Reclamă

Obiceiuri zilnice care te vor ajuta să fii mai sănătoasă în 2024. Cum să le incluzi în stilul tău de viață

Mici ajustări în viața de zi cu zi pot avea cumulat beneficii mari pentru fiecare dintre noi. Aceste obiceiuri te vor ajuta să fii mai sănătoasă în 2024 fără să investești prea mult timp sau bani. Află mai jos care sunt cele 12 obiceiuri zilnice care te vor ajuta să fii mai sănătoasă în 2024, garantând o sănătate fizică și mentală mai bune.

Andreea Ivana
Andreea Ivana
Publicat: 25 ianuarie 2024, 7:54

Mulți oameni intră în noul an sperând să facă anumite schimbări de viață, iar obiectivele legate de sănătate se află, adesea, în fruntea acestei liste. Aceste obiceiuri zilnice te vor ajuta să fii mai sănătoasă în 2024 fără eforturi prea mari.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Obiceiuri zilnice care te vor ajuta să fii mai sănătoasă în 2024

Uneori, ceea ce ne propunem odată cu intrarea într-un nou an impune sacrificii pentru a culege roadele mai târziu. Fără îndoială, dacă ți-ai propus să fii mai atentă la sănătate și la unele semnale pe care ți le dă organismul, micile modificări ale obiceiurilor zilnice pot face o diferență surprinzător de mare. Mai ales că efectele se văd în timp.

Există numeroase obiceiuri sănătoase care te pot ajuta să te bucuri de o viață mai bună, confirmate de studiile oamenilor de știință, potrivit Cnet.

De fapt, este vorba despre mici ajustări ale obiceiurilor zilnice. Cu aceste modificări minore aduse rutinei zilnice, poți avea o sănătate mai bună.

Acordă prioritate somnului

Reclamă

Corpul are nevoie de timp nu doar pentru a se odihni și a-și reîncărca bateriile, ci și pentru a face lucruri importante ca învățarea unor lucruri noi sau consolidarea amintirilor. Adulții ar trebui să aibă cel puțin 7 ore de somn în fiecare noapte. Ritmul circadian este procesul natural al corpului care ar trebui să te ajută să adormi, să dormi bine si să te trezești remontată.

Cum folosești ritmul circadian pentru un somn mai bun? Mergi la culcare și trezește-te la aceeași oră în fiecare zi.

Mergi pe jos mai mult

Reclamă

Plimbarea stimulează sănătatea fizică și mentală, așadar ea merită adăugată pe lista cu obiceiuri zilnice sănătoase. Pe plan fizic, mersul pe jos susține sistemul imunitar, reduce durerile articulare și facilitează menținerea unei greutăți sănătoase.

Orice exercițiu ajută la sănătatea mintală, aici numărându-se și mersul pe jos. Dacă dorești să îți schimbi obiceiurile zilnice pentru a combate simptomele de depresie sau anxietate sau a-ți stimula starea mentală, în general, crează-ți un traseu pe care să-l urmezi zilnic.

Citește măcar 30 de minute pe zi

Te simți stresată? Deschide o carte și citește câteva pagini. Un studiu a descoperit că o jumătate de oră de lectură poate avea același efect de reducere a stresului ca yoga și umorul.

De asemenea, studiul a arătat că lectura are beneficii atât pe termen scurt, cât și pe termen lung pentru sănătatea creierului. Integrând lectura în obiceiurile tale zilnice, pe termen lung vei combate declinul cognitiv care survine odată cu înaintarea în vârstă.

Meditează

Stimulent pentru sănătatea mintală și reducător al stresului, meditația oferă o variantă excelentă de a te adapta la momentul prezent. În lumea de azi hiper-conectată, acest lucru poate ajuta nu doar să te menții sănătoasă, ci și să fii mai fericită. A începe o practică de meditație este la fel de simplu ca și cititul și implică, să zicem, 5 minute de meditate zilnic. Există o mulțime de aplicații bune care să te ghideze în acest sens.

Meditația oferă o modalitate de a te adapta la momentul prezent, astfel încât să poți reduce stresul și să îți îmbunătățești sănătatea mintală.

Petrece mai mult timp în natură

O ieșire în natură ne poate liniști, oferind un contrast eficient pentru toată durata petrecută în fața ecranelor. O cercetare din 2021 arată că timpul petrecut în natură poate îmbunătăți cunoașterea, crește calitatea atenției, reduce riscul unor boli mintale, crește empatia și conexiunea socială. Poți combina acest lucru cu alte obiceiuri sănătoase, cum ar fi plimbarea zilnică. Alege locuri din natură precum parcurile sau grădinile.

Mănâncă mai multe alimente pe bază de plante

Fă un efort să ai mai multe verdețuri în farfurie. O dietă pe bază de plante și verdețuri te ajută să menții un nivel sănătos de colesterol și tensiune arterială, reducând riscul unor afecțiuni cronice. Plantele sunt pline de vitamine, minerale și alți nutrienți de care avem nevoie.

Încorporează în dietă mai multe fructe, legume, cereale integrale, nuci și leguminoase. Ar putea fi util să ții un bol cu legume și fructe pe frigider astfel încât să iei o gustare rapidă când simți nevoia.

