpului care rețin mirosul mai ușor decât altele, există o listă cu zonele în care nu e indicat să aplici parfum.

Află mai multe și despre cum să-ți alegi parfumul în funcție de zodie.

Ochi

Dacă senzația de usturime după ce te-ai dat accidental cu parfum în ochi nu îți spune că ceva nu este în regulă, ascultă profesioniștii din domeniul medical. Oftalmologul dr. Arvind Kumar spune pentru Health Shots că lichidele pe bază de alcool „sunt foarte toxice pentru stratul superficial al corneei”. Concentrația mare de etil este cea care provoacă iritația, conform Reader’s Digest.

Din fericire, nu este nevoie să intri în panică. Există câteva lucruri simple pe care le poți face acasă pentru a ameliora disconfortul. Printre acestea se numără clătirea imediată a ochilor cu apă rece sau aplicarea unei comprese reci. Ceea ce nu ar trebui să faci este să îți freci ochii sau să aplici orice alte creme. Mai ales fără să întrebi mai întâi un medic.

Dacă usturimea persistă, solicită sfatul medicului.

Păr

Logica poate părea tentantă. Părul tău este suflat de vânt, iar vântul te va ajuta să răspândești parfumul tău oriunde te duci, nu? De fapt, s-ar putea să nu fie atât de simplu.

Alcoolul din parfumuri poate dăuna firelor de păr. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care nu ar trebui să te dai cu parfum în păr. Pentru a evita riscul de a strica părul uscându-l, optează în schimb pentru parfumuri pe care le poți pulveriza în siguranță pe șuvițe. Acestea sunt parfumurile pe bază de ulei și apă. Încearcă să pulverizezi unele dintre acestea pe peria de păr înainte de a pieptăna părul.

Axile

Pielea de pe axile este sensibilă, iar glandele sudoripare ar putea fi iritate de parfumul încărcat cu substanțe chimice, potrivit Reader’s Digest. De asemenea, pielea axilei este poroasă și reține mirosurile pentru o perioadă lungă de timp, ceea ce înseamnă că substanțele iritante pot rămâne la suprafață mai mult de 24 de ore, conform Alexandria Fragrances.

Cel mai bine este să folosești parfum la încheieturi când vine vorba de aplicarea parfumului. Alege încheieturile, gâtul și chiar zona din spatele genunchilor.

Buze

Lasă buzele pentru luciu de buze, ruj și exfoliere. Nu te obosi să pulverizezi parfum acolo, deoarece acesta va fi irosit și ar putea provoca mai mult rău decât bine. Buzele tale sunt în mișcare de cele mai multe ori, iar pielea este sensibilă și absorbantă.

La fel ca în cazul ochilor tăi, s-ar putea să fi fost momente în care ai introdus din greșeală parfum în sau lângă gură. Atâta timp cât nu ai ingerat mare parte din parfum, probabil că nu trebuie să-ți faci griji. Există o diferență marcantă între pulverizarea accidentală și pulverizarea completă în interiorul gurii și ingerarea corectă a lichidului. Ingerarea parfumului în doze mari poate deveni toxică sau ai putea avea o reacție alergică la un ingredient din parfum.

Mâini

În timp ce încheieturile tale sunt un loc minunat pentru a pulveriza parfumul tău preferat, mâinile tale nu sunt. Este posibil să te confrunți mai apoi cu piele uscată și deteriorată. Sunt șanse mari chiar să te dai cu parfum în ochi dacă se întâmplă să le atingi zona imediat după aplicare.

Îți folosești mâinile pentru a face aproape orice pe parcursul zilei. Vei mânca, vei atinge oamenii și vei face o mulțime de alte activități. Acest lucru înseamnă că sunt șanse mici ca parfumul să persiste în această zonă.

Organe genitale

Potrivit ginecologului și obstetricianului Dr. Aruna Kalra, femeile tind să creadă că utilizarea parfumurilor, șervețelelor și deodorantelor le va menține zona vaginului frumos mirositoare și curată. Kalra a explicat pentru Health Shots: „Un vagin normal nu miroase a trandafiri. Cu siguranță nu este nevoie să-l faci să miroasă așa. Parfumurile vaginale îți pot face mai mult rău decât bine”. Alcoolul din parfum poate irita pielea.

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Timp liber
Cum se îngrijește corect Aloe Vera, una dintre cele mai iubite plante de interior
Te întrebi cum se îngrijește corect planta de Aloe Vera? Mai jos găsești câteva sfaturi utile de la specialiști. Aceasta este una dintre cele mai iubite plante de interior și poate fi integrată cu...
2
Timp liber
Cu ce poți curăța faianța de calcar și pete. Sfaturi de la specialiștii în curățenie
Există o mulțime de metode prin care poți reda frumusețea băii tale. Descoperă și tu cu ce poți curăța faianța de calcar și pete. Acesta sfaturi de la specialiștii în curățenie te vor ajuta...
3
Divertisment
Demi Moore a împlinit recent 62 de ani, dar arată ca o adolescentă în costum de baie. Actrița și-a aniversat câinele cu o serie de poze sexy
Demi Moore a împlinit recent 62 de ani, dar arată ca o adolescentă în costum de baie. Actrița și-a aniversat câinele cu o serie de poze sexy, iar fanii au remarcat imediat corpul ei...
4
Timp liber
Ingredientul secret din plăcinta cu mere. Cum aduci în casă gustul copilăriei
Vremea rece de afară ne îndeamnă să petrecem mai mult timp în casă. Dacă vrei să-i surprinzi pe cei dragi cu gustul copilăriei, atunci poți să pregătești una dintre cele mai îndrăgite rețete de...
5
Horoscop
Venus în Capricorn aduce vești bune pentru zodii. 3 nativi manifestă abundența
Venus în Capricorn aduce vești bune pentru zodii. Trei nativi din zodiac manifestă abundența în viața lor. Această perioadă pare să fie de bun augur pentru cei mai mulți nativi din zodiac. Se schimbă...
PARTENERI