Reclamă

Ciorbă de urzici. Rețetă de primăvară gustoasă și sănătoasă

Îți recomandăm să încerci o rețetă delicioasă de ciorbă de urzici. Te vei bucura de un aport de vitamine și minerale esențiale pentru sănătatea organismului tău.

Publicat: 29 aprilie 2022, 6:11 / Actualizat: 13 martie 2024, 12:42

Nu lăsa sezonul urzicilor să treacă fără să profiți din plin de beneficiile lor. După mesele copioase servite în perioada Sărbătorilor Pascale, este chiar indicat să încerci și preparate ușoare, realizate din ingrediente sănătoase și nutritive, așa cum sunt urzicile.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Urzicile au un conținut bogat de fier, un mineral cu un rol foarte important în sănătatea organismului. O porție generoasă de urzici poate împiedica apariția anemiei, a stărilor de oboseală și astenie. Consumul regulat de urzici, mai ales primăvara, asigură funcționarea optimă a sistemului imunitar.

Printre multiplele beneficii ale consumului de urzici mai amintim: îmbunătățirea activității cardiace, ameliorarea rinitelor alergice, dar și efectul laxativ și diuretic. Pe lângă consumul de urzici, nutriționiștii recomandă să incluzi în dieta ta si leurda.

Dacă te-am convins cu aceste proprietăți ale urzicilor, îți oferim mai jos lista de ingrediente și pașii necesari pentru a prepara o rețetă de primăvară gustoasă și sănătoasă.

Ciorbă de urzici – Ingrediente

  • 500 gr urzici
  • 2 bucăți de ceapă albă
  • 1 morcov mare
  • puțin hrean proaspăt sau 1 linguriță cu pastă de hrean
  • 250 ml suc de roșii
  • 2,5 litri de apă
  • 2-3 linguri de ulei
  • 1 linguriță de sare
  • 1 legătură de leuștean
  • suc de lămâie, după gust.
Reclamă

Rețetă de ciorbă de urzici – Mod de preparare

Înainte de a porni aragazul pentru a prepara ciorba, pregătește toate ingredientele pentru a le avea la îndemână.

Spală bine urzicile în 4-5 ape pentru a elimina toate impuritățile care se prind de frunzele lor. Acestea sunt pline de asperități și pot reține pe surprafața lor nisip sau praf. Nu uita să folosești mănuși chirurgicale atunci când speli urzicile, pentru a te feri de înțepăturile acestora. Lasă urzicile la scurs într-o sită și ocupă-te de celelalte ingrediente.

Reclamă

Curăță ceapa și toac-o mărunt. Curăță morcovii și hreanul și toacă-le mărunt. Pune o oală cu 1,5 litri de apă la fiert pe flacăra aragazului. Când apa atinge punctul de fierbere, scufundă în ea urzicile scurse. Apasă-le cu o spatulă în interiorul apei pentru a se opări bine. Lasă-le un minut în apa clocotită, apoi transferă-le într-o sită la scurs.

Vezi mai multe imagini din timpul preparării ciorbei de urzici în GALERIA FOTO!

Oală cu apă și urzici puse la opărit
Urzicile se opăresc pentru a putea fi tocate fără să înțepe / Shutterstock

Apa în care ai opărit urzicile nu o vei folosi la ciorbă de urzici, dar este ideală pentru a stropi cu ea plantele, împotriva dăunătorilor.

Lasă urzicile să se scurgă și să se tempereze, apoi toacă-le mărunt.

Cum prepari ciorba de primăvară gustoasă și sănătoasă

Când ai toate ingredientele din listă pregătite, pune o oală cu 2,5 litri de apă la fiert. Pune uleiul într-o tigaie, pe flacăra aragazului și lasă-l să se înfierbânte. Adaugă ceapa, morcovul și hreanul și amestecă-le pentru câteva minute în uleiul încins. Acestea își vor degaja aromele și vor oferi gust delicios ciorbei. Adaugă și urzicile tocate, apoi sucul de roșii. Mai amestecă puțin ingredientele în uleiul înfierbântat și pune totul în oala cu apă de pe foc.

Lasă ciorba să fiarbă aproximativ 15 minute. În ultimele 5 minute de fierbere, adaugă și leușteanul verde tocat mărunt. Potrivește gustul ciorbei de urzici cu sare și suc de lămâie.

Hreanul adăugat în ciorbă de urzici este opțional, dar oferă un gust picant acesteia.

Servește ciorba fierbinte, cu pâine prăjită. Și dacă ți-am stârnit apetitul de ciorbe din verdețuri de primăvară, îți mai recomandăm și rețeta de ciorbă de leurdă plină de savoare și vitamine.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Zendaya surprinsă într-o fotografie portret pe covorul roșu de la Met Gala 2025
Divertisment
Covorul roșu de la Met Gala 2025. Vedetele care au furat toate privirile cu ținutele lor
Pe covorul roșu de la Met Gala 2025 s-a respecat codul vestimentar și în acest an. Evenimentul a transformat treptele Muzeului Metropolitan de Artă din New York într-un spectacol de eleganță și creativitate, celebrând...
2
O femeie frumoasă într-o rochie albastră și cu baloane în timp ce stă pe o pajiște
Horoscop
Trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor
Acestea sunt cele trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor. Unele semne zodiacale înaintează în vârstă cu multă grație, dar și cu mult farmec. Acești nativi au o frumusețe naturală...
3
Bianca Censori și Kanye West îmbrăcați în negru pe un fundal deschis
Divertisment
Bianca Censori șochează din nou. A apărut sumar îmbrăcată într-un filmuleț în mediul online
Bianca Censori șochează din nou, iar de data aceasta a apărut într-un filmuleț live pe pagina de socializare a cunoscutului Sneako. Modelul în vârstă de 30 de ani și-a schimbat încă o dată coafura....
4
trei dintre membrii familiei britanice la un eveniment special pe un fundal deschis
Familia Regală
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei. Grimasele adorabile ale micuțului, din nou în prim-plan
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei desfășurată pe 5 mai 2025. Alături de părinții săi, Prințul William și Prințesa Kate, precum și de frații săi,...
5
actrițe din Gossip Girl pe platourile de filmare pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Leighton Meester vorbește despre moartea fostei colege de platou, Michelle Trachtenberg. Actrița din Gossip Girl este încă devastată de eveniment
Leighton Meester vorbește despre moartea fostei colege de platou, Michelle Trachtenberg. Vedeta cunoscută pentru rolul din Gossip Girl susține că este încă devastată de tragicul eveniment. Avea aceeași vârstă cu regretata actriță. Deși ambele...
PARTENERI
×