Prăjitură cu cireșe și iaurt. Desert delicios de vară

Nu lăsa sezonul cireșelor să treacă fără să testezi și rețeta de prăjitură cu cireșe și iaurt. Te vei bucura de gustul unui desert delicios de vară, cu o textură densă și ușor umedă.

Maria Udrea
Publicat: 16 iunie 2022, 6:08

Cireșele sunt fructele care se combină armonios cu diferite aluaturi pentru prăjituri. Pe lângă gust și aspect plăcut, acestea oferă deserturilor și un plus de umiditate, ca și când ar fi ușor însiropate.

Iar iaurtul adăugat în aluat, oferă acestuia o textură densă și cremoasă. Așadar, o combinație de ingrediente perfecte pentru un desert delicios, dar și răcoros. Urmărește mai jos lista completă de ingrediente și pașii necesari pentru a prepara și tu un desert delicios și spectaculos cu cireșe.

Prăjitură cu cireșe și iaurt – Ingrediente

Ingredientele sunt calculate pentru o formă pătrată de copt cu latura de 20 cm.

  • 4 ouă
  • 125 gr zahăr
  • coaja răzuită de la o lămâie
  • 150 gr iaurt cremos
  • 150 ml ulei
  • 250 gr făină
  • 5 gr praf de copt
  • un praf sare
  • 250 gr cireșe, fără sâmburi
  • zahăr pudră cu aromă de vanilie, pentru decor
  • puțin ulei și făină pentru tapetat tava.

Rețetă de prăjitură cu cireșe și iaurt – Mod de preparare

Începe cu pregătirea cireșelor pe care le speli bine și le pui într-o sită la scurs. După scurgere, le îndepărtezi sâmburii și le pui din nou în sită până când pregătești aluatul cu iaurt.

Cum prepari aluatul cu iaurt pentru prăjituri cu fructe

Mai întâi, pornește cuptorul la 180 de grade Celsius pentru a avea timp să se încălzească. Astfel vei reduce din timpul de coacere al prăjiturii.

Pune iaurtul într-o sită deasă pentru a mai elimina din lichid și a rămâne cremos.

Sparge ouăle în bolul mixerului și adaugă un praf de sare și zahărul peste ele. Pornește mixerul și amestecă-le până când obții o compoziție spumoasă și deschisă la culoare. Poți folosi și un tel pentru a amesteca ingredientele.

Adaugă uleiul și coaja de lămâie răzuită fin, apoi adaugă iaurtul cremos. Omogenizează bine compoziția și îndepărtează mixerul. Amestecă făina cu praful de copt și trece-le împreună printr-o sită. Adaugă-le treptat în compoziție, în timp ce amesteci ușor cu o spatulă. Nu mai folosi mixerul pentru a nu se lăsa compoziția.

Unge interiorul formei de copt cu ulei și tapetează-l cu puțină făină, atât la bază cât și pe pereții laterali. Întinde compoziția pentru prăjitură cu cireșe și iaurt în ea. Niveleaz-o uniform la suprafață și presară cireșele scurse deasupra ei. Apasă-le ușor cu o spatulă, să pătrundă puțin în aluat. Pune tava în cuptorul încălzit și coace prăjitura cu iaurt și fructe pentru 30-55 de minute, la 180 de grade Celsius.

Vezi mai multe imagini cu prăjitura în GALERIA FOTO!

Pentru un plus de culoare și aspect plăcut, prăjitura se decorează cu frunze de mentă și cireșe feliate / Profimedia Images

Poți apela și la testul cu scobitoarea în ultimele 5-6 minute, pentru a fi sigură că prăjitura este bine coaptă. Extragi tava ușor din cuptor și introduci scobitoare la jumătatea prăjiturii. Dacă scobitoarea nu se lipește de degete când o treci printre acestea, prăjitura este coaptă. Lasă prăjitura să se răcească în forma de copt.

Apoi poți presăra zahăr pudră cu aromă de vanilie deasupra ei, o porționezi frumos și o savurezi cu poftă alături de cei dragi. O poți decora cu frunze de mentă și bucăți de cireșe.

Dacă ești în căutarea altor rețete de prăjituri cu fructe de sezon, îți recomandăm și rețeta de clafoutis cu cireșe.

Spor la preparat și poftă bună la savurat!

RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Divertisment
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an
Serena Williams a pozat într-un costum sexy de baie. Corpul sportivei pare că a trecut printr-o transformare neașteptată în ultimul an. Fosta jucătoare de tenis a reușit să piardă mai multe kilograme, iar acum...
2
Horoscop
Zodii care sunt destinate succesului. Nativii care au parte de recunoaștere din partea celor din jur
Există unele zodii care sunt destinate succesului. Acești nativi au pate de recunoaștere din partea celor din jur și se bucură de reușite ori de câte ori își propun să înceapă un nou proiect....
3
Divertisment
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista e fericită, în ciuda criticilor după concertul din Dubai
Jennifer Lopez s-a fotografiat în compania unui bărbat chipeș la un restaurant de lux. Artista părea într-o dispoziție bună în Dubai, iar pozele cu ea și domnul misterios sunt pe primele pagini ale tabloidelor....
4
Horoscop
Nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Cine sunt zodiile norocoase ale anului
Jupiter, planeta abundenței, este în mișcare directă până în noiembrie 2025. Ai mai jos lista cu nativii care pot trăi o perioadă de abundență până în noiembrie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele....
5
Divertisment
Cum a fost surprinsă Shiloh după finalizarea divorțului părinților săi. Fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt și-a găsit un refugiu
Vezi mai jos cum a fost surprinsă Shiloh la câteva săptămâni după finalizarea divorțului părinților săi. Bătălia legală dintre cei doi foști soți a durat ani de zile și s-a lăsat cu acuzații grave....
PARTENERI