Ducele de Cornwall e primul care va urca pe tronul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Se va întâmpla după ce Regele Charles al III-lea, tatăl său, va deceda.
Kate Middleton și Prințul William au luat o decizie care îi va schimba pentru totdeauna viața Prințului George
Ducii de Cornwall sunt cunoscuți ca fiind foarte atenți cu cei trei copii ai lor. Totodată, ei își doresc ca Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis să aibă o copilărie cât mai normală.
Cele mai noi dezvăluiri despre cuplul regal arată că Prințul William și soția lui au avut o discuție importantă cu fiul lor cel mare. Ei i-au explicat Prințului George care e soarta lui în cadrul Familiei Regale a Marii Britanii. Informația a fost făcută publică de jurnaliștii de la Express. Fiul cel mare al Ducilor de Cornwall este al doilea în ordinea de succesiune la tronul britanic.
În cadrul unor evenimente regale, printre care se numără și Parada Trooping the Colour, Prințului George i s-a spus că toată lumea o aplauda pe străbunica lui. El o cunoștea pe Regina Elisabeta a II-a drept „Gan-Gan“.
O sursă regală a declarat pentru publicația Fabulous: „I-au spus doar într-o oarecare măsură detalii regale, cum ar fi: fotografia monarhului de atunci. Este vorba și despre cei trei moștenitori ai ei din Palatul Buckingham. Nu i-au spus decât relativ recent că, într-o zi, va fi rege“.
Aceeași sursă a mai subliniat că deciziile luate de cei doi soți pentru Prințul George au fost pentru a se crea un „echilibru delicat care să îi protejeze copilăria și inocența“.
Băiatul cel mare al Ducilor de Cornwall și sora lui mai mică au participat recent și la finala turneului de tenis din Londra. Ei au atras privirile oamenilor aflați în public la Wimbledon. Iar fotografiile realizate de jurnaliștii prezenți la eveniment au cucerit inimile multor persoane din întreaga lume. Mezinul cuplului regal nu a participat la Wimbledon. Kate Middleton a mărturisit că Prințul Louis a fost „foarte supărat“ pentru că a lipsit de la celebrul turneu de tenis.
Prințului George i s-a vorbit despre moartea bunicului și a tatălui său
Dezvăluirea că va fi regele Marii Britanii într-o zi a presupus și detalii triste pentru Prințul George. El va împlini 10 ani pe 22 iulie.
„De asemenea, vestea a însemnat și să îi explice că bunicul și tatăl său vor muri într-o zi. Aceasta este o idee foarte greu de înțeles pentru orice copil. De asemenea, noțiunea este foarte complicată și pentru frații lui, Charlotte și Louis“.
Prințul William și soția lui, Kate Middleton, îl tratează diferit pe Prințul Louis. Descoperă de ce mezinul familiei este educat în alt mod decât frații săi, Prințul George și Prințesa Charlotte.
Prințul Louis Arthur Charles, cunoscut sub numele de Alteța Sa Regală Prințul Louis de Cornwall, este al treilea copil al cuplului regal. El a venit pe lume pe 23 aprilie 2018 la spitalul St Mary’s din Londra. Sora lui mai mare, Charlotte Elizabeth Diana, s-a născut pe 2 mai 2015 la aceeași unitate medicală