Șnițelul este felul preferat de mâncare pentru mulți. Nu este nici greu de preparat, nici nu durează mult ca să-l ai pe masă. Chiar dacă sunt multe femei care nu suportă mirosul uleiului după prăjire în casă, atunci când merg la restaurant, multe familii comandă șnițel cu o garnitură gustoasă pentru o masă perfectă în familie.
Ce să pui în tigaie înainte de prăji șnițele
De cele mai multe ori șnițelul se prepară din fâșii de carne, fie ea de pui, curcan, porc sau vițel. Acestea se trec prin făină, ou și pesmet. Crusta crocantă care se obține după prăjire are un gust aparte. Nu are cum să nu te facă să iubești șnițelul.
Dar pentru că gastronomia se reinventează mereu, rețetele sunt mereu îmbunătățite de specialiștii în gastronomie.
Cel mai recent truc este să renunți la făină, ou și pesmet. E indicat să le înlocuiești cu unt și fulgi de porumb. Aceste două ingrediente vor da textura crocantă pe care o iubește toată lumea, dar gustul șnițelelor este cu mult îmbogățit.
Bucățile de carne se lasă la marinat în unt topit. Mai apoi se condimentează după gust și se trec prin fulgii de porumb care au fost măcinați în prealabil. Șnițelele se prăjesc în baie de ulei încins, iar mai apoi se scot pe șervețele de bucătărie pentru a elimina excesul de ulei.
Trucuri pentru a obține șnițele delicioase, mai bune decât la restaurant
Bineînțeles, șnițelul poate fi făcut din aproape orice carne care vine în bucăți suficient de mari.
Șnițelul de porc este fără îndoială bun, suculent și aromat. Dar carnea de vițel are o aromă lăptoasă, care funcționează de minune cu fulgii de porumb și untul. Deși este mai scumpă, se merită să faci șnițele din ea atunci când există această posibilitate în buget.
Bucătarii sugerează ca fâșiile de carne să aibă circa 3 mm în grosime pentru ca șnițelul să se gătească perfect. Dacă bați carnea prea mult cu ciocanul, zonele mai subțiri se vor prăji prea mult înainte ca șnițelul să fie gata în întregime.
Cele mai multe rețete recomandă prăjirea șnițelul în baie de ulei, dar sunt și bucătari care îl gătesc în friteuză. Din păcate, aici pot apărea probleme. Friteuza le face super crocante, ceea ce, nu este pe gustul tuturor și exclude posibilitatea de a folosi unt, care pare că este o necesitate în ultimul timp pentru a avea pe masă un șnițel perfect și delicios.
Bogăția untului e imbatabilă. În mod evident, prăjirea doar unt ar te poate pune în fața unor probleme practice. Gătirea șnițelului necesită mai multă grăsime decât o simplă maturare, iar aceste se arde și foarte ușor. Specialiștii spun că secretul unui șnițel perfect este să „prinzi aerul în crustă atunci când gătești carnea”.