De-a lungul timpului, mai multe studii au constatat că ghimbirul este mai mult decât un remediu și că trebuie să fie tratat mai degrabă ca un medicament.
Poate fi folosit proaspăt, uscat, sub formă de pulbere, ulei sau suc. Este un ingredient foarte întâlnit în rețetele culinare. Uneori se găsește și în componența alimentelor procesate sau cosmeticelor, scrie Healthline.
Beneficiile consumului de ghimbir
Ghimbirul este bogat în magneziu, vitamina C și alte minerale, ceea ce îl face extrem de benefic pentru sănătate. Articuațiile și sistemul tău digestiv îți vor mulțumi dacă adaugi în rutina alimnetară această plantă minune.
Reduce stresul oxidativ
Parfumul și aroma unice a ghimbirului provin din uleiurile sale naturale, dintre care cel mai important este gingerolul.
Gingerolul este principalul compus bioactiv din ghimbir. Este responsabil pentru o mare parte din proprietățile medicinale ale ghimbirului.
Gingerolul are efecte antiinflamatoare și antioxidante puternice, potrivit cercetărilor. De exemplu, poate ajuta la reducerea stresului oxidativ, care este rezultatul unei cantități excesive de radicali liberi în organism, potrivit sursei anterior menționate.
Tratează refluxurile de acid
Substanțele active din ghimbir se găsesc și în medicamentele pentru tratarea refluxului acid. Prin urmare, ghimbirul este un tratament mai sigur și natural. În plus, consumul regulat al acestei rădăcini vă reduce drastic riscul de a te confrunta cu această problemă. Ai nevoie doar de o ceașcă de ceai de ghimbir o dată pe zi.
Reduce senzația de greață
Ghimbirul este unul dintre cele mai puternice remedii pentru eliminarea seznației de greață. Ai nevoie doar de 1,5 grame de ghimbir pentru a scăpa de senzația deranjantă.
În plus, ajută la ameliorarea senzației de greață post-operatorie și este administrat în timpul chimioterapiei pacienților care suferă de cancer.
Contribuie la ameliorarea osteoartritei
Osteoartrita (OA) este o problemă de sănătate comună, care resupune degenerarea articulațiilor. Această afecțiune provoacă dureri articulare și înțepenire.
Un studiu a constatat că persoanele care au folosit ghimbir pentru tratarea osteoartritei au observat o reducere semnificativă a durerii și a dizabilității. Au fost observate doar reacții adverse ușoare, precum nemulțumirea față de gustul ghimbirului. Cu toate acestea, gustul ghimbirului și tuluburările gastrice au determinat aproape 22% dintre participanții la studiu să renunțe.
Contribuie la tratarea indigestiei cronice
Indigestia cronică se caracterizează prin durere recurentă și disconfort în partea superioară a stomacului.
Se crede că golirea gastrică întârziată este un factor principal al indigestiei. Un studiu publicat în revista științifcă Food Science & Nutrition a constatat că ghimbirul accelerează golirea stomacului. Persoanelor care sufereau de dispepsie funcțională, indigestie fără o cauză cunoscută, li s-au administrat fie capsule de ghimbir, fie un placebo într-un studiu din 2011. O oră mai târziu, toți participanții au consumat supă.
În cazul persoanelor care au primit capsula de ghimbir, golirea gastrică a durat 12,3 minute. Același proces a durat 16,1 minute în cazul persoanelor care au primit placebo.
Reduce semnificativ durerile menstruale
Una dintre utilizările tradiționale ale ghimbirului este ameliorarea durerii, inclusiv a durerii menstruale.
Într-un studiu din 2009, 150 de femei au primit instrucțiuni să consume fie ghimbir, fie un medicament antiinflamator nesteroidian (AINS) în primele trei zile ale perioadei menstruale.
Cele trei grupuri au primit patru doze zilnice de pudră de ghimbir (250 mg), acid mefenamic (250 mg) sau ibuprofen (400 mg). Ghimbirul a reușit să reducă durerea la fel de eficient ca cele două medicamente antiinflamatorii.