Reclamă

Galette cu rubarbă și căpșuni. Un desert delicios și aromat

Pentru că a apărut rubarba și este foarte gustoasă și aromată, testează-i gustul într-o minunată rețetă de galette cu rubarbă și căpșuni. Este o tartă delicioasă inspirată din bucătăria franțuzească.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 21 aprilie 2023, 6:17 / Actualizat: 21 aprilie 2023, 8:12

Atât rubarba, cât și căpșunile au gust acrișor, însă aromele lor se combină perfect în interiorul tartei. Rubarba nu este doar gustoasă și aromată, este și bogată în proprietăți benefice pentru sănătatea organismului. Nu ezita s-o incluzi și tu în cât mai multe preparate culinare pentru a beneficia de proprietățile ei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Poți prepara din rubarbă diferite conserve dulci, precum dulceață, compot, gem sau sirop. În plus, poți include rubarba și în rețete de deserturi precum tartele, plăcintele sau checurile.

Descoperă aici și o rețetă de prăjitură cu rubarbă și bezea. Mai jos, te lăsăm să descoperi rețeta completă pentru tarta cu rubarbă din bucătăria franceză.

Galette cu rubarbă și căpșuni – Ingrediente

Împarte lista de ingrediente în funcție de elementele ce compun desertul, pentru a-ți ușura munca. Ai nevoie de ingrediente pentru aluat fraged, pentru umplutură și pentru decor.

Reclamă

Pentru aluat fraged:

  • 300 gr făină
  • 150 gr unt cu 82% grăsime
  • 60 gr zahăr pudră
  • 1 ou mediu
  • un praf de sare
  • 1 linguriță extract de vanilie.

Pentru umplutură:

  • 100 gr unt cu 82 % grăsime
  • 100 gr griș
  • 50 gr zahăr
  • 1 praf de sare
  • 2 lingurițe cu extract de vanilie
  • 1 ou + 1 albuș
  • 250 gr căpșuni
  • 200 gr rubarbă
  • 100 gr zahăr
  • 30 gr amidon alimentar.
Reclamă

Pentru decor:

  • 1 gălbenuș de ou
  • 20-30 gr fulgi de migdale.

Galette cu rubarbă și căpșuni – Mod de preparare

Începe cu pregătirea aluatului fraged, care necesită un timp scurt de frământare, dar și un timp mai îndelungat de relaxare la rece, pentru a-l putea modela.

Cum prepari aluat fraged pentru tartă

Ia un bol încăpător și pune făina în el, dar nu înainte de a o trece prin sită. Adaugă un praf de sare și amestecă. Apoi, adaugă în mijlocul făinii un ou, untul rece tăiat în cuburi și vanilia.

Folosește vârfurile degetelor și frământă ingredientele până când obții un aluat sfărâmicios. Împachetează aluatul într-o folie alimentară și pune-l în frigider pentru o oră. Descoperă și rețeta clasică pentru aluat de tartă.

Cum pregătești umplutura pentru galette cu rubarbă și căpșuni

Spală căpșunile, curăță-le și taie-le în sferturi sau în cuburi mai mici. Curăță coaja de pe tulpinile de rubarbă, taie-le în rondele și amestecă-le cu căpșunile. Adaugă zahărul și amidonul și din nou amestecă ingredientele.

În alt bol, prepară o compoziție din untul moale amestecat cu zahărul, sarea și grișul. Adaugă extractul de vanilie, un ou întreg și un albuș și omogenizează bine compoziția.

Când a expirat timpul de relaxare a aluatului, pornește cuptorul la 180 de grade Celsius și formează tarta.

Folosește o tavă mare de cuptor și pregătește o hârtie de copt. Scoate aluatul de la rece, lasă-l 2-3 minute la temperatura camerei, apoi întinde-l pe hârtia de copt într-o formă circulară cu diametrul de 32-34 cm. Pune la mijlocul aluatului compoziția de griș și întinde-o către margini lăsând câte 2,5 cm de aluat liber, de jur împrejur.

Femeie întinzând cu o spatulă compoziția de griș peste aluatul de tartă
Compoziția de griș va oferi suport bucăților de rubarbă și de căpșuni / Profimedia Images

Peste compoziție întinde amestecul de rubarbă și căpșuni.

Femeie adăugând cu lingura amestecul de rubarbă și căpșunki
Căpșunile și rubarba au gust acrișor, dar aromele lor se combină perfect / Profimedia Images

Adună marginile libere ale aluatului peste umplutură, îndoindu-le frumos din loc în loc ca pe niște cute.

Așază tarta cu hârtia de copt în tavă și unge-i aluatul de deasupra cu gălbenuș de ou. Presară fulgi de migdale pe deasupra și pune tarta în cuptor pentru 35-40 de minute la 180 de grade Celsius.

Femeie presărând fulgi de migdale peste aluatul de tartă
Fulgii de migdale oferă tartei un efect crocant și un aspect frumos / Profimedia Images

Las-o să se răcească bine înainte de a o porționa.

Citește și articolul despre beneficiile rubarbei pentru sănătatea organismului, cum se consumă și la ce trebuie să fii atentă.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Zendaya surprinsă într-o fotografie portret pe covorul roșu de la Met Gala 2025
Divertisment
Covorul roșu de la Met Gala 2025. Vedetele care au furat toate privirile cu ținutele lor
Pe covorul roșu de la Met Gala 2025 s-a respecat codul vestimentar și în acest an. Evenimentul a transformat treptele Muzeului Metropolitan de Artă din New York într-un spectacol de eleganță și creativitate, celebrând...
2
trei dintre membrii familiei britanice la un eveniment special pe un fundal deschis
Familia Regală
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei. Grimasele adorabile ale micuțului, din nou în prim-plan
Prințul Louis a atras atenția la celebrarea a 80 de ani de la Ziua Victoriei desfășurată pe 5 mai 2025. Alături de părinții săi, Prințul William și Prințesa Kate, precum și de frații săi,...
3
O femeie frumoasă într-o rochie albastră și cu baloane în timp ce stă pe o pajiște
Horoscop
Trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor
Acestea sunt cele trei zodii care devin mai frumoase odată cu vârsta, potrivit astrologilor. Unele semne zodiacale înaintează în vârstă cu multă grație, dar și cu mult farmec. Acești nativi au o frumusețe naturală...
4
actriță care zâmbește și se uită în fața camerei pe un fundal deschis
Divertisment
Cameron Diaz surprinde cu un look fără machiaj la 52 de ani. Actrița a luat cina cu soțul ei, Benji Madden
Actrița din „Back in action” a reușit să întoarcă privirile și de această dată, însă dintr-un motiv diferit. Cameron Diaz surprinde cu un look fără machiaj la 52 de ani. A luat cina cu...
5
Porții de plăcintă țărănească cu brânză și verdețuri
Rețete
Plăcintă țărănească cu brânză și verdețuri. Rețetă plină de savoare autentică
Această plăcintă țărănească cu brânză și verdețuri este genul de preparat care aduce aminte de mesele simple și bogate din satele românești. Ingredientele sunt puține, dar alese cu grijă, iar gustul este deplin. Este...
PARTENERI
×