Exerciții fizice care stimulează memoria. Un studiu din ianuarie 2023 a dovedit că doar 10 minute de exerciții fizice zilnic pot îmbunătăți cogniția în timp. Însă latura fizică este doar o parte a problemei.
Memoria funcționează prin practică, observă psihiatrul american Dave Rabin pentru Prevention. Cu cât o antrenrezi mai mult, cu atât funcțiile creierului sunt la un nivel mai ridicat. Află care sunt principalele tipuri de exerciții fizice pentru creier, care stimulează memoria, dar și sănătatea și longevitatea.
Exercițiile fizice ne stimulează memoria și gândirea
Efectuarea unor exerciții fizice de intensitate moderată, dar viguroase crește nivelul cogniției comparativ cu persoanele care duc o viață sedentară sau cu un efort fizic redus. Astfel de exerciții intense înseamnă alergatul, înotul, mersul pe bicicletă în pantă și dansul. Exercițiile moderate înseamnă în special mersul în pas vioi, dar și orice acțiune care pune inima în mișcare.
Studiul citat a demonstrat că persoanele implicate în aceste activități au avut o memorie mai bună. Cel mai mare impact s-a resimțit la nivelul unor procese ca planificarea și organizarea.
În plus, completează dr. Rabin, acest tip de mișcare fizică intensă crește rezistența organismului. Mintea și corpul fiind conectate, pe măsură ce antrenăm corpul crește rezistența mentală și emoțională, continuă acesta. Ca urmare ne simțim mai puțin neliniștiți și anxioși.
Această claritate a minții poate elimina zgomotul mental care deseori întrerupe depozitarea în memorie și reamintirea. Păstrarea în memorie depinde direct de nivelul de stres și anxietate cu care ne confruntăm la acel moment, continuă psihiatrul.
Chiar și un exercițiu ușor (10 sau 20 de minute de plimbare zilnic) poate îmbunătăți calitatea memoriei.
Potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenția Bolilor din SUA, activitatea fizică poate îmbunătăți sănătatea cognitivă, memoria, echilibrul emoțional și abilitatea de rezolvare a problemelor.
Prin mișcare se regenerează celulele neuronale
Mai mult, exercițiile fizice practicate la nivelul cel mai intens dinamizează fluxul sanguin și cogniția, precum și perspicacitatea, observă Ryan Glatt, director al FitBrain Program în cadrul Pacific Neuroscience Institute din Santa Monica (SUA).
Un alt avantaj cheie al mișcării fizice are legătură cu activarea mușchilor scheletali, completează Steven K. Malin, profesor asociat în cadrul Rutgers Robert Wood Johnson Medical School.
Specialistul citează mai multe studii, care arată că cu cât faci mai multă mișcare de orice tip, cu atât densitatea țesutului cerebral crește. Deci există o legătură mai bună între creier și condiția generală de sănătate.
Exercițiile fizice activează mușchii scheletali. Aceștia eliberează hormonii care comunică cu creierul, influențând funcția neuronală. În consecință, este stimulată dezvoltarea și regenerarea celulelor cerebrale care susțin memoria și cogniția.
Cele mai bune exerciții fizice care stimulează creierul, recomandate de specialiști
În prezent Centrele pentru Controlul și Prevenția Bolilor din SUA recomandă ca majoritatea adulților să efectueze cel puțin 150 de minute săptămânal de exerciții de intensitate moderată. Iată cele mai indicate tipuri de mișcare menite să stimulez sănătatea cerebrală:
- Dansul: Indiferent dacă participi la o clasă de dans cardio sau repeți după un dans devenit viral pe TikTok, stimularea activității cardiace pe muzică și memorarea câtorva pași de dans este excelentă pentru conexiunea minte-corp.
- Fă genoflexiuni sau mergi pe loc în timp ce te uiți la televizor: Accelerează pulsul și permite memorarea unor noi informații.
- Începe o rutină de plimbare: Potrivit dr. Rabin, orice fel de plimbare este fantastică pentru memorie. Fă o plimbare pe lângă casă și notează traseul. Memorează traseul respectiv, iar atunci când l-ai parcurs suficient, stabilește altul. Alternează traseele la câteva săptămâni.
- Urcarea scărilor: Dacă ți se pare dificil să faci mișcare, alege cel puțin să urci pe scări în loc să iei liftul.
- Plimbatul câinelui: Un studiu arată că proprietarii de câini se plimbă zilnic în medie cu 22 de minute mai mult față de persoanele care nu au câini.
Pentru rezultate și mai bune, fă un efort fizic mai intens
Dacă vrei să faci mișcare mai intensă, așa cum sugerează specialiștii citați, poți încerca următoarele tipuri de exercițiu fizic:
- HIIT (antrenament de mare intensitate în interval). Acest antrenament de interval te face sigur să transpiri și îți dinamizează memoria prin repetarea unui circuit de mișcări pe care le poți îmbunătăți cu timpul.
- Alergat: Accelerează pulsul în relativ puțin timp, putând stimula echilibrul emoțional și implicit memoria.
- Jogging: Este o opțiune perfectă dacă dorești să alergi, dar ți-e teamă de durerile articulare. Dacă parcurgi o distanță suficientă, pulsul cardiac crește, la fel și fluxul sanguin, lucru ideal pentru sănătatea cerebrală.
- Înot: Numeroae studii arată că înotul îmbunătățește memoria, funcția cognitivă și starea de spirit. Alte cercetări sugerează că ajută la formarea unoir noi conexiuni neuronale, îmbunătățind capacitatea de învățare.
- Mersul pe bicicletă în pantă: Fă plimbări cu o bicicletă normal pe un teren destul de înclinat. Dacă ai condiție fizică, poți apela la o semicursieră. Acest tip de exerciții accelerează activitatea inimii, dar și a creierului.
Sfatul specialiștilor este să îți iei mici pauze de 6-10 minute între sesiunile de mișcare.
Fă acasă mai multe exerciții pentru memorie
Exerciții fizice care stimulează memoria. La fel de important ca întreținerea în formă a memoriei este și procesul de rememorare.
În acest sens, exercițiile mentale au un rol cheie pentru antrenarea rememorării. Cu cât practicăm reamintirea a diferite lucruri ca numerele de telefon, adresele, numele și fețele oamenilor, muzica, titlurile cărților, direcțiile de condus, cu atât mai mult ne antrenăm capacitatea memoriei de a se reactiva, completează dr. Rabin.
Așadar este important să ne pregătim să nu depindem mereu de tehnologie pentru aceste detalii. În schimb, tehnologia poate fi folosită pentru a învăța cum să ne extindem capacitatea de memorare pe cont propriu.
Un alt exercițiu vital pentru calitatea memoriei este respirația. Aceasta depășește granița dintre exercițiile mentale și cele fizice. Practicarea regulată a tehnicii respiratorii, care este o formă de meditație, este extrem de utilă pentru practica memorizării, conchid specialiștii.