Reclamă

Cornulețe cu nucă și vanilie. Rețeta inspirată din bucătăria austriacă

Dacă ești în căutarea unor rețete simple, dar delicioase de fursecuri, îți recomandăm să treci pe listă și rețeta de cornulețe cu nucă și vanilie. Este o rețetă inspirată din bucătăria austriacă.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 8 decembrie 2022, 6:44

Vanillekipferl este denumirea austriacă a acestor cornulețe și se prepară din nuci măcinate fin și multă vanilie. Sunt preparate sub formă de semilună, formă aleasă cu un scop anume. Prima dată au fost preparate prin anul 1683, când localnicii austrieci au sărbătorit o victorie împotriva turcilor. Forma de semilună a cornulețelor semnifică simbolul Imperiului Otoman.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Rețeta a fost preluată de foarte multe bucătării internaționale și adaptată cu migdale sau alune, în locul nucilor. Prepară și tu aceste delicioase cornulețe, inspirându-te din rețeta prezentată în cele ce urmează.

Cornulețe cu nucă și vanilie – Ingrediente

  • 2 gălbenușuri de ouă medii
  • 50 gr de zahăr pudră
  • 200 gr de făină
  • 100 gr de nucă măcinată fin
  • 100 gr de unt cu peste 80% grăsime
  • 1 linguriță cu extract de vanilie
  • un praf de sare
  • zahăr pudră cu aromă de vanilie pentru decor.

Rețeta de cornulețe Vanillekipferl – Mod de preparare

Aluatul pentru cornulețe se prepară extrem de ușor, dar și foarte rapid, pentru a nu da timp untului să se încălzească. Ca pentru oricare altă rețetă de aluat fraged și pentru aceste cornulețe untul se va adăuga rece, direct scos din frigider.

Reclamă

Cum prepari aluatul pentru cornulețe cu nucă și vanilie

Pune într-un bol făina, dar nu înainte de a o trece prin sită. Macină nucile foarte fin și adaugă-le peste făină. Adaugă zahărul pudră și sarea și amestecă bine aceste ingrediente.

Scoate untul de la frigider și ta-ie-l în bucăți mici. Adaugă-l peste amestecul de ingrediente din bol. Cu vârfurile degetelor, frământă rapid untul rece amestecându-l cu celelalte ingrediente. Vei obține o compoziție nisipoasă. Peste această compoziție, adaugă cele două gălbenușuri și extractul de vanilie. Amestecă rapid ingredientele până când aluatul devine ușor compact. Nu amesteca în exces pentru a nu se topi untul. Este important să se păstreze textura mai nisipoasă a aluatului, altfel cornulețele vor ieși tari și nu se vor mai frăgezi.

Reclamă

Împachetează aluatul rezultat într-o folie alimentară si pune-l la frigider pentru cel puțin două ore. Ideal ar fi să îl prepari seara și să-l lași la rece până dimineața.

Cum modelezi și coci cornulețele

După acest interval de timp pornește cuptorul la 180 de grade Celsius și așază hârtie de copt în cea mai mare tavă de cuptor. Scoate aluatul de la rece și împarte-l în bucăți mici cât mărimea unei nuci. Formează rapid din fiecare bucată de aluat câte un rulou și dă-i formă de semilună, ascuțindu-i ușor vârfurile.

Pasul de modelare a cornulețelor sub formă de semilună
Aluatul fraged pentru cornulețe se modelează rapid pentru a nu se încălzi untul / Shutterstock

Este important să formezi cât mai rapid cornulețele pentru a nu da timp aluatului să se încălzească. Dacă aluatul se va înmuia, va fi mai greu de lucrat cu el și va fi necesar un nou timp de răcire. Nu lucra cu tot aluatul odată. Ia bucăți mici din el și lasă restul la frigider.

Așază cornulețele formate în tavă, la mici distanțe unele față de altele. Pune tava în cuptor și coace delicioasele cornulețe cu nucă și vanilie pentru 15-17 minute, la 180 de grade Celsius. Nu le lăsa să se rumenească în exces pentru a nu deveni brune la culoare.

După ce scoți cornulețele din cuptor, trece-le fierbinți prin zahărul pudră cu aromă de vanilie. Dacă nu le consumi imediat, le poți depozita în cutii metalice sau de carton cu capace. Păstrează-le la loc mai răcoros, cum ar fi cămara, chiar și 3 săptămâni.

Și tot din categoria rețetelor de fursecuri din bucătăria austriacă, iți mai oferim și o rețetă de fursecuri Linzer.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Zendaya surprinsă într-o fotografie portret pe covorul roșu de la Met Gala 2025
Divertisment
Covorul roșu de la Met Gala 2025. Vedetele care au furat toate privirile cu ținutele lor
Pe covorul roșu de la Met Gala 2025 s-a respecat codul vestimentar și în acest an. Evenimentul a transformat treptele Muzeului Metropolitan de Artă din New York într-un spectacol de eleganță și creativitate, celebrând...
2
O femeie frumoasă într-o rochie albastră și cu baloane în timp ce stă pe o pajiște
Horoscop
Trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor
Acestea sunt cele trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor. Unele semne zodiacale înaintează în vârstă cu multă grație, dar și cu mult farmec. Acești nativi au o frumusețe naturală...
3
Bianca Censori și Kanye West îmbrăcați în negru pe un fundal deschis
Divertisment
Bianca Censori șochează din nou. A apărut sumar îmbrăcată într-un filmuleț în mediul online
Bianca Censori șochează din nou, iar de data aceasta a apărut într-un filmuleț live pe pagina de socializare a cunoscutului Sneako. Modelul în vârstă de 30 de ani și-a schimbat încă o dată coafura....
4
trei dintre membrii familiei britanice la un eveniment special pe un fundal deschis
Familia Regală
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei. Grimasele adorabile ale micuțului, din nou în prim-plan
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei desfășurată pe 5 mai 2025. Alături de părinții săi, Prințul William și Prințesa Kate, precum și de frații săi,...
5
actrițe din Gossip Girl pe platourile de filmare pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Leighton Meester vorbește despre moartea fostei colege de platou, Michelle Trachtenberg. Actrița din Gossip Girl este încă devastată de eveniment
Leighton Meester vorbește despre moartea fostei colege de platou, Michelle Trachtenberg. Vedeta cunoscută pentru rolul din Gossip Girl susține că este încă devastată de tragicul eveniment. Avea aceeași vârstă cu regretata actriță. Deși ambele...
PARTENERI
×