O carte poate fi alegerea ideală pentru zilele mohorâte de iarnă. Povestea potrivită poate să-ți schimbe complet perspectiva asupra vieții și să-ți aducă zâmbetul pe buze. Dacă vrei să ai parte de un moment de liniște alături de o poveste unică, atunci te invităm să descoperi cărțile pe care ți le-am pregătit.
Top 5 cărți de dragoste
De-a lungul timpului s-au scris o mulțime de povești de dragoste nemuritoare. Povești cu sfârșit tragic sau povești cu un sfârși fericit. Lecturile acestea te vor pune în situații inedite și te vor ajuta să vezi dragostea din perspective noi. Dacă nu ești adepta cărților de dragoste, îți recomandăm una din cele mai bune cărți de dezvoltare personală pentru anul 2022. Indiferent de ce ai alege, cel mai important lucru este să te relaxezi și să pătrunzi într-o lume de poveste.
People We Meet on Vacation
People We Meet On Vacation (Oamenii pe care îi întâlnim în vacanță) de Emily Henry. Aceasta este una dintre cele mai apreciate cărți de dragoste. Cartea surprinde povestea lui Alex și Poppy, doi oameni complet diferiți care reușesc să devină cei mai buni prieteni. Cei doi se vor întâlni în timpul facultății, însă viața îi va purta pe drumuri diferite. Alex se va întoarce în orașul său natal, în timp ce Poppy se va muta în New York. Cu toate acestea, în fiecare an își găsesc timp pentru a se revedea și a merge într-o vacanță împreună. Lucrurile se vor schimba radical atunci când un eveniment neșteptat le va determina dinamica relației pe care o vor avea în viitor. O carte savuroasă care merită citită indiferent de anotimp.
Seven Days in June
Seven Days In June (Șapte Zile De Iunie) de Tia Williams a reușit să atragă atenția publicului printr-o poveste unică și plină de suspans. O mamă singură, scriitoare, îl întâlnește pe Shane Hall, un romancier premiat. Cei doi se vor preface că nu se cunosc, în ciuda faptului că au fost în adolescență complet îndrăgostiți unul de celălalt. Lucrurile se vor schimba când vor afla că cei doi au scris de-a lungul timpului despre povestea de dragoste pe care au trăit-o în trecut. Este una din cele mai apreciate cărți de dragoste apărute în ultimii ani și merită citită dacă ești adepta poveștilor romantice cu întorsături neașteptate de situație.
Accidentally Engaged
Accidentally Engaged (Logodiți din greșeală) de Farah Heron este una din cele mai frumoase cărți de dragoste apărute în ultimii ani. Părinții frumoasei Reena Manji se amestecă de fiecare dată în viața acesteia și încearcă să-i găsească un potențial candidat pentru poziția de soț. Cu toate acestea, Reena întâlnește prin intermediul aranjamentelor părinților săi un britanic al căror farmece puține femei pot rezista. Lucrurile iau o întorsătură neașteptată când cei doi devin complici pentru a putea lua parte împreună la un concurs cu un premiu impresionant.
The Devil Wears Black
The Devil Wears Black ( Diavolul poartă negru) de L.J. Shen este considerată una din cele mai bune cărți apărute în ultimii ani, conform publicației Cosmopolitan. Cartea urmărește povestea personajului Maddie Goldbloom, o femeie a cărei viață a fost întotdeauna pusă la punct. Maddie s-a organizat întotdeauna și a avut parte de o carieră de succes și un soț iubitor. Totuși, lucrurile s-au schimbat atunci când în viața sa a apărut Chase Black, un fost partener de cuplu. Acesta îi cere să se prefacă pentru o scurtă perioadă de timp că este logodnica lui pentru a îndeplini ultima dorință a tatălui său. Lucrurile se vor complica și mai mult în viața celor doi protagoniști atunci când vor fi nevoiți să renunțe la actorie și să confrunte realitatea.
Yes & I Love You
Yes & I Love You ( Da și Te iubesc) de Roni Loren surprinde povestea lui Hollyn Tate, femeia din spatele celebrului Miz Poppy. Hollyn este o femeie anxioasă cu multe probleme care se ascunde în fața unei identități create în mediul online. Aceasta ajunge într-o- situație dificilă și este nevoită să-i ceară ajutorul lui Jasper Deares, un actor celebru pentru talentul său în arta improvizației. Cei doi iau lecții în privat pentru ca Hollyn să treacă peste temerile sale. O carte cu multe momente romantice care te vor face să te îndrăgostești automat, scrie Allure.com.