Bea mai multă apă

Hidratarea ajută corpul să se elimine reziduurile și menține articulațiile lubrifiate, acționând în același timp ca un amortizor de șoc pentru coloana vertebrală. Ajută în egală măsură și procesele digestive. Pentru a construi obiceiuri sănătoase plecând de la apă, încearcă să ai cu tine mereu o sticlă de apă reutilizabilă. Ori de câte ori simți nevoia, ia o înghițitură de apă. Corpul tău îți va mulțumi.

Redu consumul de alcool și renunță la fumat

Reducerea cantității de alcool aduce nenumărate beneficii precum reducerea riscului de hipertensiune arterială, depresie și alte afecțiuni. Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor le recomandă bărbaților să bea două sau mai puține pahare de alcool pe zi, în timp ce femeile ar trebui să consume maximum un pahar pe zi.

Este cunoscut faptul că fumatul este nociv pentru inimă și plămâni și scurtează durata vieții. Pe scurt, dacă dorești să trăiești mai mult, renunță la acest obicei de tot. Nu opta nici măcar pentru vaping, deși este mai puțin dăunător decât fumatul, dar poate da dependență și implică riscuri pentru sănătate.

Petrece mai mult timp cu cei dragi

Dacă dorești să te simți mai fericită în 2024, petrece mai mult timp cu oamenii dragi. Conexiunea socială ajută la stimularea stării de spirit.

Sună o persoană cu care nu ai mai vorbit de ceva vreme sau invită oameni la tine pentru un joc de societate sau vizionarea unui film. Verifică cum te simți apoi. Cu siguranță, incomparabil mai bine. Dacă nu ai un cerc social, lucrează în acest an la stabilirea conexiunilor.

Ia o pauză de la dispozitivele electronice

Studiile leagă detoxifierea digitală de o vizibilă bunăstare psihologică. Procesul de detoxifiere digitală poate:

  • Îmbunătăți calitatea somnului
  • Crește concentrarea și productivitatea
  • Reduce simptomele depresiei și anxietății
  • Sprijină conexiunile sociale din viața reală

Ai putea încerca să dezactivezi aplicațiile de pe rețelele sociale pentru un timp și să vezi cum te simți. Pentru un somn mai bun, renunță la telefon cu două ore înainte de culcare.

Alege-ți un hobby

Obiceiurile sănătoase includ și laturi amuzante și pline de satisfacție. În 2024 ți-ai putea dori un nou hobby pe care să îl explorezi. Astfel poți reduce stresul și stimula starea de bine mentală în același timp. Unele hobby-uri te pot pune în mișcare, susținând atât sănătatea fizică, cât și pe cea mentală. Poate te apuci să joci fotbal în parc, să practici yoga sau să faci cursuri de dans latino-american. În fond, ai multiple opțiuni pentru obiceiuri zilnice sănătoase pe care să le încorporezi în anul care a început.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Patrick Schwarzenegger o sărută tandru pe logodnica sa
Divertisment
Patrick Schwarzenegger face un gest îndrăzneț față de logodnica sa. Cum au fost cei doi pozați în public
Patrick Schwarzenegger face un gest îndrăzneț față de logodnica sa. Fiul lui Arnold a fost surprins în timp ce își săruta romantic logodnica, înainte de a o apuca jucăuș de posterior în public. Fiul...
2
O femeie care ține în mână o ladă cu legume proaspet, care conțin mai mult potasiu decât peștele
Sănătate
Leguma care are mai mult potasiu decât peștele. De ce recomandă nutriționiștii să o incluzi în dieta ta
Nutriționiștii au dezvăluit care este leguma care are mai mult potasiu decât peștele. Ei recomandă să o incluzi cât mai des în dieta zilnică. Potasiul este necesar pentru funcționarea normală a tuturor celulelor. El...
3
O femeie frumoasă care reprezintă una dinte cele zodii pentru care viața este mai bună în ziua de 23 martie 2025
Horoscop
Viața este mai bună pentru aceste trei semne zodiacale în ziua de 23 martie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele
Viața este mai bună pentru aceste trei semne zodiacale în ziua de 23 martie 2025. Acești nativi din zodiac au parte de multe surprize plăcute în această perioadă. Pe 23 martie 2025, viața devine...
4
David Hasselhoff, alături de Pamela Bach, pe vremea când formau un cuplu
Divertisment
David Hasselhoff a slăbit mult și pare devastat, după sinuciderea fostei soții, Pamela Bach. Cum a fost fotografiat recent actorul
David Hasselhoff a slăbit mult și pare devastat, după sinuciderea fostei soții, Pamela Bach. Actorul pare vizibil afectat după vestea sinuciderii fostei sale partenere. Pamela Bach a renunțat la viață la vârsta de 61...
5
Hilaria Baldwin, alături de soțul ei, la un eveniment
Divertisment
Hilaria Baldwin se răstește la soțul ei pe covorul roșu. Chiar și fanii au spus că e un moment greu de privit
Hilaria Baldwin se răstește la soțul ei pe covorul roșu. Totul s-a întâmplat în timpul unui interviu, un moment care a devenit rapid viral pe rețelele sociale. Personalitatea TV, în vârstă de 41 de...
PARTENERI
×