Cât timp mai pot fi consumate ouăle după ce au expirat. Sfaturi utile de la specialiștii în nutriție

Subiectul valabilității ouălor preocupă destul de multe persoane, mai ales că termenul de garanție afectează calitatea lor. Află din acest articol cât timp mai pot fi consumate ouăle după ce au expirat.

Andreea Ivana
Andreea Ivana
Publicat: 12 februarie 2024, 7:25
O femeie care sparge ouă într-un bol alb din ceramică
Dacă sunt depozitate în frigider la o temperatură echivalentă cu sau sub 4 grade, ouăle pot dura între 3-5 săptămâni de la data marcată pe ambalaj / Shutterstock

Specialiștii în nutriție explică unde se face diferența, precum și cele mai bune trucuri pentru a menține și prelungi calitatea ouălor.

Cât timp mai pot fi consumate ouăle după ce au expirat

Din perspectiva calității și siguranței pentru consum a acestor alimente foarte populare, este util să știi cum să interpretezi acele cifre imprimate pe lateralul cartoanelor de ouă. În acest fel vei putea afla dacă ouăle mai sunt bune de consum sau nu. 

O recomandare preliminară din partea nutriționiștilor este importanța spălării pe mâini înainte de prepararea felurilor de mâncare care includ ouăle în compoziție. La fel de importantă este spălarea mâinilor după ce ai atins un ou, pentru a preveni o eventuală contaminare, notează Parade.

Unde este marcată data expirării pe un carton de ouă

Dacă achiziționezi ouă de la un magazin agro-alimentar, cu siguranță ai remarcat un set de numere imprimate pe lateralul fiecărui carton de ouă. În esență este vorba de data ambalării, data expirării și numărul de fabrică.

Reclamă

Data ambalării (calendarul iulian) este un cod numeric de 3 cifre care reprezintă ziua când ouăle au fost spălate, certificate și ambalate. Aceste numere reflectă zile consecutive ale anului. De exemplu, data de 001 corespunde lui 1 ianuarie, iar 365 reprezintă data de 31 decembrie.

Datele de expirare pot fi etichetate pentru a indica data până la care oul mai poate fi vândut sau data până la care mai poate fi consumat efectiv. Este un indiciu obligatoriu al utilizării ouălor, însă nu este singurul factor de evaluare al prospețimii.

Numerele de producător (sau codul de fabrică) pe un carton de ouă pot începe cu “P“ urmat de numere. Numerele corespund producătorului, respectiv unității de procesare care a spălat, certificat și ambalat ouăle la data menționată.

Cât timp rezistă ouăle în frigider

Reclamă

Dacă sunt depozitate în frigider la o temperatură echivalentă cu sau sub 4 grade, ouăle pot dura între 3-5 săptămâni de la data marcată pe ambalaj. Ouăle lichide ar trebui consumate în interval de 2-6 zile de la deschidere. Ouăle pudră reconstituite cu apă pot fi folosite în termen de 4 zile. Însă cu condiția să fie depozitate în frigider într-un recipient bine sigilat. Data trebuie marcată pe ambalaj cu un marker.

Cât timp mai poți păstra ouăle după data de expirare

La modul ideal, ouăle pot fi consumate în deplină siguranță în termen de 3-5 săptămâni de la data marcată pe ambalaj. Potrivit lui Rafael E. Rivera, director de siguranță alimentară la Asociația Americană a Ouălor și Cărnii de pasăre, datele de expirare sunt o marcă a calității și prospețimii. Asta înseamnă că poți observa o deteriorare a calității după aceste date.

Datele de expirare nu indică siguranța produsului. În consecință, mai poți consuma ouă chiar și după data de expirare. Cu condiția ca ele să fie depozitate în ambalajul original în cea mai rece zonă din frigider, la temperatura potrivită. Și desigur, dacă trec testele de siguranță explicate mai jos. 

Cât de sigur e să mănânci un ou expirat

Așa cum s-a precizat anterior, ouăle au o marjă de siguranță pentru consum de 3-5 săptămâni după data de expirare marcată pe ambalaj. Consumul e sigur dacă acestea sunt manevrate corect și nu prezintă semne de deterioare, punctează specialistul. De asemenea, pe lângă o manipulare corectă, este necesar ca ouăle să fie gătite total pentru a distruge bacteriile.

Albușul de ou se coagulează la 62-65 de grade, gălbenușul la 65-70 de grade, iar oul întreg la  65-70 de grade. Este importantă verificarea temperaturilor prin folosirea unui termometru cu citire instantă, mai explică Rivera.

