Ceapă murată în oțet. Rețetă simplă și delicioasă

Dacă nu mai știi ce garnitură simplă și delicioasă să prepari pentru a acompania o friptură suculentă, sau alte preparate, rețeta de ceapă murată în oțet poate fi opțiunea ideală. Este un preparat ușor de făcut, cu un gust dulce-acrișor și o textură crocantă. Este un acompaniament perfect pentru sandvișuri, salate, burgeri sau preparate cu carne.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 8 ianuarie 2025, 6:34 / Actualizat: 9 septembrie 2025, 17:12

Ceapa murată oferă o combinație perfectă între dulce, acru și aromat, fiind o modalitate excelentă de a transforma un ingredient simplu într-un condiment rafinat. Rețeta este rapid de preparat, versatilă și foarte sănătoasă. O poți consuma și proaspăt preparată sau o poți conserva la borcan pentru mai târziu. La fel ca murăturile clasice, și ceapa murată poate fi depozitată în cămară și păstrată câteva luni sau chiar un an.

Citește un articol din care poți afla de ce să mănânci murături iarna și care sunt cele mai importante beneficii. Mai jos îți oferim lista de ingrediente și modul de preparare pentru ceapă roșie murată.

Ceapă murată în oțet – Ingrediente

  • 2 cepe roșii mari,
  • 250 ml oțet de vin alb,
  • 250 ml apă,
  • 2 linguri de zahăr,
  • 1 linguriță de sare,
  • 1 cățel de usturoi,
  • 1/2 linguriță boabe de piper negru,
  • 1/2 linguriță semințe de coriandru,
  • 1 frunză de dafin.
Reclamă

Rețetă de ceapă roșie murată – Mod de preparare

Mai întâi, vei pregăti ceapa care necesită curățare de coji, clătire și scurgere. Apoi taie ceapa în rondele subțiri și separă inelele. Lasă-le deoparte și pregătește celelalte ingrediente.

Pentru a pregăti marinada, amestecă într-o cratiță oțetul, apa, zahărul și sarea. Așază cratița cu amestecul de ingrediente pe flacăra aragazului, aprinsă la intensitate medie. Amestecă cu o spatulă până când zahărul și sarea se dizolvă. Apoi adaugă condimentele (piper, coriandru, frunza de dafin) și mai fierbe soluția pentru 2-3 minute.

Îți recomandăm să guști soluția și dacă nu este suficient de dulce sau sărată, asezoneaz-o după propriul gust.

Așază inelele de ceapă într-un borcan sterilizat și toarnă lichidul fierbinte peste ele. Adaugă și un cățel de usturoi, dacă dorești un plus de aromă. Îl poți adăuga întreg, ușor crestat sau tocat rondele.

Reclamă

Descoperă aici mai multe metode pentru sterilizarea sticlelor și borcanelor pentru murături.

Închide borcanul ermetic cu capacul din dotare și lasă-l să ajungă la temperatura camerei. După răcire îl poți depozita în frigider.

Ceapa murată poate fi consumată după aproximativ 30 de minute, dar devine mai gustoasă după câteva ore sau chiar a doua zi. Se păstrează bine în frigider până la 2-3 săptămâni.

Beneficiile consumului de ceapă murată în oțet

Ceapa murată este bogată în antioxidanți. În special ceapa roșie, este o sursă excelentă de quercetină, un antioxidant cu efecte antiinflamatoare.

Consumul de ceapă roșie sau albă murată sprijină digestia. Murăturile conțin probiotice naturale care ajută la echilibrarea florei intestinale.

Ajută sistemul imunitar. Oțetul din marinadă are proprietăți antimicrobiene, iar ceapa conține compuși cu sulf care pot susține sănătatea sistemului imunitar.

Contribuie la sănătatea inimii. Ceapa murată poate ajuta la reducerea colesterolului și a tensiunii arteriale datorită compușilor activi din ceapă.

Este o alternativă sănătoasă la sosuri. Datorită aromei intense, poate înlocui sosurile bogate în calorii, adăugând gust preparatelor fără adaosuri nesănătoase.

Tot pentru a fi folosită la acompanierea sosurilor și fripturilor mai poți prepara și rețeta de dulceață de ceapă roșie.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie în rochie albă care reprezintă unul dintre cele 3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026
Horoscop
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în anul Calului de Foc 2026. Află dacă te numeri printre ele
3 semne zodiacale sunt incredibil de norocoase în Anul Calului de Foc 2026. Acești nativi au parte de multe surprize plăcute și de oportunități neașteptate. Este o perioadă de bun augur pentru aceste semne...
2
O femeie cu un felinar care reprezintă una dintre cele 4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026
Horoscop
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale atrag abundența și un noroc semnificativ pe 26 februarie 2026. Acești nativi au parte de momente surprinzătoare. Venus, planeta iubirii și a banilor, își arată forța asupra acestor zodii. Patru semne...
3
Imagine cu harta tuturor semnelor zodiacale, folosite pentru a ilusta horoscopul zilnic.
Horoscop zilnic
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026 spune că simți nevoia să încetinești ritmul sau, dimpotrivă, să începi ceva care să-ți stimuleze mintea și sufletul. Este o zi în care contrastele se împletesc armonios: unii...
4
Martin Short alături de familie pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei
Încă o dată, comediantul a fost nevoit să treacă printr-un moment dificil în viața personală. Motivul pentru care fiica lui Martin Short s-a sinucis. De mai mulți ani se lupta pentru viața ei. Vestea...
5
Nick Reiner alături de părinții și frații lui pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Nick Reiner a pledat nevinovat în urma acuzațiilor care i s-au adus. Ce urmează pentru fiul actorului Rob Reiner
Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este judecat în două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi în legătură cu înjunghierea fatală a părinților săi. Nick Reiner a pledat nevinovat în...
PARTENERI
×