Cu siguranță ai văzut produse pe rafturi cu denumiri precum „crescute pe pășune”, „certificate organic” sau „ouă brune”. Află ce înseamnă acești termeni și care este clasificarea ouălor pentru a înțelege toate tipurile diferite de ouă disponibile.
Cele mai sănătoase tipuri de ouă
Ouăle au fost unele dintre cele mai analizate alimente de către specialiștii, în ceea ce privește beneficiile sau contraindicațiile de consum cu care sunt asociate. În timp ce unii avertizează că acestea contribuie la apariția bolilor de inimă, alții le recomandă ca parte a dietei tale zilnice.
În realitate, profilul nutrițional al ouălor arată că sunt bogate în proteine, fosfor, seleniu, fier, vitamina A. De asemenea, sunt surse bogate de vitamina B, cum ar fi riboflavina, acid pantotenic și acid folic.
„Ouăle sunt o sursă completă de proteine, deoarece conțin toți cei nouă aminoacizi esențiali”, spune medicul nutritionist Kristen Carli. Astfel, consumul de ouă contribuie la creșterea nivelului de energie. El contribuie și la creșterea, repararea și întreținerea majorității țesuturilor și organelor din corp, adaugă aceasta.
Un ou întreg, fiert conține următoarele cantități de macronutrienți:
- Calorii: 78 calorii
- Proteine: 6 grame
- Carbohidrați totali: 0.5 grame
- Grăsimi: 5 grame
Pentru a întelege care sunt cele mai sănătoase tipuri de ouă, iată care este clasificarea ouălor.
Categoria AA: Ouăle din categoria AA sunt au cea mai înaltă calitate disponibilă pe piață în acest moment. Aceste ouă au albușuri groase și ferme și gălbenușuri mari, rotunde.
Categoria A: Deși sunt de o calitate mai scăzută decât cele de categoria AA, ouăle din categoria A sunt totuși opțiuni excelente pentru consumul zilnic.
Clasa B: Aceasta este cea mai slabă calitate a ouălor. Aceste ouă au albușuri mai subțiri și gălbenușuri plate și sunt folosite frecvent în panificație sau în producția alimentară.
Care sunt tipurile de ouă
Când vine vorba de varietățile de ouă disponibile în magazine, multe dintre acestea îți pot stârni confuzie, deoarece denumirile lor sunt oarecum similare.
Crescute pe pășune
Ouăle crescute pe pășune sunt depuse de găini care au acces la pășuni aflate în aer liber, pe care sunt libere să se poată plimba. De asemenea, aceste găini au o dietă alcătuită din cereale și iarbă proaspătă.
Ouăle care provin de la găini crescute pe pășuni pot avea niveluri ridicate de acizi grași- Omega 3, vitamina A și vitamina E. Specialiștii recomandă consumul acestor tipuri de ouă deoarece substanțele pe care le conțin ajută la reducerea inflamației în organism, spune Parade.com.
Certificate organic
Ouăle ecologice sau certificate organic provin de la găini crescute cu hrană ecologică, care nu conține pesticide sintetice sau organisme modificate genetic. Aceste găini stau în aer liber și nu sunt tratate cu antibiotice.
Cu toate acestea, certificarea ecologică nu se referă la regimul alimentar al găinilor, ci la ouăle pe care acestea le depun. La fel ca în cazul altor tipuri de alimente, certificarea ecologică înseamnă de obicei o creștere a prețului produsului la raft.
Ouă brune vs. ouă albe
Ouăle pot avea mai multe culori, de la albastru deschis, verde deschis, până la roz pal sau roșu intens. De cele mai multe ori, însă, ouăle disponibile în magazine sunt brune sau albe.
Potrivit specialiștilor, culoarea cojilor de ouă are legătură cu găină, mai mult decât cu alți factori precum hrana acesteia. Ouăle brune provin de obicei de la găini mai mari, cu pene maro, în timp ce ouăle albe provin de la găini cu pene albe.
Din punct de vedere nutrițional, nu există nicio diferență semnificativă între cele două. Cu toate acestea, ouăle brune pot fi percepute ca fiind mai sănătoase datorită aspectului lor, dar acesta este doar un mit.