Dacă vrei să știi dacă un ou mai este bun sau nu, folosește-ți toate simțurile. Dacă simți un miros neplăcut, de stricat, aruncă oul. În egală măsură, acordă atenție spargerii ouălor. Cele care nu sunt proaspete tind să fie gelatinoase și se întind când le spargi, deoarece membranele din jurul gălbenușului și albușul nu mai sunt la fel de intacte.

Ouăle proaspete nu vor prezenta niciodată un miros de putred, nici nu vor avea un aspect gelatinos sau tulbure, mai precizează specialistul. Acestea sunt semnele că ouăle sunt vechi sau stricate și nu pot fi consumate. Ouăle proaspăte au un gălbenuș tare. Albușul este la fel de ferm, chiar dacă un mic fragment poate curge.

Mai există însă și testul scufundării. Așază oul într-un vas cu apă. Dacă e proaspăt, se va scufunda. Ouăle mai vechi se pot ridica la suprafață sau pot pluti din cauza aerului în exces din interior.

Trucuri care te ajută să determini dacă un ou e bun

Află în cele ce urmează câteva trucuri rapide care să te ajute atunci când vrei să determini cât de calitative sunt ouăle tale.

  • Depozitează ouăle imediat după cumpărare și așează-le în cea mai rece secțiune din frigider – nu în interior sau lângă ușă – pentru a evita fluctuațiile de temperatură.
  • Depozitează ouăle într-un carton închis. Astfel le vei proteja de crăpături și de absorbția mirosurilor de la alte alimente.
  • Dacă ai spart un ou din carton, transferă-l într-un recipient curat și etanș, apoi consumă-l în maximum două zile.
  • Ține întotdeauna la frigider ouăle lichide și folosește-le în termen de 2-6 zile de la data cumpărării.
  • În vreme ce albușurile ouălor proaspete în coajă nu ar trebui să fie ținute la rece, albușurile și gălbenușurile ouălor pot fi bătute împreună și ținute la rece într-un recipient etanș până la un an.
  • Nu este nevoie ca ouăle să fie spălate fiindcă ele sunt supuse deja unui proces de curățare înainte de ambalare.
  • Două ore este intervalul optim pentru ca ouăle să fie lăsate la temperatura camerei înainte ca bacteriile să înceapă să se dezvolte.
Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 7 decembrie 2025. Berbecii sunt mai puternici ca niciodată. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 7 decembrie 2025 spune că este o zi în care îți privești viața cu mai multă luciditate și te gândești tot mai mult la succesul personal. Nu neapărat la succesul pe...
2
familia regală britanică la slujba tradițională de Crăciun
Familia Regală
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis au participat la slujba tradițională de Crăciun alături de Kate Middleton și Prințul William
Familia regală este deseori văzută împreună la evenimente anuale de acest gen. Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis au participat la slujba tradițională de Crăciun alături de Kate Middleton și Prințul William. Cei...
3
O femeie frumoasă care poartă o rochie cu trenă și rerepzintă una dintre zodiile care au noroc în iarna anului 2025
Horoscop
Iarna norocoasă pentru trei zodii. Nativii care vor avea parte de oportunități și succes datorită astrelor
Aceasta este iarna norocoasă pentru trei zodii. Astrele spun că acești nativi vor avea parte de oportunități neașteptate și de succes datorită muncii și eforturilor depuse în ultima perioadă. Ultimul sezon al anului aduce,...
4
Kate Middleton poartă un costum albastru și zâmbește pe un fundal închis la culoare
Familia Regală
Kate Middleton a purtat cea mai mare tiară de până acum la banchetul de stat de la Castelul Windsor. Cum arată rochia pe care a îmbrăcat-o Prințesa de Wales
A avut al treilea moment de acest gen din 2025. Kate Middleton a purtat cea mai mare tiară de până acum la banchetul de stat. A purtat anterior doar patru tiare diferite de când...
5
Kim Cattrall poartă o rochie roșie cu decolteu și păr scurt și ondulat pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Kim Cattrall din Sex and the City s-a căsătorit din nou la 69 de ani. Cum arată partenerul său cu 14 ani mai tânăr
Cei doi s-au întâlnit pentru prima oară în anul 2016. Kim Cattrall din Sex and the City s-a căsătorit din nou la 69 de ani. Cum arată partenerul său cu 14 ani mai tânăr....
PARTENERI
×